Pe tărâmul „jos Băsescu” nici nu urci, nici nu cobori, ajunge să înjuri şi să ţâpureşti, convins fiind că toate relele naţiei de la marinarul fără flotă se trag. E simplu, oamenii care susţin acest gen de reacţie civică sunt liniştiţi, au minţile odihnite, obiectul urii lor este aproape, este tangibil chiar şi cu ochiul liber. Pe tărâmul „ne-o trag ungurii de ne ies ochii din cap” e mai complicat, ai multe de dat şi multe de luat. Să vedem ce dăm şi ce luăm de la prietenii unguri şi prietenii lor, concetăţenii noştri maghiari din viitorul Ţinut Secuiesc.

Eu n-aş da nici doi bani pe ce zice vicepremierul Dragnea, anume că „guvernul României nu va susţine niciodată proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc”. Până una-alta, proiectul a fost livrat dezbaterii publice (sau va fi, la maghiari genul şi timpul sunt greu de ştiut...), aşteptând momentul potrivit să apuce calea Parlamentului, sub formă de proiect de lege. Adică de ce nu? N-avem noi un Tirol de Sud? László Borbely este convins că şi la noi e tot un Tirol de Sud, nu degeaba toţi de la Râm ne tragem... Nu-mi dau seama cât de mult vor insista liderii UDMR să grăbească adoptarea acestui proiect de lege în Parlament, ori măcar să ajungă în vreun sertar al vreunui preşedinte de Cameră, cu promisiunea fermă că... ne vom ocupa. Dacă vrea să se rupă de actuala Alianţă guvernamentală, UDMR va găsi un bun motiv în prevederile maximaliste ale acestui proiect de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Dacă vor să rămână la Putere, e simplu, vor renunţa la el până la toamnă, după alegerile prezidenţiale, când vor mai vedea ce şi cum. Dacă mă-ntrebaţi pe mine, cred că a doua variantă e cea probabilă.

Problemele care ţin de etnia maghiară din România sunt, însă, mai laborioase decât par la prima vedere. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre legăturile Ungariei cu Rusia, despre relaţiile privilegiate Viktor Orban – Vladimir Putin şi mai ales despre influenţa acestora asupra „stării naţiunii române”. Influenţă perceptibilă, de pildă, sub forma colaborării dintre serviciile de informaţii ruseşti şi lideri maghiari din România, în scopul penetrării din interior a elementelor de siguranţă naţională. Nu vorbesc aici doar despre vopsirea unor borne kilometrice din Secuime în culorile steagului unguresc, activitate caracterizată drept „manifestare a unui patriotism remarcabil” de către lideri maghiari. Asta e o joacă. În acest domeniu lucrurile sunt mult mai complicate: Rusia are mare nevoie de Ungaria în acţiunea de destabilizare a României („vă vom arăta noi cine sunteţi!”, ameninţa cu ceva timp în urmă vicepremierul rus Dimitri Rogozin). Rusia are un talent uriaş de a crea probleme vecinilor, motiv pentru care s-a asociat perfect cu Ungaria revendicativului nostalgic Viktor Orbán. De-aici şi până la a folosi partidele etnice maghiare din România ca pe nişte „cai troieni” în interiorul „cetăţii” româneşti nu-i nici măcar distanţa în timp dintre Bucureşti şi Budapesta cu un tren de viteză medie.

Pentru detensionarea situaţiei în Europa, Vladimir Putin a oferit o soluţie pe care o vor îmbrăţişa urgent şi liderii maghiari: crearea unui stat autonom în estul Ucrainei. Dacă se poate un ditamai stat autonom în Ucraina, de ce nu s-ar putea şi în România un biet Ţinut Secuiesc Autonom?! Slăbirea statului naţional unitar românesc nu este doar dorinţa Rusiei, ci şi a Ungariei. Cine să împiedice aceste acţiuni duşmănoase?

Vom vedea cum evoluează lucrurile în două direcţii doar aparent fără legătură: relaţia Rusia-UE-Ungaria, pe de o parte, şi relaţia Guvernul Ponta – UDMR, pe de altă parte. Singura reacţie evidentă până acum este un anunţ al fostului deputat PSD Bogdan Diaconu, conform căruia în curând vom mai avea un partid de sorginte naţionalistă: Partidul România Unită. Un partid care ar urmări umplerea golului creat prin distrugerea PRM chiar de către cei care l-au născut. Mi se pare jalnic, dacă nu chiar dubios (Diaconu ăsta a trecut şi pe la postul de radio „Vocea Rusiei”, cu toate că se opune vehement oricărei forme de secesionism sau autonomie teritorială). Dar e tot ce a reuşit până acum responsabila noastră clasă politică.

De ce să ne mire, însă, inacţiunea dâmboviţeană? Poporul privitor-cugetător este interesat doar de „marile teme” ale chibiţilor politici, unite într-o ţâpuritură eliberatoare: „Jos Băsescu”. Despre cum se pregătesc ruşii şi ungurii să ne-o tragă... cine să ne avertizeze?