Fostul nostru coleg, David Leonard Bularca, a ajuns anul acesta să fie observator la alegerile din SUA, unul dintre cele mai importante și tensionate evenimente politice mondiale. 

David, cel care a activat în redacția noastră încă din vremea când era elev de liceu la Întorsura Buzăului, este în prezent jurnalist la HotNews.ro. În interviul de față, el ne povestește despre recenta sa experiență din SUA, dar și despre felul în care l-a ajutat în carieră faptul că a început parcursul său profesional în redacția noastră.

Cum ai ajuns tu să fii observator la alegerile din Statele Unite, într-un context politic atât de tensionat? Și unde ai fost mai exact?

Lucrez la HotNews.ro din august 2023 și, de-a lungul timpului, am scris pe diferite subiecte, dar în principal am acoperit domeniul educației, dar și domeniul politic din când în când. Ambasada SUA m-a contactat și mi-a spus că există acest program, „Road to the White House”, al Departamentului de Stat din SUA și că ei pot propune un jurnalist din România care să participe. Ei s-au gândit la mine, pentru că voiau să propună un tânăr. 

Le-am spus că, în principiu, vreau să merg, dar un răspuns clar l-am dat după ce am vorbit cu colegii din redacție. Am fost încurajat să merg. Redacția mi-a asigurat costurile pentru bilete, cazare, diurnă, iar în cadrul programului mi s-a asigurat transportul intern în SUA. 

Am fost în două state, ambele foarte importante pentru alegeri, swing states, cum sunt ele numite, adică state decisive, în care nu era clar dacă majoritatea o să voteze cu Trump sau cu Harris. Primele zile am fost în Phoenix, Arizona, și ultimele zile în Philadelphia, Pennsylvania. Noaptea alegerilor am petrecut-o în Washington DC, la sediul de campanie al Kamalei Harris, unde ar fi trebuit să țină primul său discurs de după închiderea urnelor, discurs pe care l-a amânat până a doua zi - un prim semn al înfrângerii sale. 

Ca tânăr jurnalist, mă bucur că am putut să am parte de experiența asta și le mulțumesc mai ales colegilor mei care au avut încredere în mine să merg acolo. 

Care sunt cele mai mari diferențe pe care le-ai remarcat între modul în care sunt organizate alegerile din SUA față de cele din România?

O întrebare cu răspuns complicat, pentru că lucrurile sunt foarte diferite. Americanii sunt încurajați să voteze și prin faptul că li se pun la dispoziție mai multe variante: pot vota prin corespondență, din confortul propriei case, pot vota anticipat, la secțiile deschise special pentru asta, dacă nu vor să stea la coadă în ziua alegerilor, și, în final, pot vota, cum o facem și noi, în ziua alegerilor. 

Asta ar fi o diferență majoră, faptul că au mai multe variante prin care își pot exercita acest drept important, alegerea președintelui. În plus, în ziua alegerilor am fost în fața mai multor secții de votare. Atmosfera de acolo m-a surprins într-un mod foarte plăcut. În fața secției de votare oamenii dansau, ascultau muzică, aplaudau fiecare om care ieșea din secția de vot, iar mulți antreprenori locali ofereau pizza, apă, suc sau cafea gratis. Am interpretat ieșitul la vot ca fiind o sărbătoare a comunității, ceea ce, pentru mine, ca om care crede că este nevoie de cât mai multă implicare civică, implicare în viața comunității, a fost fascinant. 

Cum ai descrie reacția americanilor la alegeri, participarea, organizarea etc. Ce te-a surprins cel mai mult legat de acest aspect?

În ziua de dinaintea alegerilor, am fost la unul dintre ultimele discursuri pe care Donald Trump le-a ținut în campanie, la un rally, așa cum sunt aceste evenimente cunoscute. M-a surprins, sincer îți spun, energia oamenilor. Au aplaudat și scandat cu aceeași energie mai bine de două ore, cât timp țineau discursuri oamenii din echipa lui Trump. 

Când a ajuns și Trump pe scenă, au început să îi strige numele și să reacționeze la fiecare subiect sensibil pe care îl aborda Trump - economia, imigranții, administrația Biden etc. - cu și mai multă forță și energie. Și nu doar pe mine m-a surprins asta, chiar am discutat cu colegii jurnaliști (și ei veniți din alte țări pentru a acoperi alegerile), tuturor ni se părea incredibil că vreme de atâtea ore sala a rămas „în priză”, conectată, pregătită să aplaude și să scandeze. 

O altă chestie care nu m-a surprins neapărat, dar cred că e interesant de punctat, pentru că se poate face o paralelă și cu alegerile noastre, candidații noștri, a fost un moment pe care l-am observat. În pauzele dintre vorbitorii de pe scenă, înainte să ajungă Trump, grupului de susținători care urmau să se vadă la TV și în poze în spatele lui Trump li se aruncau șepci roșii, de campanie. În restul sălii nu se întâmpla acest lucru. De fapt, în restul sălii nu erau atât de mulți susținători cu șepci, însă în acea zonă da, ca să „dea bine” în imagini. 

Cum te-au influențat aceste alegeri în modul în care percepi politica internațională și rolul unui jurnalist de a relata aceste evenimente?

Cel mai probabil sunt subiectiv, pentru că e vorba de meseria mea, dar clar rolul jurnaliștilor este foarte important și în astfel de momente. M-am bucurat că am fost printre acei jurnaliști din România care au fost acolo. Pentru public e important, mai ales pentru publicul care este interesat de acest subiect și vrea să afle informații. Nu e suficient să fie un singur jurnalist acolo. La aceste alegeri, puteai citi în HotNews.ro ce scriu corespondenții redacției în SUA, dar ca să afli și mai multe, puteai oricând să citești și alte publicații din România care au avut corespondenți acolo, ceea ce este important. Publicul trebuie să aibă variante și mai multe surse, cum avem și noi, jurnaliștii. Deci, cred că, în primul rând pentru public, este important ca jurnaliștii să relateze direct de la fața locului când sunt astfel de evenimente. 

Cât despre modul în care percep politica internațională, o să fiu sincer și o să îți spun că nu am un răspuns. Urmăresc în continuare, de acasă, ce se întâmplă acolo și citesc și ascult opiniile altor colegi jurnaliști, care au mai multă experiență în acoperirea domeniului extern. Dar, sigur, vor fi patru ani interesanți și nu doar pentru că e vorba despre Donald Trump în sine, ci și pentru că a început să facă tot felul de numiri controversate în viitoarea sa administrație. Cred că oamenii numiți de Trump ne vor oferi în următorii ani multe subiecte de dezbatere. 

După experiența în SUA, ai rămas cu vreun moment memorabil sau o amintire pe care o vei păstra mereu?

Toată experiența în sine a fost memorabilă. Am avut foarte multe emoții și mă cuprinsese o anxietate inimaginabilă în zilele de dinainte de plecare. A fost și o lecție despre piedicile pe care ni le punem uneori în capul nostru. Nu de puține ori mă trezeam spunându-mi „Ce a fost în capul tău? De ce ai acceptat? Nu te vei descurca” și urma un gol în stomac. Am noroc cu oamenii din jurul meu, care, pentru un oarecare motiv, au avut din prima încredere în mine și m-au încurajat. A fost foarte important că am avut cu cine vorbi despre lucrurile care mă făceau să nu mă pot bucura 100% de experiență. 

Ca să îți spun totuși și un moment amuzant, la un moment dat prietenii, colegii mă întrebau, odată ajuns acolo: „Și, cum e?”. Nu știam ce să le zic, nu mi se părera nimic foarte wow, era așa cum văzusem în filme. Deci, le spuneam asta: „E ca în filme: casele, oamenii, clădirile, magazinele, tot”. La un moment dat, am intrat într-un supermarket ca să îmi cumpăr un suc și ceva de mâncare. Am ajuns la casă și, cât mă căutam de telefon ca să plătesc, m-am uitat către persoanele care așteptau la coadă. Erau trei polițiști, fiecare cu câte o gogoașă în mână. Deci, cum spuneam, exact ca în filme. Pe moment, m-a bufnit râsul. 

Aș mai adăuga și experiența unică de a relata și a fi coleg câteva zile cu jurnaliști din mai multe țări, cum ar fi Egipt, Argentina, Marea Britanie, Burkina Faso, Noua Zeelandă, Kenya, India și așa mai departe. A fost un schimb de idei continuu și o întrebare care apărea foarte des, când cineva era în impas și nu știa cum și ce să scrie de la un anumit eveniment: „Ce ar fi important pentru publicul din țara ta să afle?”. O întrebare cu care am stat în minte 10 zile, de dimineața până seara.

Este ceva din experiența dobândită la OCV care te-a ajutat în cariera pe care ai început-o la București? Dacă da, ce? Ți-a fost de folos ce știai de la noi și în deplasarea aceasta?

Da. Ce anume? Tot. Și nu exagerez. Dacă OCV nu ar fi avut curajul în toamna lui 2019 să accepte un puști de nici 17 ani în redacție, să vadă cum e meseria asta, cu siguranță evoluția mea nu ar fi arătat așa și cu siguranță nu aș fi reușit ca, la 21 de ani, să acopăr unul dintre cele mai importante evenimente din lume. 

Grija pentru fiecare cuvânt tastat, acuratețea, nevoia de a scrie scurt și la obiect pentru cititori (ceea ce nu am prea respectat în acest interviu, pentru că m-am cam lungit), respectul pentru această meserie, toate mi-au fost predate la OCV. Apoi, pas cu pas, la facultate și, ulterior în alte redacții în care am fost, s-a mai așezat câte un capitol. Dar fundația a fost pusă la OCV. 

Pentru asta mulțumesc întregii echipe, în frunte cu Iulia Drăghici - Taraș, Daniela Luca și cu tine, Mirela. 

Îmi aduc aminte în mod special un episod de la începutul meu în presă și, implicit, la OCV. Aveam un subiect, ceva legat de orașul Întorsura Buzăului, unde și locuiam. I-am spus Iuliei subiectul, ea mi-a zis că merită scris, am început documentarea și, la un moment dat, Iulia îmi spune: „Ok, uite numărul primarului. Sună-l și cere-i punct de vedere. E important să avem toate părțile implicate incluse în știre”. 

Am stat minute bune cu telefonul în față, uitându-mă la întrebările pe care trebuia să i le pun primarulul. „Și mă prezint ca jurnalist, nu?”, am întrebat-o pe Iulia. „Da, îi spui că ești de la OCV și documentezi acest material”. Cred că abia după vreo oră mi-am făcut curaj să sun și să spun: „Bună ziua! David Leonard Bularca este numele meu…”. De atunci, au urmat multe astfel de telefoane. Asta pentru că OCV a fost acolo și a avut multă încredere în mine, încredere pe care, dacă stau să mă gândesc, nu cred că o aveam nici eu în mine.