ACTUALITATE 21 aprilie 2016

EDITORIAL. Cura de slăbire afectează caracterul?!

de Dumitru Manolăchescu | 1087 vizualizări

Când pe un „liberal de onoare” îl bate gândul prost să-l invite să demisioneze din PNL pe cel mai longeviv membru al partidului, un instinct de conservare comun ar trebui să-l îndemne să tacă. Când „liberalul de onoare” se numeşte Călin Popescu Tăriceanu, iar pe liberalul longeviv îl cheamă Mircea Ionescu Quintus, tăcerea „onorabilului” ar trebui să fie urmată de scuze publice: „Din motive de cură de slăbire n-am prea mâncat în ultima vreme, iertaţi-mi gogomăniile rostite, scrise sau gândite”... Gogomănii devoalate într-un comunicat de presă în care îi atacă pe Quintus, pe Cioloş, pe Iohannis, pe liderii liberali fără alegere. Un atac motivat de apariţia pe scena politică pentru alegerile locale a candidatului Marian Munteanu. Candidatul Munteanu, între timp repudiat şi el, e doar pretextul pe care Tăriceanu îl foloseşte pentru a-şi vărsa năduful şi frustrările de şef al unui partiduleţ nebăgat în seamă nici măcar în sondaje: „Ce ştiţi voi ce-i aia democraţie, legionari nenorociţi, antisemiţilor care sunteţi!...”

Tăriceanu nu va ajunge la verticalitatea şi bunul simţ al preşedintelui de onoare al PNL nici dacă ar mai trăi un secol. Pentru că nu are datele esenţiale, n-are în ce pune sămânţa aia roditoare de bun simţ, inteligenţă, omenie, umor. N-are nimic din toate astea, e un soi de plantă agăţătoare pe o tulpină puternică, se caţără pe tulpina aceea şi-ajunge la înălţimi care-l fac să ameţească, să-şi piardă cumpătul şi să spună tot felul de prostii.

Cura de slăbire, chiar reală fiind, nu-l face pe om mai prost decât este, îl poate face, cel mult, mai sensibil, mai gingaş, eventual mai isteric. În niciun caz mai prost sau mai deştept. Aşa că nu cura de slăbire invocată de autorul gogomăniei este vinovată, ci slăbiciunile de caracter pe care şeful Senatului nu şi le poate ascunde în momente de cumpănă. Un singur exemplu îmi vine în minte, dar cu siguranţă sunt mult mai multe: scrisoarea premierului Tăriceanu către preşedintele Băsescu, bileţelul ăla cu parfum de femeie păstrat la sânul d-nei Udrea şi scos la momentul potrivit. Bileţelul care a influenţat – dacă în bine sau în rău, judecaţi dvs.! – istoria recentă a României, marcând începutul unui sângeros război preşedinte – premier. Un război din care n-a câştigat nimeni, cu atât mai puţin poporul român, care nu câştigă nimic niciodată.

CP Tăriceanu se visează încă preşedintele unui mare partid liberal. Nu-şi dă seama că nu va mai ajunge niciodată în postura aceea, indiferent cât de puternici sau cât de slabi sunt (co)preşedinţii actuali ai marelui PNL. Tăriceanu trăieşte încă, atâta cât şi cum se poate, din „gloria” unui mandat de premier care a trimis România înapoi cu decenii. Un mandat în care singura lui politică a fost „după mine, potopul!”. Şi potop a fost! Un „tsunami” în toată regula, purtând semnătura unui premier iresponsabil: CP Tăriceanu.

Este aproape neverosimil să vezi cum îşi atacă un liberal colegii de ideologie, folosindu-se de pârghiile de putere puse la dispoziţie de un partid social-democrat. Tăriceanu este considerat de presa independentă şi de politicienii de dreapta o „slugă” a PSD. Pe bună dreptate, câtă vreme singurii lui adversari politici sunt liberalii şi Guvernul Cioloş. Mai nou, la şirul de spaime existenţiale ale lui Tăriceanu se mai adaugă un nume: Dacian Cioloş. Un om despre care „sursele” din presă, alimentate din cercuri specializate în pronosticuri exacte, spun că ar putea deveni viitorul preşedinte al marelui PNL după ce Alina Gorghiu va fi născut, iar Vasile Blaga va fi devenit o amintire. Încă o ocazie pierdută, a câta oare?! Greu de suportat de orgoliosul Tăriceanu, care dă vina pe cura de slăbire la care îl supune orgoliul de fost manechin. Aş zice că nu de o cură de slăbire are dumnealui nevoie, ci de o cură intensivă de limbă română, pe care o face praf ori de câte ori e nevoit să vorbească. Indiferent, însă, de cura pe care o va face, când inviţi un liberal pur-sânge precum venerabilul Quintus să demisioneze nu faci decât să demonstrezi o inepuizabilă gogomănie ofensivă!

Teme articol: PNL quintus tariceanu
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 22 aprilie 2016
Dincolo de deraierea politica evidenta lui CP Tariceanu(sunt de acord), ceea ce spune nu-i deloc nepotrivit! Nu numai demisia seniorului Quintus era necesara, ci demisia intregii conduceri PNL, o citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.