M-am săturat să scriu despre PSD-ALDE, dar şi despre Dragnea, Tăriceanu, Iordache şi întreaga ceată de privilegiaţi ai regimului care luptă din răsputeri să-l salveze pe „daddy” Liviu de închisoare. Băieţii ăştia n-au nici o treabă cu ţara, cu românii, scopul lor în viaţă e unul teribil de îngust: fuga de Justiţie şi perpetuarea la Putere.

Dar pentru că nici o altă echipă politică nu impune agenda zilei, sunt obligat să revin mereu la aceleaşi nume. Astăzi, din nou, Dragnea-Tăriceanu. Via Florin Iordache, „maimuţoiul” care trăieşte şi acum cu convingerea că OUG 13 a fost un lucru bun pentru naţiune, iar el este un nedreptăţit, un sacrificat, un om integru pus la zid de-o hoardă sinistră de vânduţi sorosişti, care au ieşit în stradă zile şi nopţi de-a rândul, cu câini cu tot, pentru că i-a plătit miliardarul iudeo-ungaro-american.

Urăsc să am dreptate, dar uneori mi se-ntâmplă să le nimeresc, zilele trecute, de pildă, am citit în ochii lui Dragnea că premierul Grindeanu va fi vinovatul de serviciu, lucru confirmat de „gura păcătosului” Iordache: premierul e singurul vinovat de neîndeplinirea programului de guvernare. Nu contează că programul ăsta e o aiureală, o abureală menită să pună pe butuci România în pragul unei crize despre care tot mai mulţi specialişti în materie vorbesc. Important e să găseşti un vinovat. Iar acela e Grindeanu.

N-aş vrea să credeţi că nu mai pot de grija premierului pe care Dragnea l-a însoţit la Guvern precum părintele pe băiatul care merge pentru prima dată la o casă dotată cu felinar roşu... Grindeanu culege roadele tăcerilor prelungite, a inconstanţei şi inabilităţilor sale în rol de actor principal pe o scenă pe care n-o cunoaşte. Doar că una-i Grindeanu şi alta-i Dragnea. Între ei e diferenţa dintre un om politic abulic şi-un condamnat pentru măsluire de voturi. Adică una esenţială. Iar Grindeanu, să nu uităm, a refuzat să revină cu o altă OUG 13, ceea ce îl face chiar frecventabil. Spre deosebire, de pildă, de Florin Iordache, Şerban Nicolae, Bădălău, Tăriceanu şi alţi Dragneapupişti de meserie.

Aşa că, dacă e să alegi între echipa Grindeanu şi echipa Dragnea într-un „meci” politic cu armele pe masă, atunci, din punctul meu de vedere, Grindeanu e întotdeauna de preferat. Adică aş alege, a nu ştiu câta oară, răul mai mic. C-aşa-i soarta românului, e pus mereu să aleagă un drum valabil la răscrucea relelor. Greu, dacă nu imposibil...

Spre mirarea unora dintre noi, printre care mă număr, Grindeanu nu pare să cedeze fără luptă. Ceea ce va mai reduce, cumva, cifrele umflate din sondajele de casă ale PSD. Daţi-i bătaie, băieţi, bine zicea Raluca Turcan într-un acces brutal de sinceritate: singura opoziţie eficientă la PSD este... Grindeanu. Tot înainte, tovarăşi!

Ce urmează, nu-i foarte greu de ghicit. Dragnea îşi joacă ultima carte, cea de victimă a propriului program de guvernare: „Oameni buni, eu am vrut, uite că nu mă lasă trădătorii din partid”. Un circ la care vom asista, spectatori pasivi, în lipsă de altceva mai bun. Dar care nu va rezolva niciuna din marile probleme ale României. Pentru că din scandal în scandal ne vom târî până la viitoarele alegeri.

(Dumitru Manolăchescu)