Crăciunul nu mai e un mister de când societatea de consum a intrat cu picioarele în toate obiceiurile, a invadat toate tradiţiile, a manipulat toate amintirile. Crăciunul ne-a invadat cu cozi la supermarketuri, Moşi la toate colţurile străzilor şi reclame ofensive pe toate televiziunile. Locul poveştilor spuse de bunicii de-atunci bunicilor de-acum la gura sobei îl iau tot felul de închipuiri care nu mai păstrează aproape nimic din Moşul clasic, cu plete dalbe, venind printre nămeţi... Săniile nu mai merg pe drumurile noastre, pentru că zăpada, chiar dac-ar fi, n-ar fi şi pe străzile pe care umblăm, ca orbeţii, călare pe cât mai mulţi cai-putere. Geamurile nu se mai aburesc la răsuflarea înfrigurată a copiilor, clopoţeii nu se mai aud pe la fereşti şi nici uliţele nu mai sunt ce-au fost.

Misterul s-a risipit, e drept, dar copiii rămân fericiţii prizonieri ai iluziei, ceea ce este nemaipomenit. În grădiniţe învaţă să cânte colinde şi să spună poveşti de Ajun. Naşterea Domnului nu le spune, lor, nimic, iar nouă uită de obicei să ne mai spună ceva în graba infernală care ne domină existenţa. Dar ce frumos sună iluzia şi cât de repede ne culcuşim la căldura ei! Ce frumos sună colindele, chiar dacă le-ai auzit de-o mie de ori în câteva săptămâni! Ce miros curat şi ce bucurie liniştită împrăştie brăduţul, ce lumină apare în ochii copiilor, ce bucurie în toate casele!

Bucuria asta, oricât de episodică ar fi ea, este sinceră. Copiii cred în Moş Crăciunul cel bun şi darnic. Părinţii cred sau nu cred, în funcţie de bugetul familiei, dar taina rămâne taină pentru că ăsta e scenariul, aşa s-a scris el de la începutul veacurilor şi singura soluţie este să-l respectăm, să jucăm cum scrie la Carte. Pentru că e Crăciun se acceptă şi micile minciuni, cum ar fi îndemnul neconvingător „tu nu uita, române, să fii bun”. Dacă e să fii bun, atunci ar trebui să fii bun tot timpul şi, dacă se poate, neselectiv. Altfel, dacă ţi se cere bunătate doar de Crăciun şi Paşti... e cam puţin.

În acest an Crăciunul înseamnă, pentru multe milioane de români, o luminiţă şi o nădejde în plus. Acelea date de schimbarea „gărzii” de la Cotroceni, Santa Klaus Iohannis fiind în această iarnă depozitarul unor uriaşe speranţe. Nu ne dorim decât împlinirea acestor speranţe şi lumină în ochii tuturor românilor, pentru că le merită. Santa Klaus ne-a cerut, de la Cotroceni, încredere şi răbdare. Îi cerem şi noi ceva: să reziste uriaşelor presiuni care se vor exercita asupra lui din toate părţile şi să nu creadă în prietenii de conjunctură din clasa politică – nu există aşa ceva. În ce mă priveşte, mi-aş mai dori ceva, dar n-o să-l obosesc prea tare pe Santa Klaus cu cererea mea: mi-aş dori să fie ultimul Crăciun cu Victor Ponta la Palatul Victoria. E şi asta o dorinţă, politicul s-a infiltrat şi-n cele sfinte...

Şi pentru că, iată, zilele se-nghesuie să plece din acest 2014 excepţional şi aproape neverosimil, mă grăbesc şi eu – pentru că nu ştiu dacă ne vom mai citi unii pe alţii în acest an – să vă urez vouă şi familiilor voastre Crăciun fericit, însoţit de mulţi ani sănătoşi şi cât se poate de prosperi. Bucuraţi-vă de ziua de azi, de cea de mâine şi de toate zilele care vor veni.