Multe, foarte multe lucruri mă despart de Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită. Inutil să le înşir aici, n-ar folosi nimănui. Dar descopăr că avem o antipatie comună: Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Un organism creat la comanda UE, fără istoric în tradiţia românească, un Consiliu care nu performează în a-i găsi pe adevăraţii discriminatori, indiferent de etnie, mulţumindu-se cu rolul de sperietoare pentru ziarişti şi îngrădind în foarte multe cazuri libertatea de expresie a acestora, cu deosebire atunci când e vorba de presa românească din judeţele cu populaţie maghiară în număr semnificativ. Normal, acest tip de abordare naşte resentimente la nivelul oamenilor din presă şi, iată, şi al unor politicieni români cu convingeri naţionaliste evidente.

Bogdan Diaconu cere desfiinţarea CNCD, afirmând că a înaintat în Parlament un proiect de lege cu acest subiect. Sunt de acord cu el nu pentru că acest Consiliu ne-a amendat, pe mine şi ziarul pe care îl citiţi acum, pentru că am fi discriminat întreaga minoritate maghiară devoalând resorturile intime ale acţiunilor de tip terorist puse la cale de doi etnici maghiari, la 1 Decembrie 2015, în oraşul Tg. Secuiesc, ci pentru că acuzaţiile aduse de CNCD mi-au creat un acut sentiment al nedreptăţii, peste care e greu să treci: rămâi cu senzaţia că una dintre cele mai preţioase cuceriri ale Revoluţiei din decembrie – libertatea presei – este pe cale să fie îngropată de o mână de birocraţi cu partipriuri politice-etnice.

„CNCD este sub controlul UDMR”, afirmă Bogdan Diaconu. Nu ştiu dacă UDMR controlează CNCD, dar cu siguranţă influenţează deciziile pe care acest Consiliu le ia. Orice cuvânt din presă reclamat că „generalizează” demersuri mai mult sau mai puţin personale este aspru pedepsit în favoarea „discriminaţilor” maghiari. E adevărat, presa românească din Transilvania trăieşte sub teroarea implacabilului: nu ai cum să nu o comiţi când eşti urmărit literă cu literă de ochi, inimi şi minţi care se supun altor valori morale, istorice, sociale, etnice. Consiliul impune reguli aiurea, străine de limba română şi de stilul gazetăresc românesc: unul mai aproape de Balcani decât de Occident, dar savuros şi interesant.

Presa scrisă din România mai are câţiva paşi până la deces. CNCD pare a fi fost creat anume pentru a grăbi acest proces. Cui foloseşte? Cu siguranţă, nu democraţiei româneşti şi nici libertăţii de expresie atât de greu cucerite. Ziarele sunt îngropate, pe rând, în amenzi, datorii şi indiferenţă. Este şi vina noastră, a gazetarilor, dar groparii adevăraţi sunt politicienii şi CNCD.

Aşa încât, iată, susţin demersul preşedintelui PRU. Ce mă miră e lipsa de consistenţă a discursului acestuia când e vorba de desfiinţarea partidelor politice create pe criterii etnice. Să fie doar o întâmplare, sau viitoarea guvernare PSD-ALDE (incluzând amicii politici de la partidul lui Bogdan Diaconu, care, evident, nu va reuşi să intre în Parlament) nu se va putea lipsi de elementul mereu esenţial, UDMR?! Va fi interesant de văzut cum vor colabora patrulele lui Vlad Ţepeş într-o viitoare formulă de guvernare care va conţine şi o importantă componentă UDMR.