ACTUALITATE 15 octombrie 2015

EDITORIAL. Cum poţi face omletă fără să spargi ouăle?

de Dumitru Manolăchescu | 698 vizualizări

Eu nu ştiu răspunsul la întrebarea asta, dacă îl ştiţi dvs., vă rog să-mi spuneţi şi mie secretul, aveţi la dispoziţie www.covasnamedia.ro. Despre ce-i vorba?! Despre lucrările din centrul oraşului, desigur, care au făcut din Sf. Gheorghe un şantier, urcând nervii şoferilor, în mod deosebit, pe cele mai înalte culmi... Dar lăsând la o parte simpatii şi antipatii etnice şi politice, oare cum s-ar fi putut reconstrui centrul urbei noastre provinciale fără neajunsurile astea?

Ne dorim cu toţii, sunt sigur, să trăim într-un oraş cu valori europene. E greu, Sf. Gheorghe mai are mult de mers până acolo. Dar ne putem apropia măcar „izul” de oraş european, marcat de administraţia locală prin transformarea totală a centrului. O idee bună, şi spun asta fără să-mi dau prea bine seama cum se va încadra „Sfântul” dâmb de pământ din faţa Prefecturii în peisaj. Nu cred că e cea mai bună şi onestă idee dâmbul ăsta, dar sunt curios să-l văd la final, poate ne înşelăm noi, românii, şi suflăm şi-n iaurt din motive deloc binecuvântate de prigoană etnică.

Fără să fiu un plimbăreţ prin urbe, mă bucur să văd şi să aştept nişte schimbări într-o realitate pe care ne-am obişnuit s-o simţim dură precum granitul secuiesc. Centrul oraşului va fi altfel, pe „Corso” – cum numeam noi, pe vremuri, porţiunea de şosea dintre Teatru şi Liceul Mikó – se va putea circula civilizat şi liber de spaima unui claxon. Era nevoie de aşa ceva, cel care a gândit arhitectural acest spaţiu merită aprecierea noastră.

Şi totuşi, poţi face omletă fără să spargi nişte ouă în tigaie? Nu poţi, zic eu. Nu de aceeaşi părere sunt „riveranii” de pe Corso, care îşi văd afacerile periclitate. Cei mai supăraţi par a fi actorii şi amatorii de teatru românesc şi maghiar, care se vor chinui să ajungă în sala de spectacole. Cei 50 de spectatori români fideli ai Teatrului Andrei Mureşanu vor fi serios afectaţi, lor Primăria le datorează scuze. De scuze ar trebui să aibă parte şi amatorii de bere irlandeză, pentru că Pub-ul din vecinătatea Teatrului se va vedea masiv obturat. Ar mai fi o florărie, un magazin cu de toate şi-o cofetărie.

Şi celor care suferă, şi celor care n-au afaceri în zona centrală le propun un exerciţiu de imaginaţie: gândiţi-vă ce frumos va fi să vă plimbaţi cu copiii sau nepoţii dvs. printr-un centru mărginit de cârciumi şi cofetării destinse, cu mese direct în stradă, să poată şi copilul să bea un suc de portocale european... Parcul va fi şi el altfel, se va îmbogăţi cu o nouă deschidere şi, cine ştie, poate se vor găsi şi nişte jocuri mai potrivite pentru veacul în care trăiesc aceşti copii şi nepoţi. Asta înseamnă să ştii când să te naşti, nu?! Când s-au născut copiii mei, singura distracţie din oraş era un scrânciob terfelit lângă bloc. Lucrurile s-au schimbat între timp. Târziu, foarte târziu din păcate, ne-au ţinut în loc nişte idei tâmpite despre nevoia de legitimitate prin discriminare şi marginalizare, idei atât de dragi foştilor primi-gospodari ai oraşului. Mă bucur că primarul Antal Árpád a renunţat la politicile autodistructive promovate ca stil de viaţă în politică de foştii lideri ai UDMR din administraţia locală.

Şi încă un lucru: suferinţa noastră în materie de liberă circulaţie şi reconstrucţie a zonei centrale a oraşului va fi scurtă, e obligatoriu ca lucrările să se încheie în acest an, altfel se pierd nişte fonduri importante. Să sperăm că se vor încheia definitiv, nu cred că şi-ar dori nimeni nişte pikamere în zonă în primăverile sau verile următoare.

Ştiu că primarul nostru tânăr şi viguros n-are nevoie de sfaturi de la nişte „no name” în materie de administraţie locală, dar îmi permit, totuşi, să-i sugerez să aplice aceeaşi tactică de reconstrucţie şi dezvoltare şi în alte zone ale oraşului, care suferă de provincialism feroce chiar mai mult decât o făcea centrul: Cartierul Gării, Simeria, Grigore Bălan, Ciucului...

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 16 octombrie 2015
omleta o vad numai patronii firmele de constructii. se putea face pietonal numai pe sirul Romarta si era arhisuficient. strazile sint bombardate in tot orasul dar o sa avem un centru "mirific".
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.