ACTUALITATE 20 martie 2017

După 101 ani de victorii împotriva morţii, Ioan Şeitan şi-a găsit liniştea eternă

de Iulia Drăghici - Taraș | 5362 vizualizări

Cel mai în vârstă veteran de război al judeţului va fi înmormântat miercuri la reşedinţa sa din Floroaia Mare

Cel mai în vârstă veteran de război din judeţul Covasna, Ioan Şeitan din satul Floroaia Mare, aparţinător Întorsurii Buzăului, a încetat din viaţă în noaptea de 19 spre 20 martie. Anul trecut, în 24 iunie, Nenea, cum îi spuneau apropiaţii, a sărbătorit împlinirea a 101 ani de existenţă, alături de Prefectul judeţului, de reprezentanţi ai Primăriei Întorsura Buzăului şi de familie.

Potrivit spuselor familiei, decesul a fost unul oarecum anticipat, deoarece în ultimele săptămâni, deşi era coerent când comunica, Nenea era din ce în ce mai slăbit.

Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 22 martie, în jurul prânzului, la reşedinţa sa din Floroaia Mare. Trupul lui Ioan Şeitan va fi apoi depus în Cimitirul de pe deal din Floroaia Mare, numit de săteni „La Boriceni”.

Născut în 24 iunie 1915, Ioan Şeitan avea doar 22 de ani atunci când s-a înrolat în armată şi a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial în campaniile din Crimeea şi Caucaz alături de Divizia 4 Munte. În timpul războiului, Ioan Şeitan a fost rănit de un glonţ care i-a străpuns ambele picioare. „Aşa m-a rănit că nu am mai putut mişca nimic. Era vara, căldură mare. M-am tras într-o groapă şi am spus «Doamne Dumnezeule, ce mă mai fac?!». Când am terminat vorba, doi ruşi au venit şi m-au luat şi m-au dus la umbră la o tufă. Acolo am stat toată ziua. Mi-a curs mult sânge şi mă înconjurau muştele. Seara a venit o maşină şi m-a luat şi m-au dus la spital”, povestea Ioan Şeitan la vârsta de 98 de ani, într-o înregistrare de familie, făcută publică de familie la aniversarea centenarului.

Georgeta Şeitan, cumnata lui Nenea, cea care l-a avut în grijă până la moarte, ne spunea în urmă cu doi ani că medicii de la spitalul din Bucureşti, unde acesta a fost internat timp de doi ani după revenirea de pe front, i-au spus că rana de la picioare va duce la amputarea acestora. „Picioarele nu! Tăiaţi-mi gâtul şi gata!”, a fost replica de atunci a lui Ioan Şeitan.

Nenea nu s-a căsătorit niciodată şi nu a avut copii. Nepoata din partea fratelui, Niculina Muntean, spunea că atunci când era întrebat de ce nu a făcut acest pas niciodată, el le răspundea mereu: „Pentru că aşa a vrut Dumnezeu!”. Rănile de la picioare, dobândite în timpul războiului, au devenit piedica principală în calea întemeierii familiei susţineau, de cealaltă parte, membrii familiei. „A fost bolnav foarte mult timp după ce a venit din război. Pe vremea lui era o ruşine să fii invalid şi a fost greu să îşi găsească soţie”, a spus Monica Muntean, strănepoata de la frate.

Longevitatea lui Nenea a venit din credinţa nestrămutată pe care acesta o avea. „Se roagă în fiecare zi cu voce tare, de vuieşte toată casa”, spunea anul trecut Niculina Muntean. „Nenea ne spunea mereu că cei care înjurau cel mai mult erau primii care mureau pe front. Şi pe noi ne sfătuia să nu mai înjurăm de Dumnezeu că o să suferim din cauza asta”, a precizat şi Monica, strănepoata din partea fratelui.

Duminică noaptea, Dumnezeu a decis că luptele duse de Ioan Şeitan au fost suficiente şi l-a chemat la El, la loc de linişte eternă. Odihnească-se în pace!

Teme articol: deces ioan seitan veteran
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.