ACTUALITATE 22 septembrie 2016

EDITORIAL. „ Cuminţenia Pământului”, Meşterul Manole şi para mălăiaţă

de Dumitru Manolăchescu | 138 vizualizări

Ne dăm cu capul de ziduri să recuperăm „ Cuminţenia Pământului” de la nişte avocaţi lacomi şi lipsiţi de patriotism de parcă ne-am fi născut şi-am fi crescut cu goliciunea „Cuminţeniei” în pătuţ şi toate poveştile cu care ne adormeau bunicii şi mămicile ar fi început cu „a fost odată Brâncuşi, un nene care cioplea piatra în forme ciudate, ascunse, numai de el înţelese...”. Nu ne leagă nimic de geniul lui Brâncuşi dacă exceptăm un triumfalist orgoliu naţional. Ce să înţeleagă din formele cioplite de Brâncuşi cei 8 milioane de români care sunt absolut convinşi că Soarele se învârte în jurul Pământului? Dar ceilalţi, extrem de numeroşi, care se târăsc în genunchi în jurul bisericilor şi pe dealurile care duc la chiliile cu icoane ale „sfinţilor” producători de minuni?

Nu suntem „neamul genialului Brâncuşi”, mult mai probabil suntem „neamul Meşterului Manole”. Un constructor care şi-a zidit femeia cu pruncul în pântece în peretele unei biserici pentru că aşa i s-a părut lui că nu se mai dărâmă construcţia. Lui i-a ieşit pasenţa, a reuşit să înalţe un sfânt lăcaş ortodox fain, tulai Doamne, în care îşi dorm somnul de veci regi şi regine. O fi meritat? Biserica ar trebui să răspundă la întrebarea asta, nu eu, pentru că răspunsul meu îl ştiţi.

Ce vreau să spun, de fapt, este că poporul român o ia mereu de la capăt, precum Meşterul Manole cu biserica lui până să-şi jertfească ce avea mai scump acasă. Suntem, însă, nişte Manole fără talent şi viziune, noi n-am găsit nici Meşterul, nici femeia cu pruncul capabili de sacrificiu. Credincioşi de nu se mai poate, bisericoşi până-n măduva moaştelor, dar trufaşi, orgolioşi, şmecheri şi falşi. Cum era şi normal, ne-am ales mereu conducătorii după chipul şi asemănarea noastră: bigoţi, trufaşi, orgolioşi, hoţi şi falşi. Iar conducătorii ăştia fac ce ştiu ei să facă mai bine pentru a respecta tradiţia binecuvântată împrumutată de la sârbi, cea a Meşterului Manole: o iau de la capăt. Mereu, şi mereu, şi mereu. Până se vor scurge veacurile, înghiţite de întuneric, sau până un alt meşter zelos îşi va sacrifica liniştea casei lui şi a minţii lui, zidind-o în construcţia numită România.

Nu ştiu dacă şi când va apărea un nou Meşter Manole, a cărui cruzime să fie apoi binecuvântată şi cântată în psalmi şi legende. La români sacrificiul e bun câtă vreme nu trebuie să-l faci tu, ci întotdeauna altul. Să dai doi euro pentru o sculptură a lui Brâncuşi e un gest normal, cum să n-ai un Brâncuşi în casă?! Îl pui pe-un dulap, deasupra picturii cu răpirea din Serai, lângă icoana cu Maica Domnului şi pruncul. Dar las’ că nu-i dau eu, sunt destui alţii cu bani mai mulţi, să dea ei întâi şi-apoi mai vedem...

Suntem falşi, proşti (asta a zis-o chiar Brâncuşi, de-aia nu se-nghesuie lumea să dea bani pentru „Cuminţenia” lui...), farisei. O luăm mereu de la capăt nu pentru că suntem nişte harnici ziditori, ci pentru că nu reuşim să terminăm nicio operă, nicio lege, nicio treabă serioasă. Ne poticnim mereu şi ne-ntoarcem la ce-am fost... Pleacă un guvern, vine altul, care ignoră şi strică tot ce-a făcut celălalt, luând-o de la capăt, vesel şi ferice că el e mai tare şi mai deştept, mai creativ şi mai şmecher.

Ăştia suntem, nişte meşteri Manole netalentaţi, bântuiţi de ifosele puterii cu orice preţ. Cum vrea unul să facă ceva, cum vine altul şi-i dă peste degete: „Nu-i bine cum faceţi voi, tehnocraţi nenorociţi vânduţi pe doi lei, noi gândim altfel, ne vindem mai scump şi reprezentăm o forţă politică majoritară”. Puteţi fi siguri, ăsta va fi discursul dominant după alegerile parlamentare din această toamnă. Iar noi vom sta cu gura căscată, aşteptând o pară mălăiaţă care nu mai vine, că n-are de unde, anul ăsta n-au rodit perii...

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.