Lui Mircea Dinescu i se pare că jucăm într-o telenovelă. Asta după ce l-au chemat procurorii de la Parchetul General, ca martor în dosarul Revoluţiei. Pot fi de acord cu jumătate din enunţ: jucăm, într-adevăr, într-o piesă de teatru prost. O facem de la Revoluţie încoace, sub bagheta unui regizor care ne-a indicat primele mişcări: Ion Iliescu. Piesa în care s-a jucat Revoluţia din decembrie nu este, însă, o telenovelă. Iar faptul că abia acum ne-am trezit să-i chemăm pe unii şi pe alţii să spună ce ştiu, ce-şi amintesc despre momentul ’89, este încă o dovadă a „manipulării” care ne-a pătruns în minţi şi cugete de-atunci încoace. Oricum, n-am fi făcut-o niciodată dacă n-ar fi existat Teodor Mărieş şi ceata lui restrânsă de revoluţionari, care au obligat CEDO să ia poziţie în favoarea reluării procesului „clasat” de regimurile subordonate, într-un fel sau altul, PSD şi lui Ion Iliescu.

„Cine-şi mai aduce aminte ce-a fost la Revoluţie? În loc de poveşti la gura sobei, spunem poveşti aicea, la Parchet” – se lamentează Mircea Dinescu. Evident, nu toţi avem o memorie de elefant, dar sunt oameni pe care evenimentele de-atunci i-au marcat şi care n-au uitat aproape nimic. Ei îşi vor aminti episoade care l-ar putea incrimina pe Iliescu, transformându-l din „erou” al Revoluţiei, în posibil acuzat de „crime împotriva umanităţii”. Poate chiar de „martir” al Revoluţiei, dacă restauraţia începută de FSN-PDSR şi continuată de PSD-ALDE se va desăvârşi în următorii 3-4 ani.

Nu trăim o telenovelă, Mircea, trăim o dramă. Şi nu de poveşti la gura sobei e vorba, ci de mii de oameni morţi şi răniţi aiurea în acele zile şi nopţi. Sigur, apăsat de problemele bucătăriei de la conacul dunărean în care îţi delectezi invitaţii cu lăutari neaoşi, vinuri şi bucate alese, e foarte probabil să pierzi legătura cu România reală, aia care trăieşte drama vieţii de fiecare zi. O Românie săracă, abulică, împănată excesiv cu ingrediente pe care le ştie şi Dinescu: hoţie, prostituţie politică, minciună, manipulări odioase.

Prietenul de Revoluţie al poetului Mircea Dinescu, fostul premier Petre Roman, chemat şi el ca martor în acest dosar, este ceva mai poet decât poetul maestru în arta culinară: „Multe sunt de povestit. Totul este important. (…) Eu reţin ceea ce am trăit până când Revoluţia a fost o reuşită şi românii au fost în admiraţia întregii lumi. Asta este tot ce reţin, ceea ce îmi amintesc”, a spus Petre Roman, după ce a fost audiat la Parchetul General. Evident, şi-aici ar fi loc de mai bine, pentru că e uşor să-ţi aminteşti doar ce-ţi place, ce-ţi convine, poate e nevoie de-un efort să ne amintim şi restul.

Nu Mircea Dinescu şi nu Petre Roman sunt autorii miilor de drame de la Revoluţie. Ce mi-aş dori eu de la ei ar fi să creadă că poporul ăsta are nevoie de dreptate şi de adevăr, indiferent cât i-ar durea pe unii şi pe alţii rostirea adevărului. „Adevărul din fapte, nu din imaginaţie”, mai spune Petre Roman cum nu se poate mai corect. Aşa este, de acest adevăr avem nevoie. Nu de adevărul lui Iliescu, al lui Mărieş, al lui Roman sau al altuia cu patalama de revoluţionar. Tocmai de-aceea, bănuiesc, aţi fost chemaţi ca martori în acest proces. Actori de telenovelă are ţara asta destui, lipsesc oamenii care să spună adevărul din fapte...

(Dumitru Manolăchescu)