ACTUALITATE 10 martie 2013

Deputatul Horia Grama vrea modificări la Legea Zilierilor

de Monica Vrânceanu | 371 vizualizări

Deputatul PSD Horia Grama a iniţiat o completare şi corectare pe Legea 57 – Legea Zilierilor, astfel încât aceasta să fie modificată pe părţile disfuncţionale. Iniţiativa legislativă este susţinută de mai mulţi colegi parlamentari, inclusiv de conducerea Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor.

Horia Grama a declarat că, în urma mai multor discuţii avute cu agricultorii şi fermierii covăsneni, a reieşit că Legea Zilierilor are lacune destul de mari, astfel că nu acoperă toată paleta situaţiilor cu care se pot confrunta cei ce activează în agricultură.

„Legea are disfuncţionalităţi mari, deoarece nu prevede angajarea de zilieri de către persoanele fizice. Sunt destule cazuri în care o persoană fizică are 20 de hectare de teren şi atunci e firesc să nu le poată lucra singură. Aici intervine problema, deoarece nu poate angaja legal zilieri, ca să nu mai vorbim că dacă ia la muncă mai mult de şase persoane devine faptă penală”, a explicat Grama.

Deputatul susţine că a luat legătura cu reprezentanţii agricultorilor, inclusiv cu cei ai societăţilor comerciale care angajează agricultori, urmând ca prin implicarea Inspectoratului Teritorial de Muncă să se lucreze la identificarea unor soluţii prin care să se corecteze aceste lacune din lege, mai ales că în curând va începe sezonul agricol.

Codul Muncii adoptat în 2011 prevede că muncitorii zilieri trebuie ţinuţi în evidenţe, plata acestora fiind prevăzută de lege între 2 şi 10 lei pe ora de muncă. Persoanele care lucrează cu zilieri sunt obligate la plata unui impozit de 16%, calculat la remuneraţia brută acordată persoanelor care prestează activităţi cu caracter ocazional în folosul lor, în caz contrar riscând amenzi de până la 20.000 de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.