Dar ce-avem, frate, noi cu americanii de-am început să plângem după victoria lui Donald Trump?! Mai nimic, cu excepţia unui parteneriat strategic care ne-a băgat în prima linie a „frontului” în războiul deocamdată rece Occident-Rusia. Ceea ce nu-i deloc „nimic”, dimpotrivă, e foarte mult. Dar sunt şi eu împrăştiat după o noapte de veghe la alegerile americane, aşa că am început să vorbesc deja cu gândul la viitor. Un viitor care, cu siguranţă, va fi influenţat masiv de noul preşedinte ales al SUA, Donald Trump. Un preşedinte care nu se va certa cu Vladimir Putin, ba chiar va colabora cu el în beneficiul ambelor părţi. Beneficiu care înseamnă, pentru America, mai puţină vizibilitate ca „jandarm mondial”, dar mai multă preocupare faţă de americanii din clasa de mijloc, iar pentru Rusia mai multă vizibilitate şi influenţă în politicile central şi est-europene. De fapt, o reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa şi în lume în beneficiul Rusiei. Reîmpărţire pe care, cinstiţi să fim, Putin o începuse sub preşedinţia lui Obama.

Asta-i partea goală a paharului, dar dacă ne hotărâm să trecem peste „urmările catastrofale”, să nu ne lamentăm inutil că tot nu ne-aude nimeni, atunci putem observa lucruri care ne dau de câţiva bani speranţă: democraţia americană încă funcţionează şi sper să o facă în continuare, există acolo instituţii puternice care nu-i vor permite lui Trump să facă tot ce-i trece prin cap; preşedintele Donald Trump s-ar putea să nu fie acelaşi om cu candidatul Donald Trump. Îi aud pe comentatorii politici vorbind despre marile asemănări între alegerile prezidenţiale din 2000, de la noi, când am ales între Vadim Tudor şi Ion Iliescu, şi alegerile de acum din America, în care americanii au ales între un populist şmecher şi bogat şi-o soţie de fost preşedinte, înşelată de soţ, falsă, fără credibilitate şi îmbătrânită în administraţie. Aşa e, se pot face asemenea comparaţii, doar că noi n-am schimbat istoria lumii, şi nici măcar pe cea a României, alegându-l pe Ion Iliescu pentru a doua sau a treia oară. America, în schimb, poate schimba în mod dramatic istoria lumii prin alegerea noului preşedinte.

Relaţiile cu Rusia sunt doar o părticică din ce se poate schimba în defavoarea României prin lipsa de implicare a NATO în proiectele începute în ţara noastră. Vor intra în conservare, pentru că nu se va renunţa total la ele, dar... cam atât. America oferă, însă, un exemplu pervers, care anunţă probleme şi schimbări substanţiale în toată Europa, în toată lumea. În Franţa, de pildă, la anul vor fi alegeri prezidenţiale. Şi nu doar în Franţa, partidele care se adapă de la „izvorul de înţelepciune politică” reprezentat de Donald Trump au mari şanse să câştige alegerile. Veţi vedea şi vă veţi minuna ce schimbări se vor produce în Germania lui Merkel, în Italia, Spania – de Anglia ce să mai vorbesc, acolo zidurile s-au înălţat deja. S-a deschis o epocă a izolării, a ridicării de cetăţi întărite la graniţe, a naţionalismului populist. Dacă mă-ntrebaţi pe mine, nu va fi cea mai liniştită şi prosperă epocă din istoria omenirii, dar românii au câteva întrebări în plus la care vor trebui să răspundă: cum o vom traversa noi, care abia am învăţat cu ce se mănâncă libertatea şi democraţia de care, iată, americanii s-au cam săturat?! Ce model democratic vom prelua şi de unde anume, dacă cel american e desuet? Vom fi capabili să trăim demn, pe propriile picioare, după ce atâta timp ne-am scăldat în corupţie, hoţie, minciuni şi lene creativă?

„Totul pentru America” spune Donald Trump. Îl poate acuza cineva pentru asta? Nu. Dar lozinca asta se poate aşeza la graniţele tuturor statelor europene, ceea ce va însemna sfârşitul Uniunii. „Trebuie să visăm la lucruri măreţe pentru naţiunea noastră, interesul Americii va fi pe primul loc” – spunea Trump în discursul de învingător de ieri dimineaţă. Asta e, i-am tot aşteptat pe americani, într-un târziu au venit dar visul româno-american a durat puţin. Vom fi lăsaţi din nou în ghearele „ursului” de la Est, de unde, de fapt, n-am ieşit niciodată cu totul? Nu ştim, dar putem bănui.

Vom aştepta marile schimbări, oricum n-avem altceva de făcut. Între timp, la alegerile care ne aşteaptă şi pe noi în decembrie, ne pregătim să redăm Puterea parlamentară unui partid cu accente izolaţioniste şi antiamericane. Dacă America şi statele Uniunii Europene se vor plictisi de România, ce ne mai rămâne de făcut, în ce parte vom apuca?! Răspunsul nu-i greu de dat. Dar abia atunci când vom simţi îmbrăţişarea „ursului” vom înţelege ce înseamnă o mare naţiune, de America vorbesc, fără repere. Abia atunci vom pricepe ce înseamnă pentru lumea asta mare o Americă slabă, care n-a fost în stare să găsească doi candidaţi valabili în competiţia pentru preşedinţia celei mai puternice naţiuni a lumii.