Criminalistul Sorin Anghelescu de la IJP Covasna a participat la misiuni ONU și EULEX în Kosovo, cea mai „fierbinte” zonă a Europei La 35 de ani, expertul criminalist al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, Sorin Anghelescu, are o experiență profesională de invidiat, el întorcându-se la finele anului trecut dintr-o misiune în Kosovo, acolo unde, în urmă cu patru ani, a ajuns cu operațiunile de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite (ONU). Sorin Anghelescu este absolvent al

Criminalistul Sorin Anghelescu de la IJP Covasna a participat la misiuni ONU și EULEX în Kosovo, cea mai „fierbinte” zonă a Europei

La 35 de ani, expertul criminalist al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, Sorin Anghelescu, are o experiență profesională de invidiat, el întorcându-se la finele anului trecut dintr-o misiune în Kosovo, acolo unde, în urmă cu patru ani, a ajuns cu operațiunile de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite (ONU). Sorin Anghelescu este absolvent al Academiei de Poliție și a activat la Serviciul de Criminalistică al IJP Covasna de la începutul anilor 2000, când a ajuns să vină la Sfântu Gheorghe, originar fiind din Târgoviște. Din Kosovo, Sorin Anghelescu s-a întors cu un Certificat de Excelență acordat de conducerea Poliției EULEX, aprecieri ale șefilor de misiuni ONU și europene, dar și cu multe amintiri și experiențe care îi vor marca pe viitor întreaga carieră.

Din 2006 și până în 2010, Sorin Anghelescu a fost parte a diverselor acțiuni de menținere a păcii desfășurate de ONU în Kosovo, trecând apoi în EULEX - Misiunea Uniunii Europene în Kosovo.

În decembrie 2006, când a plecat din România spre Kosovo, Sorin Anghelescu avea un fiu de nici 12 luni și a cântărit mult decizia pe care avea să o ia, alegând în cele din urmă să accepte provocarea profesională. Își amintește și acum autocarul în care a călătorit, alături de alți 20 de colegi polițiști din țară, spre Kosovo, o regiune reprezentativă pentru conflictele interetnice și foarte periculoasă la acea vreme. Despre experiența kosovară și despre ceea ce înseamnă patru ani petrecuți într-o regiune permanent tensionată, am discutat cu Sorin Anghelescu, întors acasă și alfat încă în concediu după tot ceea ce a trăit în regiunea atât de disputată între albanezi și sârbi.

Cum a început experienţa Kosovo?

Am plecat din țară pe 19 decembrie 2006, dimineața la ora 5, neștiind exact cum era locul în care aveam să ajung, la ce să mă aștept. Oamenii își imaginează și acum un teatru de război, când vorbesc despre Kosovo. În 2006 se purtau negocieri pentru statutul zonei, dar nu s-a ajuns la un acord, ceea ce a dus la declararea unitalerală a independenței, în 2008. În martie 2004 au fost incindente grave, copii albanezi își pierduseră viaţa și asta dusese la conflicte grave, cu victime. Cu toate acestea, cu ceea ce se știa, exista permanent sentimentul că din orice mică scânteie, în Kosovo poate ieși foc.

Care a fost prima impresie când aţi ajuns acolo?

Ceea ce te izbește la primul contact cu Kosovo este aspectul de lucru neterminat, toate casele fiind în cărămidă roșie, peste tot domnind o dezordine relativă, în care lipsa de planificare logică a construcțiilor, iar faptul că fiecare alege să construiască unde vrea, accentuează sentimentul că ai ajuns într-un loc în care regulile nu sunt foarte clare. M-a uimit numărul mare de benzinării, până când am aflat că acestea sunt un mijloc de spălare a banilor... Dar oamenii sunt prietenoși, sunt balcanici și noi, românii, putem înțelege sentimentele lor ospitaliere.

Cum priveau localnicii trupele de menţinere a păcii, ce atitudine aveau?

Kosovarii se uită cu speranță către internaționalii aflați acolo, deoarece aceștia dau o oarecare siguranță, un sentiment de echilibru. Oamenii simpli așteaptă ajutor - nu doar financiar ci de orice fel, pentru probleme diverse. Una din primele mele activități ca polițist internațional aflat în Kosovo a constat în a ajuta un comerciant al cărui teren fusese ocupat abuziv. Omul se simțea în nesiguranță, cel care-i ocupase terenul era înarmat, deci nu era o situație simplă, existând multe abuzuri de acest gen. Ca polițist, prima reacție este cea de a mă implica în problemele oamenilor, astfel încât să pun lucrurile pe un făgaș corect din punct de vedere juridic, așa că și în acest caz m-am asigurat de rezolvarea situației cu seriozitate de către poliția locală.

Povestiţi-ne despre cum s-au scurs cei patru ani de misiune în Kosovo.

M-am aflat acolo pe două misiuni, prima a ONU - de menținere a păcii, cea de-a doua a UE - de implementare a unor politici. În prima parte a misiunii am fost investigator, om de legătură cu Tribunalul de la Haga - o misiune delicată, în care trebuia acționat cu grijă, căci implica oameni importanți pe numele cărora erau deschise dosare de crime de război, lideri ai fostei Armate de eliberare, orice operațiune era de un risc major, căci existau resentimente din  partea maselor, care-i priveau cu admirație pe acești oameni, ca pe niște eroi. M-am aflat în situația de a raporta lucruri nu tocmai plăcute, în cadrul unor operațiuni complexe. Am devenit apoi parte a Biroului comandantului Poliției UNMIK, o experiență fantastică, căci am avut ocazia de a lucra cu oameni deosebiți. Aici ajungeau probleme diverse care mi-au creat o imagine mai complexă asupra a tot ceea ce se întâmplă în Kosovo. Am participat la operațiuni semnificative ca inspector. Din decembrie 2008, misiunea UNMIK a fost predată către misiunea EULEX, aici fiind consilier pe probleme de investigații criminale, cu o arie de răspândire destul de largă, pe mai multe secții de poliție, realizând monitorizare, consiliere a șefilor de investigații criminale. În iunie 2008 am fost numit adjunct al comandantului pe Investigații în regiunea Priștina, iar apoi din martie 2009 am coordonat o serie de proiecte a căror implementare viza îmbunătățirea activității Poliției locale. A fost o provocare pe care am abordat-o cu toată energia, iar răsplata a fost recunoașterea meritelor mele de către oameni marcanți ai misiunilor, precum și faptul că am reușit să duc acolo din experiența din țară.

Au fost momente de tensiune în care v-aţi temut pentru propria viaţă?

Asta e o chestiune interesantă - până să ajungem acolo, nu prea mi-am pus problema riscului. Am realizat pericolul în momentul în care, la procedura de check-in în misiunea ONU, a trebuit să semnez un act prin care aceasta se obliga la plata a 50.000 de dolari ca despăgubiri pentru familie, dacă mi se întâmpla ceva. Cred că atunci am realizat riscurile cu adevărat. Incidente au fost multe, în unul dintre ele mi-a fost vandalizată mașina primită în cadrul misiunii, însă nu eram acolo atunci. Din fericire, cu toate incidentele, nimic grav nu s-a întâmplat.

Cât de mult v-a motivat partea financiară în cei patru ani petrecuţi în Kosovo?

Este o parte financiară care poate fi motivantă, dar trebuie știut că practic eu am continuat să primesc salariul din țară, ca angajat al Ministerului Administrației și Internelor. Se putea economisi câte ceva din ceea ce reprezenta diurna zilnică, între 65 și 100 de dolari, dar noi am fost polițiști civili, ceea ce însemna că nu eram înregimentați, ci trebuia să ne căutăm chirie, să ne acoperim cheltuieli, totul. Polițiștii din alte state, de exemplu, erau mult mai bine plătiți având dublate salariile din țară.

Cât de mult v-a marcat această experienţă și ce urmări profesionale are?

Cred că mi-a oferit șansa de a înțelege mult mai bine rolul unei echipe, cât de mult înseamnă seriozitatea și faptul că în misiuni este vital ca fiecare să-și facă partea sa de muncă, altfel existând pericole de a se distruge totul. Am cunoscut oameni extraordinari, polițiști din zeci de țări ale lumii, și totuși, cu toată multiculturalitatea, am realizat că problemele cotidiene sunt aceleași peste tot, că de fapt nu suntem atât de diferiți pe cât am fi tentați să credem. Profesional, cred că am crescut mult, mi s-a deschis foarte tare percepția asupra muncii de polițist și mi-a dat șansa de a înțelege mult mai bine unele aspecte care poate că altfel rămâneau neclare. Poate că nouă, aici în România, ni se pare că unele lucruri ar fi nefirești, dar totuși avem reguli clare, instituționalizate... ca în țările normale, iar diferența o putem simți după o perioadă petrecută în regiuni precum Kosovo. După terminarea misiunii, am participat la un program de reintegrare pentru Contingentul Român, la Școala de Poliție de la Câmpina. S-au făcut acolo evaluări fizice, psihice, deoarece există o cerință de reintegrare. În acest context, pot spune că m-am bucurat de sprijinul total al IJP Covasna, chiar dacă trecem printr-o perioadă financiară grea, care afectează și instituțiile.

Ce veţi face în continuare?

E o perioadă de reacomodare. Acum sunt într-un concediu după revenirea în țară, însă cred că toată experiența îmi va fi de folos în activitatea de acum încolo. Am profitat de o oportunitate profesională cu aceste misiuni, iar în acest sens am avut sprijinul familiei. Pentru a minimaliza impactul negativ pe plan personal, am ținut în cei patru ani o legătură permanentă cu familia, venind destul de des acasă. De acum încolo, sper ca tot ceea ce am acumulat în aceste misiuni internaționale să pot transpune cu folos în slujba IJP Covasna.