ACTUALITATE 14 aprilie 2014

EDITORIAL. Ceauşescu – Mazăre într-o combinaţie explozivă

de Dumitru Manolăchescu | 120 vizualizări

mazare-nazist

Oricât ne-am strădui să devalorizăm şi să decredibilizăm evenimentele din decembrie 1989, că s-or numi Revoluţie sau nu nici nu are importanţă, atunci în România au murit şi s-au jerfit oameni. Pentru ce or fi făcut-o? Doar pentru a mânca mai mult? Sau şi pentru că au vrut să schimbe un sistem politic opresiv, pentru că aveau nevoie de libertate şi democraţie, de dreptul de a circula liber, de atâtea alte drepturi care atunci erau interzise?

Cei care au murit atunci pentru libertatea noastră se întorc acum în morminte citind un recent sondaj de opinie realizat de o firmă relativ serioasă, IRES. Rezultatele acestui sondaj de opinie ne închid orice orizont, oferind un răspuns scurt şi derutant la întrebarea „de ce s-a murit la Revoluţie?”:  degeaba! Pentru că degeaba s-a murit atunci, dacă la un sfert de secol depărtare de eveniment românii sunt de părere că societatea comunistă n-a fost deloc rea. În ce lume românească or fi trăit cei 46% dintre românii care au dat acest răspuns?! Ce viaţă fericită or fi avut atunci, ce viaţă nenorocită or avea oamenii ăştia acum?!

Şi mai degeaba s-a murit la Revoluţie când afli că 66% dintre românii chestionaţi l-ar vota pe Ceauşescu, astăzi, dacă ar mai trăi şi-ar candida la alegerile prezidenţiale. Vedeţi ce deştepţi au fost Iliescu şi prietenii lui? Dacă nu-l omorau pe Ceauşescu, pe fondul furiei generale împotriva sistemului comunist şi a dictatorului,  Victor Viorel Ponta ar fi avut mari probleme să se aleagă preşedinte în toamna acestui an. Ar trebui să-i pupe mâna şi să-i facă o statuie „edecarului”, chiar dacă pentru Ponta treaba cu preşedinţia nu-i foarte sigură nici măcar când Ceauşescu e dat dispărut.

Nu pot să nu mă-ntreb: unde s-a risipit furia asta? În ce s-a transformat? Cât de dezamăgit, amărât şi fără speranţă trebuie să fii ca să-l vrei din nou la Putere pe unul care patrona un sistem comunist dictatorial anacronic şi ticălos? Mă gândesc, cu o urmă de speranţă, că nu poate fi vorba de o opinie fermă, ci doar de o frondă împotriva unei clase politice corupte, care în 25 de ani de libertate a reuşit performanţa de a atrage asupra sa tot atâta ură cât au atras Ceauşescu şi familia lui în cam tot atâţia ani.

Adevărul e că uităm repede, foarte repede, prea repede. Am uitat anii nenorociţi în care existam fără să trăim, înghesuiţi într-un soi de bantustane morale din care nu reuşeai să te extragi. Am uitat cozile la pâine, lapte şi butelii. Am uitat naşterile obligatorii. Am uitat tichetele şi umilinţele pe care ni le oferea generos o societate cenzurată şi permanent supravegheată. Nu-mi spuneţi că şi-acum e la fel, că nu e, oricât spirit critic şi oricâtă revoltă am aduna în noi.

E drept, vedem mult mai bine realitatea anului 2014, una care ne face să înjurăm şi să ne înfuriem, pentru că realitatea asta conţine o uriaşă diferenţă între ce am sperat noi că va fi şi ce este. Am sperat că va curge lapte şi miere şi-am primit în schimb miştourile şmecherilor şi fierea guvernanţilor. Vedem existenţa noastră ternă în 25 de ani de bâlbâieli, bâjbâieli, de viaţă tristă, de căutări fără scop şi fără sfârşit, de nedreptăţi strigătoare la cer, de lipsă de speranţă, de lipsă de viitor, de nesiguranţă, de trai prost şi lefuri mizere. Avem de toate, magazinele sunt pline, graniţele sunt deschise, televizoarele funcţionează zi şi noapte pe zeci şi sute de canale... Şi ce dacă? Lipseşte ceva esenţial, lipseşte sentimentul că trăieşti într-o ţară în care eşti dorit şi respectat. Lipseşte siguranţa zilei de azi şi a zilei de mâine. Îţi lipsesc copiii, care au luat drumul străinătăţii din cauza lipsei de oferte din ţară. Lipseşte bucuria de a trăi într-o ţară liberă, pentru că trăieşti prost.

Este tabloul trist al României de azi. O Românie în care Ceauşescu şi-ar găsi oricând loc pentru că românii sunt uituci. Ceea ce e în regulă, e normal şi uneori e chiar bine să uiţi. Dar nu avem voie să uităm ce nenorociri a adus dictatura comunistă pe capul românilor. Şi nu avem voie să urâm capitalismul doar pentru că exponenţii lui în ţara noastră sunt nişte hoţi şi nişte nepricepuţi. Ne putem dori orice şi oricât, dar nu avem voie să visăm fără o plasă de siguranţă dedesubt. Şi comunismul, şi socialismul, şi capitalismul sunt puse în operă de oameni. Să-i judecăm pe oamenii ăştia dar să fim atenţi ce ne dorim, pentru că s-ar putea să se-ntâmple.

Îl auzeam pe primarul pesedist Radu Mazăre, la ieşirea din arestul Poliţiei, cerând ca procurorii şi Justiţia în general să fie puse sub controlul PSD. Cred că Radu Mazăre şi amicii din familia lui politică şi-ar dori reînvierea lui Ceauşescu şi a sistemului comunist discreţionar. Iar asta mi se pare exploziv de-a dreptul, pentru că... hai să le punem cap la cap: sondajul IRES este calupul de TNT, Partidul conducător este fitilul, Radu Mazăre este omul care-l aprinde... Ce poate urma decât neantul?! Un neant pe care doar NOI îl putem preveni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.