ACTUALITATE 18 iunie 2017

Deputatul de Covasna, Octavian Goga – de la PMP la PSD la plângere penală

de Iulia Drăghici - Taraș | 5125 vizualizări

Deputatul de Covasna Octavian Goga și-a dat demisia în cursul zilei de duminică din Partidul Mișcarea Populară pentru a se înscrie în grupul PSD. Decizia acestuia a venit în contextul în care social-democraţii poartă negocieri cu parlamentarii de la toate partidele pentru a obţine susţinerea lor la votul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

„Vreau să fie liniște în țară. Nu mi se pare normal ceea ce s-a întâmplat, ceea ce au făcut domnul Ponta și domnul Grindeanu. O să votez moțiunea și sper să mai fie ca mine și alții. Normal este că dacă un partid a câștigat alegerile, acesta trebuie să conducă, nu prin jocuri”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, deputatul Octavian Goga.

La câteva ore după ce s-a luat act de demisia lui, președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a formulat o plângere penală împotriva politicianului din județul Covasna pe motiv că ar fi primit foloase necuvenite pentru a trece la PSD, respectiv „un loc de muncă bine plătit pentru soția acestuia”.

„Există mai multe elemente pe care domnia sa mi le-a mărturisit şi mie, şi altor colegi din cadrul PMP. Toate aceste elemente pe care domnia sa ni le-a spus, ca să-şi justifice plecarea, constitue elemente extrem de grave care intră la foloase necuvenite. Din aceste raţiuni am luat hotărârea să depunem o plângere penală. Este inadmisibil ca un parlamentar să plece dintr-un partid în altul, tocmai pentru că se folosesc asemenea practici ticăloase. E vorba despre poziţia unui partid. Domnia sa a intrat în Parlament prin redistribuire, ar trebui să aibă o minimă decenţă faţă de ce a putut să-i ofere PMP. Dacă PSD i-a promis lucrurile pe care ni le-a spus şi nouă, este grav. (…) Motivaţia a fost că i s-a promis soţiei domniei sale un loc de muncă bine plătit. Este o chestiune care nu mai are nimic cu politica. Este o formă de trafic de influență şi primire de foloase necuvenite”, a detaliat Eugen Tomac, potrivit Agerpres, arătând că există şi alte elemente care vor fi trecute în plângerea penală.

Întrebat despre această situație, Goga a răspuns pentru Observatorul de Covasna că acuzațiile făcute de Tomac sunt false și că, la rândul lui, va formula o plângere împotriva președintelui executiv al PMP.

„Nu am primit nimic și nu mi-a promis nimeni nimic. Ăstea sunt povești. O să îi fac și eu dânsului (n.red. lui Eugen Tomac) o plângere”, a spus deputatul de Covasna.

Horia Grama despre Goga: „L-am dat afară din PSD de rău, nu de bun şi sub nicio formă nu mai are ce căuta la PSD”

Deputatul Octavian Goga nu este străin de formațiunea PSD, dat fiind faptul că în trecut a mai activat în acest partid, chiar pe funcție de conducere la nivel județean.

Horia Grama, președintele PSD Covasna, declara în luna ianuarie, într-o conferință de presă, că deputatul Octavian Goga nu este tocmai o persoană care „să facă cinste comunităţii noastre”, subliniind că fostul consilier judeţean şi preşedinte executiv al PSD Covasna a fost dat afară din organizaţie din cauza neîndeplinirii „criteriilor de compatibilitate”, arată Agerpres.

„L-am dat afară din PSD de rău, nu de bun şi sub nicio formă nu mai are ce căuta la PSD, să-şi ia gândul, pentru că am auzit din mai multe surse că vrea să se întoarcă. Nu-l adoptăm pentru că nu ne face cinste. Ar fi bine să îşi rezolve problemele penale pe unde le are, că ştiu că are, să îşi achite datoriile la bănci şi la persoanele fizice şi mai ales la cămătari şi interlopi şi să nu mai promită că împarte posturi şi bani la primari, pentru că nu are atribuţii în domeniul ăsta. Nu ne compromitem cu astfel de oameni”, spunea în ianuarie Horia Grama.

La acea dată, deputatul Octavian Goga a refuzat să ofere un punct de vedere.

Octavian Goga, în vârstă de 47 de ani, este originar din comuna Vâlcele. Acesta și-a început cariera politică în 2000, alături de Partidul Social Democrat. Trei legislaturi, în perioada 2000-2012, el a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Vâlcele. Între 2012 - 2016, Goga a activat un mandat în funcția de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Covasna.

Ieșirea acestuia din PSD, filiala Covasna, a avut loc în 2015, când, „din cauza unor diferenţe de opinie între mine şi domnul preşedinte Horia Grama, am hotărât să mă retrag din acest partid”, spunea Octavian Goga în decembrie 2016, într-un material electoral.

După PSD, cariera politică a actualului deputat s-a îndreptat către Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), iar mai apoi, după fuziunea din vara lui 2016, în Partidul Mişcarea Populară (PMP), unde a ocupat funcția de preşedinte al Filialei Covasna.

Teme articol: PSD Horia Grama pmp goga
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
lili, 19 iunie 2017
Am uitat sa sun ceva: referitor la afirmatia dlui Grama ca "O. Goga nu mai are ce cauta in PSD", pariem ca il vor reprimi cu flori, chiar? E nevoie de traseisti ca asta pentru ca liderul penalilor citeste integral
lili, 19 iunie 2017
Traseist notoriu! Rusine, asa arata fauna ce populeaza institutia democratica a Romaniei, o adunatutra de astfel de NO NAMEuri, traseisti fara nici o Valoare, fara rusine! Rusine!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.