Cum a fost să faci radio în Sfântu-Gheorghe?

Aoleu! Pot scrie o carte. Dar pe scurt: aveam doar un an de experienţă în radio când am venit în Sfântu, deci pot spune că eram la început. Şi radioul era atunci în faţa unui nou început, deci am crescut şi evoluat împreună cu el. M-a ajutat să cresc şi faptul că la Radio Loco am avut o libertate mare de exprimare în ceea ce făceam pe şi pentru radio. Tot aici am descoperit uşor-uşor, o echipă unită în care fiecare făcea de toate, şi, cel mai important, câţiva prieteni „pe bune”, cum ar veni. ...

Povestea de succes a lui Cosmin Cojocaru, fostul realizator al matinalului de la Radio Loco, are şi ea feţele nevăzute. Un interviu „pe bune”, fără bla-bla, despre cum ajungi ca la 24 de ani să fii ceea ce vrei, să faci ceea ce vrei şi să ai tot viitorul în faţă...

Cosmin, de când chemarea microfonului?

De când ascultam Radio Astra (dar atunci nu îndrăzneam să visez). Apoi a fost o întâmplare în liceu când la un chef ne prosteam imitând dj de radio (nu de la Astra), o colegă (mersi Sidonia) mi-a zis foarte serios că sunt fraier dacă nu încerc. Şi eu am luat-o în serios :))

Cum a fost să faci radio în Sfântu-Gheorghe?

Aoleu! Pot scrie o carte. Dar pe scurt: aveam doar un an de experienţă în radio când am venit în Sfântu, deci pot spune că eram la început. Şi radioul era atunci în faţa unui nou început, deci am crescut şi evoluat împreună cu el. M-a ajutat să cresc şi faptul că la Radio Loco am avut o libertate mare de exprimare în ceea ce făceam pe şi pentru radio. Tot aici am descoperit uşor-uşor, o echipă unită în care fiecare făcea de toate, şi, cel mai important, câţiva prieteni „pe bune”, cum ar veni.

Care a fost cea mai mare satisfacţie la Radio Loco?

Cea mai şi cea mai... hmm. Radio Loco a reuşit să umple Sala Sporturilor. De două ori (Dj Project şi Voltaj). Nici Chuck Norris nu reuşea.

Ce te-a învăţat experienţa Radio Loco?

Încă o carte de scris :)) Radio Loco a fost mediul în care m-am schimbat şi ca om, nu doar profesional. Şi poate asta mă ajută acum cel mai mult. Încerc să nu încep cu „poezii”, dar privind înapoi la cum eram în 2005 când am revenit în Sfântu şi cum am fost în 2008 la plecare, nu îmi vine să cred. Nu îmi pot închipui cât de diferit ar fi fost totul acum pentru mine, fără experienţa Radio Loco.

Cum s-a produs pasul către lumea marelui radio?

Pe neaşteptate! Mi-am dorit să ajung la un radio naţional dintotdeauna, dar încă nu mă gândeam serios la asta. Consideram că mai am multe de învăţat până să fac pasul cel mare. În august am aflat întâmplător că se deschide un nou post de radio în Bucureşti, care va lucra cu cel mai tare „matinal” şi care caută oameni. Am trimis un demo la care mi-au răspuns ceva de genul „Ok, hai să vedem dacă gândim la fel şi poate lucrăm împreună.” În două săptămâni (stresante) ne-am înţeles.

Ce înseamnă ZU? Tu cât de Zu eşti?

Deşi fiecare simte altfel ZU-ul, cred că „el” are acelaşi feeling pentru toţi cei care au adoptat stilul ZU. Sunt uimit de reacţiile oamenilor la ZU, în special de cele gratuite, făcute în afara concursurilor cu bani. Iar eu? Eu îmi injectez zilnic câteva doze de ZU, deci sunt deja dependent.

Care e diferenţa între a te adresa unui public de 70.000 de oameni şi a vorbi către câteva milioane de posibili ascultători?

Când vorbeşti pe „naţional” adrenalina e mai mare, satisfacţia e mai mare când te gândeşti că te aud oameni din toate colţurile ţării, din tot felul de categorii sociale :) Dar eşti concentrat la maxim. Vorba şefului meu: „ai în minte de câte ori deschizi microfonul că aplici pentru o poziţie de DJ la ZU.” Şi asta nu pentru că la un radio local desconsideri importanţa vorbelor spuse ON AIR, dar nu e tot una când ştii că pentru o chestie slabă pierzi 100 de oameni, sau pierzi 10 mii.

Cum e să lucrezi cu vedete de talia lui Buzdugan, Morar sau Mircea Badea?

Când te gândeşti că eşti în aceeaşi „oală“ cu ei te simţi nemai pomenit. Şi ca lucru efectiv, este ok. La început eram stresat, ştiam că Buzdugan şi Morar au aşteptări foarte mari. Din fericire, am fost mereu pe aceeaşi lungime de undă. Şi poţi să mă crezi sau nu, încă nu m-am lovit de aere de vedete aici la ZU, cum m-aş fi aşteptat. Aaa... şi am învăţat ceva. Când sunt întrebat „putem face asta?” nu stau să mă gândesc dacă da sau nu, spun „da”, şi-apoi mă descurc eu cumva :)

Ce-ţi place cel mai mult şi ce... mai puţin la Bucureşti şi de ce ţi-e cel mai dor când te gândeşti la Sfântu-Gheorghe?

Pfuuu... sunt câteva lucruri pe care le-am lăsat cu greu acasă (încă mă gândesc la Sfântu ca fiind „acasă”), dar e expresia aia: evoluţia cere sacrificii. Prefer să nu intru în detalii. Cât despre Bucureşti, nu mă întreba de ce, dar cel mai mult îmi place tupeul oamenilor. Tupeul pozitiv evident. Iar la cele rele (să se spele) pot striga din toate puterile că urăsc haosul. Haosul din trafic, al parcărilor etc. În Bucureşti, în general unde există reguli există şi haos.

Cea mai plăcută experienţă de până acum ca animator de Zu...

Ca animator... sunt două mari. În timpul primei emisiuni, deşi eram încă în perioada de readaptare cu microfonul, m-a sunat directorul să-mi spună că îi place şi că suna foarte bine ce fac. A fost important, era prima mea emisie la ZU. Al doilea moment, sa întâmplat chiar de curând. Trebuia să spunem ceva despre dvd-ul cu meciul România – Columbia de la World Cup ’94, dvd lansat de Gazeta Sporturilor. Am făcut o intervenţie în care am povestit cum am trăit eu meciul în ’94 şi de ce vreau să îl revăd. La câteva minute după, m-a sunat Cătălin Tolontan, şeful Gazetei, să mă felicite pentru „abordare”. Nu ne cunoaştem, de aceea efectul a fost mai mare pentru mine.

Ce planuri ai, ce ambiţii, ce vise?

Să câştig la loto :)) Până atunci însă vreau să învăţ tot mai multe lucruri care îmi folosesc profesional, pentru că nu vreau să ies din lumea asta, ba mai mult, vreau să urc în continuare. Mă învârt într-un mediu în care dacă te străduieşti, poţi ajunge cel mai bun pe „felia ta”. Iar în afara carierei nu mi-am făcut planuri măreţe. Ştii ce se întâmplă cu socoteala de acasă...

Un interviu de Dani Şanta