ACTUALITATE 8 martie 2016

Dovada că voluntariatul prinde contur şi la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 851 vizualizări

Primul episod din campania de colectare de haine de la Întorsura Buzăului a fost încheiat cu succes

Campania de colectare de haine desfăşurată la Întorsura Buzăului în perioada 25 februarie – 6 martie, la iniţiativa a doi tineri, Bianca Crăciun și Mircea Florea, a adunat circa 40 de pachete. Un grup de şapte tineri voluntari au distribuit duminică pachetele, care au ajuns la 11 familii nevoiașe din zona Buzaielor.

„Astăzi am cunoscut familii de oameni simpli, dar cu suflete imense. Astăzi a fost despre ei, despre zâmbete, emoţii şi speranţă. Printre multele familii cunoscute azi, am avut plăcerea de a vizita o familie mai aparte, o familie numeroasă, cu 9 elevi premianţi. Experienţa m-a făcut să descopăr că fericirea vine, clar, din lucruri mărunte. Am fost primiţi cu emoţie în priviri şi cu braţele deschise, iar ceva îmi spune că pe acolo vom mai trece şi cu alte ocazii”, a scris Ana Maria Florea, voluntară în proiect, pe grupul online unde tinerii întorsureni se întâlnesc să pună la cale faptele bune, „Sharing is caring Întorsura Buzăului”.

„Zi călduroasă, plină de emoții și liniște. Cam așa a fost duminică, când am încheiat prima acțiune a campaniei „Sharing is caring”. Mulțumesc mult celor care au donat! Pe lângă faptul că m-au întărit să cred în continuare că avem cu toții o inimă mare ce așteaptă să fie descoperită, au și demonstrat comunității că se poate face ceva măreț dintr-un lucru mărunt”, a spus Bianca pe pagina ei de socializare.

Iniţiatoarea campaniei a mai adăugat: „E greu să povestesc ce am simțit exact. La fiecare familie simțeam un mix de bucurie și tristețe. Dar cu toate gândurile din mine, nu puteam decât să zâmbesc în fața lor și nu din compătimire, ci pentru că pe fața lor vedeam un zâmbet natural. Dacă ei zâmbesc, noi de ce să nu o facem!? Și nu la ocazii speciale, ci mereu. E cu siguranță un medicament natural – vă pot spune sigur. Oamenii aceștia trebuie respectați, apreciați, iubiți. Eu una de-abia aștept să mă întorc la ei, să stau la povești pe prispa casei și să le ascult povestea. Vă invit și pe voi!”.

Voluntarii întorsureni îşi doresc să transforme această campanie într-o acţiune lunară. „Deja m-au sunat din nou oameni să îmi spună că vor să doneze haine. Pentru următoarea acţiune vom merge cu rechizite la o familie din Lădăuţi”, ne-a mai declarat Bianca Crăciun.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.