ACTUALITATE 28 mai 2017

„Dorel” la Sfântu Gheorghe – asfaltare pe ploaie pe strada Kós Károly

de Iulia Drăghici - Taraș | 2731 vizualizări

Reprezentanții autorităților locale spun că firma care se ocupă de lucrare va replomba asfaltul pe cheltuiala proprie

Lucrările de asfaltare a străzii Kós Károly din Sfântu Gheorghe sunt asemenea unui vis urât, care nu se mai termină. După ce jumătate din aceasta a fost închisă circulației încă de la sfârșitul anului trecut pentru modernizare capitală, la sfârșitul săptămânii trecute cealaltă jumătate a avut parte de niște plombări de toată „frumusețea”.

Niște muncitori, numiți generic în astfel de cazuri „Dorel”, au turnat asfalt încins în craterele de pe această stradă în timpul unei ploi torențiale. Cu alte cuvinte, au făcut lucru de pomană.

Potrivit administratorului public al orașului, Czimbalmos Csaba, din ziua în care s-a constatat fapta, aceeași în care a fost semnalat cazul în presa națională și locală, autoritățile din Sfântu Gheorghe au stabilit cu firma care a câștigat licitația de plombare a acestei străzi că lucrarea de mântuială va fi refăcută urgent și că toate cheltuielile suplimentare vor fi suportate de această companie, nicidecum de Primăria Sfântu Gheorghe, respectiv de bugetul local, în condițiile în care fiecare metru de plombare costă 50 de lei.

„Această firmă, cu care avem contract după o licitație, a decopertat locurile care trebuiau petecite și a pornit cu asfaltul de la Brașov sau de unde îl aduce, iar în momentul în care a ajuns aici a început ploaia. Fără să se gândească prea mult, muncitorii au început să toarne asfaltul în apă. Noi nu am știut, dar după ce am primit această informație i-am atenționat. Reprezentanții firmei ne-au spus că o să frezeze toate aceste 10 sau nu știu exact câte gropi și o să le refacă. (...) Această lucrare nu se va mai plăti încă o dată, ci va fi pe cheltuiala firmei. Fără scandal și fără alte explicații, firma a acceptat această idee”, ne-a declarat Czimbalmos Csaba.

Potrivit acestuia, decizia de plombare a străzii Kós Károly, care în vară ar trebui să intre oricum în reparații capitale, a fost luată relativ recent pentru că porțiunea de drum, intens circulată, era într-o stare foarte rea și întreținerea, măcar provizorie, nu mai putea suporta amânare.

„Reparația este oricum provizorie. Să sperăm că putem să avansăm cu reparația capitală și că în vară o să terminăm porțiunea începută și să ieșim și acolo din impasul creat de conductele de gaz. Din vară vrem să ne mutăm pe următoarea porțiune, pe care acum s-a lucrat doar pentru a fi mai accesibilă. Până în vară, trebuie să se circule pe aici, iar strada era în ultimul hal. Inițial nici nu era prevăzută această reparație, pentru că am crezut că vom avansa cu lucrările de modernizare capitală, dar nu s-a putut, iar pentru cele câteva luni s-a decis că este necesară reparația. Cu toate acestea, chiar dacă e o lucrare provizorie, nu am vrut să fie bani aruncați, așa că am cerut să se refacă și să le plombeze ca lumea”, a mai spus administratorul public al orașului Sfântu Gheorghe.

În ceea ce privește cealaltă jumătate a străzii Kós Károly, închisă circulației rutiere din noiembrie anul trecut, Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat că lucrările vor putea fi încheiate până în luna iulie 2017.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.