DN 11C se închide pentru lucrări de reparații
În perioada 23.07.2019 – 31.08.2019, circulația rutieră se închide pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 11C km 22 + 875 - km 23+030, județul Covasna, în vederea executării lucrărilor de reparații în cadrul proiectului „Lucrări pentru aducerea drumurilor și podurilor la starea inițială”.
În perioada aferentă închiderii traficului, circulația rutieră se va desfășura pe următoarea rută alternativă:
· DN 11B km 0+000 (Târgu Secuiesc) – 39+609 (Cozmeni).
„Este vorba de o alunecare de teren undeva în zona serpentinelor dintre Balvanyos și Resortul Balvanyos. Alunecarea a apărut în această primăvară și a tot evoluat, iar acum afectează peste jumătate din corpul drumului. Lucrările care necesită închiderea totală a circulației vor dura aproximativ o lună după care probabil se va circula pe o bandă. Vor fi lucrări destul de ample în zona care presupun stabilizarea versantului cu piloni forați și ziduri de sprijin”, a spus purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes.
Sursă: Comunicat de presă.
Sursă foto: arhivă.