ACTUALITATE 19 septembrie 2016

EDITORIAL. Cum îi protejează Antal Árpád pe românii din Covasna

de Dumitru Manolăchescu | 1207 vizualizări

Domnule draghe, chiar îi protejează, altfel n-ar fi declarat că românii din zonă au cel mai mult de suferit de pe urma discuţiilor isterice născute de Media în jurul fotografiei politicoase cu steagul secuiesc şi ambasadorul american. Vedeţi cum pun problema specialiştii în manipulare şi dezinformare? Dar iată şi părerea unuia care suferă de pe urma „isteriei” mediatice pe tema dată:

– Adică de ce te-ar deranja, Ioane, că ambasadorul s-a pozat cu un steag secuiesc şi trei lideri ai comunităţii maghiare majoritare în Covasna?

– Păi m-ar cam deranja, Dumitre, pentru că steagul ăsta are un mesaj autonomist clar, iar ambasadorul ne-a discriminat pe noi, românii, nu s-a interesat şi de problemele noastre, ale minoritarilor din zonă.

Complicată viaţa asta a noastră în HarCov, nu? Nicicum nu-i bine, oricum o dai tot prost iese. Dacă taci, te cred prost şi ţi se urcă-n cap cu drepturi, cu autonomii, cu majorităţi, cu obiceiuri vechi de când lumea. Dacă vorbeşti, iar nu-i bine, faci rău românilor tăi, ba distrugi şi rămăşiţele tradiţionalei armonii româno-maghiare şi izolezi Ţinutul, că nu mai vine-n veci vreun ambasador american pe la Hetea sau Sfântu Gheorghe, să se pozeze cu mahării locali majoritari – pentru că pe românii minoritari oricum nu-i bagă nimeni în seamă.

Estimp, cum ar zice cronicarul, majoritarii locali se plâng că sunt linşaţi mediatic. Adică hoţul strigă hoţii, cum ar veni. De parcă românii nu s-ar putea plânge de linşaj mediatic, de marginalizare şi ignorare a nevoilor lor de către autorităţile locale maghiare. Şi nu doar „locale”, pentru că nici la Bucureşti glasul nostru nu este auzit. Cei de-acolo ne amendează pentru „discriminarea” maghiarilor, cei de-aici ne acuză că isterizăm populaţia.

Ca de obicei, primarul nostru se victimizează. El este victima, noi (adică presa) suntem agresorii. Dar uite că nu eu, agresorul, ci nişte cetăţeni români îi pun câteva întrebări d-lui primar Antal: *De ce nu poartă dl. primar, în calitate de cetăţean model al acestei ţări, eşarfa tricoloră românească la nicio manifestare oficială? *Ce se întâmplă cu drapelul tricolor de pe turla Primăriei?

Două întrebări îndreptăţite, aş zice eu. Două întrebări care ne agresează, ar zice Antal Árpád. Şi-uite-aşa ne zbatem între „drepturi”, „agresiuni” şi „armonie” într-un judeţ în care maghiarii majoritari controlează totul, dar sunt linşaţi mediatic, în vreme ce românii minoritari au devenit agresori. Despre armonie nu mai vorbeşte nimeni, ne-am separat complet, „împreună” nu mai există.

Tot un cititor al ziarului nostru remarcă un lucru de bun simţ. De-aia îl voi cita: „Nu ai dreptate, Arpi! Adevărul e că vor pierde atât românii, cât şi ungurii. Uitaţi-vă la timişoreni, care au devenit capitală europeană a culturii, devansând Clujul, în care domină un naţionalism extremist perfid, gen Diaconu, Funar... Aşa şi la voi, până nu învăţaţi noţiunea „împreună”, ci trăiţi cu „noi, românii” şi „noi, ungurii”, veţi rămâne doar o zonă bântuită de conflicte şi tensiuni interetnice”.

Are dreptate cititorul nostru, sau şi vorbele lui te agresează, dragă Arpi?! Am cam uitat ce înseamnă „împreună” şi ne cam place să ne victimizăm. Mă rog, fiecare cu minoritatea lui, că nici noi nu suntem nişte sfinţi. Dar de-aici nu va câştiga nimeni, niciodată, nimic. Ne vor ocoli în continuare investitorii şi ne vom zbate să trăim omeneşte într-unul din cele mai sărace judeţe ale României. Dar vom continua să ne şicanăm reciproc, să ne batem pe steaguri, imnuri şi istorie, să aşteptăm ambasadori abulici ai marilor Puteri pe care să-i ameţim cu poze şi argumente futile. Pentru că doar atâta ştim să facem, atâta vom avea.

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
stelian, 20 septembrie 2016
Nene Arpi, ce "calda" e arpia lu' matale, aripa ocrotitoare! Am niste prieteni maghiari, ce cuvinte "frumoase" rostesc la auzul numelui lui matale, altii, mai temperamentali, tot maghiari, ce citeste integral
Chapeau Mitica!, 20 septembrie 2016
...ma bucur si va multumesc ca m-ati citat. Hai sa facem un compromis. Am si eu o propunere, unde pot castiga ambele tabere. Arpi sa accepta drapelul tricolor pe turla Primăriei, iar prefectul Cucu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.