Blănăria și pielăria amintesc de vremuri demult apuse În centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, într-o căsuță albă cu firmă cochetă, funcționează una dintre cele mai vechi blănării și pielării din oraș. Proprietarul acesteia este Marton Keresztes Jozsef, care practică meseria de blănar și pielar de mai bine de 30 de ani, meseriașul trecând prin fel de fel de vremuri care l-au făcut să-și aprecieze munca pe de-o parte și să-i pară uneori rău de anii trecuți, pe de altă parte.

Blănăria și pielăria amintesc de vremuri demult apuse

În centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, într-o căsuță albă cu firmă cochetă, funcționează una dintre cele mai vechi blănării și pielării din oraș. Proprietarul acesteia este Marton Keresztes Jozsef, care practică meseria de blănar și pielar de mai bine de 30 de ani, meseriașul trecând prin fel de fel de vremuri care l-au făcut să-și aprecieze munca pe de-o parte și să-i pară uneori rău de anii trecuți, pe de altă parte.

În atelierul lui Marton Keresztes Jozsef miroase a piele, blană și diverse substanțe, în vreme ce încă de la intrare te întâmpină fel de fel de unelte printre care mai multe mașini de cusut de stil vechi și o mulțime de umerașe pe care atârnă diverse modele de blănuri și haine de piele, precum și suporturi pe care sunt așezate frumos căciuli de blană sau gulere.

Blănarul, pasionat de ceea ce face, muncește singur acum, pe cont propriu și spune că preferă așa decât să muncească pe la alții, însă își aduce aminte despre vremurile trecute, când lucra în ateliere aglomerate și nu mai făcea față comenzilor. Azi, munca e mai puțină și clienții sunt tot mai rari, pentru că vremurile s-au schimbat și economia de piață liberă a făcut ca hainele ieftine din China să scadă vânzările unor materiale mai pretențioase precum pielea, blana sau stofa curată.

„Am ales meseria asta oarecum din greșeală dar și din noroc, când în anii '70 m-am dus să învăț la o blănărie din Orăștie. Am intrat ca muncitor necalificat și cu timpul am învățat tot ce era de știut, am învățat nu doar partea manuală ci și cea tehnică, în care se folosesc diverse ustensile și instrumente care nu sunt așa, la vedere. Am început să lucrez întâi la Cooperativă, că nu eram lăsați pe vremea comuniștilor să lucrăm ca independenți, dar oricum era o meserie bănoasă... atât de bănoasă încât mai târziu am ajuns să câștig mai mult decât primul secretar de județ. Erau alte vremuri atunci, iar mai târziu, prin 1987, am devenit un fel de particular - aveam contract cu Cooperativa și Finanțele, dar eram liber la comenzi și plăteam o taxă lunară, că aveam sau nu venit”, spune blănarul.

În ceea ce-i privește pe clienți și lucrările pe care le făcea pe vremuri, meseriașul spune că până la Revoluție se lucra foarte mult velurul; nu doar pentru că era la modă, dar și pentru că nu prea se găseau materiale pretențioase, iar stofa și blănurile erau un lux.

Acum, cei care mai calcă pragul blănăriei sunt de două categorii: fie cei bogați, care vin să modifice haine scumpe de piele și blană, fie cei trecuți de 50 de ani, oameni în vârstă care au haine de piele și blănuri vechi de mai bine de 20 de ani.

”Oamenii vin să-și îngrijească hainele astea, că haina de piele, de exemplu, dacă e frumoasă și de calitate, devine pentru cel care iubește să o poarte ca o a doua piele, să zic așa. Tinerii însă nu prea vin, nici nu prea știu ei bine ce e pielăria sau blănăria... Asta e și influența industriei de masă, a mărfurilor ieftine de la chinezi, care deși sunt de proastă calitate se vând pentru că-s atât de ieftine... Pe vremuri, era ceva să porți blană sau piele, acum numai cei care au prins timpurile acelea mai înțeleg ce înseamnă, sau cei bogați”, este de părere Marton Keresztes Jozsef, care chiar în timp ce vorbește cu noi lucrează la vopsirea unei haine de piele despre care spune că e mai veche de 20 de ani și, după moliciunea materialului, croială și etichetă, se vede că a fost realizată pentru export.

Dincolo de reparațiile pe care le face pe articole de piele și pe blănuri, Marton Keresztes Jozsef mai lucrează și la comandă, existând încă oameni care investesc foarte mult în articole de blană și piele, pe care le vor unicate, lucrate numai pentru ei.

”Sunt mulți care văd în blănărie și pielărie numai o meserie bănoasă, însă e nevoie și de talent dacă vrei să obții calitate și dacă vrei să te menții cumva pe piață. E nevoie de multă migală și de un simț estetic al frumosului pentru a realiza un model care să fie pe placul clientului. Și e nevoie de la fel de multă înțelegere, pentru că se poate ca uneori clientul să nu-ți poată explica ce vrea exact”, mai explică blănarul, arătând că pentru a fi în pas cu cererile clienților mai face și ”studii de piață”, prin care se informează cu privire la ceea ce se poartă, la tendințe și la prețuri.

Chiar dacă din mâinile sale au ieșit nenumărate haine și căciuli, niciunul dintre cei doi fii ai lui Marton Keresztes Jozsef nu a ales să urmeze meseria tatălui lor, cei doi îndreptându-se către avocatură. În ceea ce privește interesul tinerilor pentru meseria de blănar și pielar, meseriașul spune că, oricât de uimitor ar fi, mai sunt băieți care vor să învețe meserie. Aceștia sunt însă testați și triați de către meseriaș, care subliniază că talentul, răbdarea și dorința de muncă sunt vitale pentru a deveni un adevărat blănar sau pielar.

În rest, blănarul e foarte supărat pe clasa politică și pe sistemul românesc, despre care spune că nu susține cu nimic meseriile tradiționale, care în aceste condiții vor ajunge probabil să se piardă. După ce a muncit mai mulți ani și în Austria, inclusiv ca blănar, Marton susține că sistemul european este mult mai deschis către susținerea meseriilor de acest gen, practicanții acestora beneficiind de diverse facilități fiscale, tocmai pentru ca industria de masă să nu ucidă aceste meserii.

Nici foarte lăudăros nu este blănarul Marton, care nu vrea să fie fotografiat din cauza altora care practică meseria.

”Dacă mă văd colegii mei că-mi mai faceți și poză, or să spună că vreau să mă laud... Nu vreau să se supere nimeni pe mine, că sincer, chiar dacă mai sunt clienți, eu cred că mare noroc am cu faptul că blănăria mea e în centrul orașului, altfel oamenii nu prea ar veni, nici atât de puțini câți mai vin”, crede Marton Keresztes Jozsef.