ACTUALITATE 11 noiembrie 2019

Defilări, spectacol aviatic și retragere cu torțe, de Ziua Națională

de Iulia Drăghici - Taraș | 2347 vizualizări

Se vor organiza evenimente în cinci localități din județ 

Ziua Națională a României, care anul acesta pică duminica, va fi marcată de autorități în mai multe localități din județ. Astfel, de 1 Decembrie, vor avea loc ceremonii militare în Brețcu, Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului și Sfântu Gheorghe. În reședința județului, seara va avea loc o retragere cu torțe, iar în timpul zilei un spectacol aviatic. 

Dacă până anul acesta, sărbătoarea de Ziua României stârnea inevitabil reacții de nemulțumire în localitățile unde ceremoniile militare aveau loc cu zile înainte de 1 Decembrie, anul acesta autoritățile au reușit să pună la punct un program care să rezolve această situație, îndelung discutată. 

Astfel, pe parcursul zilei de duminică, 1 Decembrie, se vor organiza ceremonii militare la  Brețcu, Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului și Sfântu Gheorghe. 

Activitățile încep la ora 9:30, la Brețcu, la Monumentul lui Mihai Viteazul, unde va avea loc o ceremonie militară, cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori. Va avea loc și o defilare a Gărzii de Onoare, iar intonarea Imnului Național va fi nelipsită. 

După un program similar se vor derula acțiunile și la Târgu Secuiesc. Evenimentul este programat să înceapă la ora 11:00. Acesta se va desfășura, ca în fiecare an, la Troița Eroilor Neamului, din incinta Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt”. Ceremonia militară include și aici, pe lângă defilarea militară a Gărzii de Onoare, și depunerea de coroane și jerbe de flori, intonarea Imnului și alocuțiuni. 

La ora 12:00 este programat evenimentul de la Întorsura Buzăului, care va avea loc în zona Monumentului Eroilor. 

Aproape în același timp, adică de la 12:30, se vor desfășura acțiuni specifice Zilei Naționale și în orașul Covasna. 

Programul ceremonialelor militare se oprește apoi, de la ora 15:00, la Sfântu Gheorghe, la Grupul Statuar „Mihai Viteazul”. Aici, pe lângă defilarea gărzii de onoare și a tehnicii militare, Aeroclubul României din Brașov va oferi participanților un mic spectacol aviatic, prin executarea unui dispozitiv aerian. 

În rest, în general, programul acțiunilor este la fel în fiecare localitate și cuprinde: întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului militar de către garda de onoare; trecerea în revistă a gărzii de onoare  și salutul drapelelor de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea „Zilei  Naționale a României”, depunerea coroanelor și jerbelor de flori, realizarea dispozitivului de defilare, executarea  defilării  Gărzii  de  Onoare și prezentarea onorului muzicii militare. 

Retragere cu torțe

Un element surpriză de anul acesta este faptul că retragerea cu torțe, o acțiune organizată în premieră anul trecut, revine de 1 Decembrie. 

Militarii se vor întâlni la Grupul Statuar Mihai Viteazul, de unde vor prelua și aprinde torțele, urmând ca, la ora 18:00, să pornească pe străzile din reședința de județ astfel: Piața Libertății – Strada Kos Károly – Strada Grof Mikó Imre -  Strada 1 Decembrie 1918 – Gara Municipiului Sfântu Gheorghe – Strada Gării – Unitatea Militară 01048.  

Dacă se vrea, se poate

În anii trecuți, și în special în 2018, când s-a celebrat Centenarul Marii Uniri, s-a vorbit despre faptul că la Întorsura Buzăului, dar și în alte localități, Ziua României se marchează în noiembrie și nu chiar de 1 Decembrie, cum ar fi normal. Nemulțumirea nu a rămas fără ecou și acțiune, după cum arată programul de anul acesta, prezentat de Instituția Prefectului Județului Covasna, așa că, după mult timp, aici au loc evenimente publice chiar pe 1 Decembrie. 

Argumentul invocat în urmă cu un an de organizatorii evenimentelor a fost că acțiunile de bază se concentrează în reședința județului Covasna, unde sunt așteptați să celebreze, împreună, toți covăsnenii. Anterior, se vorbea de faptul că este dificilă organizarea. 

Totuși, planul de anul acesta arată că dacă se vrea se poate. Astfel, și Întorsura Buzăului, Covasna sau Brețcu pot sărbători Ziua Națională așa cum se cuvine. 

Personalitățile civile și militare ale județului Covasna, reprezentanții autorității publice centrale și locale, ai partidele politice, instituțiilor culturale, științifice și religioase, ai asociațiilor, ligilor și fundațiilor, cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii instituțiilor de învățământ, reprezentanții mass-media,  membrii societății civile din județ sunt invitați să participe la aceste activități”, mai transmite Prefectura Covasna.  

Ziua de 1 decembrie a devenit Zi Națională a României și sărbătoare publică în 1990, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.