ACTUALITATE 11 iulie 2016

EDITORIAL. Despre viaţă, nu despre fotbal

de Dumitru Manolăchescu | 823 vizualizări

Bogaţii Europei au mers, rând pe rând, acasă. N-au rămas în Franţa decât săracii. Cum ar fi portughezii. Las’ că nici Ţara Galilor nu e o ţară bogată. Şi doar islandezii ştiu cât şi cum au muncit ei ca să aibă unul din cele mai mari PIB-uri din Europa. Echipele sărace au scris istorie în Franţa. Noi, românii, suntem  săraci dar am uitat ce e fotbalul. Portughezii ne-au amintit în finala de duminică despre ce-i vorba.

Pentru că fotbalul e o poveste despre suferinţă şi durere, nu despre bani – chiar dacă se-nvârt acolo foarte mulţi bani. E despre sfidare şi noroc. Despre ură şi iubire. Despre talent, dar mai ales despre muncă. E nebunia frumoasă a acestei lumi triste. Fotbalul n-are nici o logică. Portugalia trăieşte prin marele Ronaldo. Care a ieşit de pe teren în min. 25, accidentat. În momentul ăla, şansele Franţei la câştigarea titlului european au crescut cât Mont Blancul. Şi totuşi, săracii Europei, portughezii, au strâns din dinţi şi au jucat împotriva suferinţei, durerii şi nenorocului.

Şi au câştigat, pe merit, un titlu la care nu cred că mai visau când au ieşit, târâş, din grupe. Şi-au dat sufletul pe teren, fără Ronaldo, pe un stadion care se pregătea să sărbătorească în avans Ziua Naţională a Franţei. Au înfruntat o istorie întreagă şi-au câştigat respectul lumii întregi. De fapt, au arătat că fotbalul se joacă nu numai cu picioarele şi, eventual, cu capul, ci mai ales cu sufletul. Cu inima. Cu inimile celor 23 de membri ai Grupului. Cu inimile milioanelor de oameni de-acasă. Cu Echipa – fără mari vedete, fără mari nume. Ce nume aveau, la urma-urmei, islandezii care i-au trimis acasă pe trufaşii englezi?! Erau toţi nişte „sson“, nu-i cunoştea nimeni, chiar dacă unii joacă la cluburi mari din Europa. Acum îi ştie o lume întreagă, până şi comentatorul islandez al meciurilor lor a ajuns celebru ţipând ca un disperat...

Despre asta e fotbalul. Nu ajung banii şi recompensele. Nu ajung nici crucile ţinute la gât sau prin buzunare, sfinţite de popi bărboşi şi pupate non-stop. Nu ajung nici rugăciunile, nici moliftele şi nici măcar faptele bune la mănăstirile de la Muntele Athos. E nevoie de inimă, de sacrificiu, de voinţă, de 23 de suflete şi trupuri puse la bătaie. Şi mai e nevoie de un antrenor care să ştie cum să le spună toate astea, cum să-i facă să-şi dea sufletul pe terenul de joc.

Îmi pare rău să vă spun, dar o ştiţi deja, n-avem 23 de inimi, nici 23 de suflete, nici 23 de trupuri capabile să îndure până la sacrificiu, să plângă, să strângă din dinţi şi să spună „nu cedăm, jucăm fotbal“. Nu avem asemenea jucători şi nu avem nici antrenorul care să ştie ce şi cum să le spună. Din păcate, experimentul cu „Mercedesul“ neamţ pe post de antrenor al Naţionalei este încă o dovadă de tembelism la nivel înalt din partea FRF.

Până una-alta, portughezii ne-au oferit nu o lecţie de fotbal, ci o lecţie de viaţă. De suferinţă, de durere, de bucurie. De tot ce e omenesc, de tot ce înseamnă bucuria săracului când îl vede pe bogat suferind, îngenuncheat şi neputincios. O lecţie despre modestie, chiar dacă Ronaldo e mai bogat decât jumătate din Portugalia. Pentru că a fost o finală fără Ronaldo.

Campionatului European din Franţa a fost despre viaţă, nu despre fotbal.

Teme articol: SOCIAL viata fotbal PIB
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.