Bucureştenii sunt evlavioşi peste poate. Populiştii din Consiliul General al Capitalei au votat pentru acordarea a 15 milioane de lei construcţiei Catedralei care ne va mirui... scuzaţi, mântui – dar, la urma-urmei, ce mare diferenţă ar fi între „miruire” şi „mântuire”?! Nu de dicţionar vorbesc eu aici, ci de înţelesuri mai apropiate de profunzimea gândirii poporului vorbitor.

Dar ce ne interesează pe noi, provinciali obosiţi de lupta pentru pace etnică din Covasna, soarta Catedralei pe care şi-o face Patriarhul Daniel în Bucureşti? Noi avem Catedrala noastră ortodoxă, miruită şi mântuită de comunişti, bine ascunsă de ochii nepoftiţilor, încă suportată de majoritatea locală. O Catedrală modestă, slujită de preoţi care s-au considerat multă vreme sacrificaţi pe altarul dreptei credinţe într-un judeţ supranumit „batalionul disciplinar” al preoţilor ortodocşi. Las’ că nu doar pentru preoţi era Covasna un batalion disciplinar, dar asta-i altă poveste.

Aşadar, de ce ne roade pe noi grija de Catedrala uriaşă din Capitală? În primul rând, pentru că nimic din ce se petrece în România nu ar trebui să ne fie străin. Aparţinem acestei ţări, chiar dacă guvernanţii uită lucrul ăsta, aşa că suntem obligaţi să ştim şi să participăm la luarea deciziilor majore. Ne-a întrebat cineva ce părere avem despre subiectul în discuţie? Nu ne-a cerut nimeni părerea, un referendum la nivel naţional pe tema construirii Catedralei nu s-a făcut. Şi dacă se făcea, e previzibil ce rezultat avea. Nu degeaba ne-am născut noi, românii, creştini... şi ortodocşi, ar zice Preafericitul Daniel.

Şi totuşi, uite că ne interesează unde şi cum se cheltuiesc banii de la buget. Pentru că Primăria Capitalei lucrează cu banii tuturor. Aşa că o părticică, un fir de praf din monstruoasa Catedrală e şi al meu. Am acolo o cotă parte, cum ar veni. Aveţi şi dvs., indiferent cum şi cui vă închinaţi, pentru că plătim cu toţii taxe şi impozite. Cu banii daţi de la buget până acum se puteau face multe alte construcţii absolut necesare – spitale, case de copii şi bătrâni, şcoli, grădiniţe etc. Obiective mult mai aproape de nevoile românilor care n-au nici spitale, nici şcoli, nici case de copii şi bătrâni, nici grădiniţe.

N-avem, de fapt, de nici unele. Spitalele noastre sunt o ruină periculoasă, dacă te îmbolnăveşti şi-ajungi pe un pat de spital judeţean ai toate şansele să mori peste câteva luni, în cel mai bun caz un an, după ce o bacterie, un virus sau o altă drăcie întreţinută de hoţiile din sistemul sanitar s-au lipit de sângele tău. De şcoli şi grădiniţe, ce să mai vorbesc, iar despre casele de copii şi bătrâni mai bine tac.

Sufletul românesc, spiritul nostru ortodox au, însă, nevoie de o uriaşă Catedrală mântuitoare. După câte blestemăţii facem, după cât furăm şi păcătuim în fiecare clipă avem nevoie de mântuire. Sau de miruire, luaţi-o cum vreţi. Cel de Sus Ortodox se va uita în jos, va vedea rapid Catedrala observabilă şi de pe Lună şi ne va mai păsui, şoptind derutat în barbă: ciudaţi oameni românii ăştia, după ce fură, preacurvesc, mint şi păcătuiesc sunt în stare să moară în mizerie şi ignoranţă, târându-se în genunchi pentru iertarea păcatelor în jurul unei biserici... Nu tot al lor e şi meşterul Manole, ăla de şi-a zidit soţia şi copilul nenăscut în temelia Catedralei?! Să-i lăsăm aşa dacă le place atât de mult!

Sigur că n-aveam nevoie de această Catedrală. Dar dacă tot a fost începută, s-o şi terminăm, nu? Pe asta s-a bazat şi logica BOR, care a lucrat persuasiv şi migălos în această direcţie. Consilierii locali, parlamentarii şi toţi aleşii neamului vor accepta oricând schimbul propus de Biserică: bani contra diligenţe sub formă de voturi de la poporul credincios şi ignorant. Cine să-şi rişte „pielea” politică luptând cu blestemele, cu anatemele, cu excomunicările cu care ne ameninţă BOR?! S-au găsit, totuşi, câţiva care au făcut-o. Tot în Capitală, consilierii generali de la Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi PNL au votat împotriva acordării celor 15 milioane de lei de la buget pentru Catedrala Miruirii. Bravo lor, e momentul să înţelegem priorităţile chiar dacă pierdem diligenţele Bisericii Ortodoxe. Iar această Catedrală nu era o prioritate.