De ce spun covăsnenii că prelungirea vacanței de primăvară este o idee proastă
Anunțul făcut de ministrul Educației continuă să creeze nedumeriri
Poate în alte condiții, vestea că o vacanță, chiar și în toiul semestrului, se prelungește cu aproape trei săptămâni ar fi fost motiv de bucurie pentru mulți elevi, poate chiar și profesori sau părinți. Acum însă, în pandemie, ea provoacă mai degrabă îngrijorare, frustrare și nemulțumire. A fost oricum un an „de sacrificiu”, spun mulți dintre covăsnenii din educație cu care am vorbit, în care mediul online a fost mai degrabă o bază șubredă pentru învățământ. Dar, când abia ce s-au redeschis, de bine de rău, școlile și a început treaba, se găsesc motive să fie oprite iar activitățile, mai spun aceștia. Tema intens dezbătută în ultimele zile în spațiul public este cea a prelungirii vacanței de primăvară cu aproape trei săptămâni. Este vorba despre perioada de după vacanța de Paștele Catolic (2 – 11 aprilie) și înainte de cea a Paștelui Ortodox (30 aprilie – 9 mai). Pe acest subiect, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a punctat că școlile nu se vor închide, ba că, de fapt, acolo unde se dorește, în anumite condiții, și în cele aproape trei săptămâni de „vacanță” suplimentară se pot face activități remediale la școală. Totuși, luni seara nu era publicat niciun ordin de ministru care să lămurească odată pentru totdeauna lucrurile, deși, practic, vacanța începe vineri.
De la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna erau așteptate anumite schimbări în structura anului școlar între cele două vacanțe de Paște, mai ales având în vedere creșterea numărului de îmbolnăviri. Chiar și așa, ideea de vacanță prelungită nu e cea mai potrivită, nici în condițiile date, ci mai degrabă ar fi fost mai binevenită continuarea predării orelor în online, ne-a spus luni Kiss Imre.
„Știm că incidența este în creștere. Oricum, era previzibil că va fi un fel de lockdown. Pentru școli, fiind această situație specială, că avem o săptămână de vacanță, aproape trei săptămâni între, iar o săptămână de vacanță, ne cam pregăteam pentru o astfel de situație, dar nu ca vacanță, ci ca ore online. Înainte să vină domnul ministru cu această propunere cam știam că totuși folosindu-se de această situație creată, o să se vrea ca elevii să nu mai vină la școală, ci să rămână acasă și să se țină orele online. Ar fi fost bine ca totuși să nu fie considerată această perioadă ca o vacanță, ci să se țină ore online. Marea majoritate a copiilor oricum învață în online, pentru că în județ sunt foarte multe școli în scenariul galben și în roșu”, ne-a spus luni inspectorul școlar general Kiss Imre.
Generația de a VIII-a, o generație de sacrificiu?
Ministrul Cîmpeanu a mai spus că elevii claselor terminale a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a nu vor avea programul modificat.
Totuși, reprezentanții elevilor la nivel județean spun că de pe urma schimbărilor dese și a comunicării deficitare, cel mai mult au avut de suferit generația de elevi de clasa a VIII-a.
„Consiliul Județean al Elevilor Covasna a fost la fel de surprins, la fel ca toți ceilalți, de schimbarea apărută în programa şcolară pentru clasele I-VII; IX-XI. Înţelegem situaţia pandemică de la nivel naţional care nu permite desfăşurarea firească a orelor de curs şi regretăm acest fapt. Cel mai greu va fi pentru elevii din clasele a XII -a şi mai ales a VIII - a. În timp ce elevii claselor terminale de liceu au primit foarte multe informaţii cu privire la examenul de Bacalaureat din programă, prin profesorii sau colegii mai mari care au venit cu un sfat, pentru cei de clasa a VIII - a este o provocare majoră Evaluarea Naţională. Prima generaţie de clasa 0 a trecut prin multe încă de la început, schimbările cu privire la materii/organizare fiind destul de dese, noile manuale întârziind să apară. Astfel, anul acesta a fost unul cu multe întrebări pentru ei. Nu ar trebui să primească aşa de multe schimbări dese, fiind un factor de stres schimbarea frecventă a modului de învăţare; schimbarea trebuie făcută doar în condiţii extraordinare, deoarece este viitorul unei generații în joc. Sperăm ca examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să se ţină într-un format cât mai apropiat de cel de dinainte de pandemie şi că datele examenelor nu se vor mai schimba, astfel încât să nu fie un factor de stres pentru elevi”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, președintele Consiliului Județean al Elevilor Covasna, David Ușurelu.
„Vacanța de primăvară prelungită nu este decât o măsură luată împotriva educației elevilor”
Pe același subiect, și directoarea Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, Maria Bularca, a spus că în acest moment o vacanță prelungită ar face mai mult rău elevilor.
„Acest „du-te-vino” la școală ne solicită răbdarea la maximum – atât a noastră, a cadrelor didactice, cât și a elevilor și a părinților. Suntem de acord cu respectarea măsurilor sanitare și cu impunerea altora noi, dacă incidența Covid crește, însă, nu putem fi de acord cu închiderea școlilor înaintea mall-urilor, a stațiunilor turistice, a supermarketurilor etc. Vacanța de primăvară prelungită nu este decât o măsură luată împotriva educației elevilor. Cu greu mai reînnodăm firul învățării (și așa subțire), după o vacanță prelungită. Predarea nu mai are nicio continuitate, evaluările sunt „forțate”. Așa cum am mai spus-o, din această ecuație păgubitul va fi tot elevul. Dar cine se mai gândește la elevi, profesori și părinți? Învățarea online este o măsură bună doar pe termen scurt. Pe termen lung produce mari lacune elevilor noștri: educative, sociale, morale. Poate ar fi bine să adoptăm și noi modelul german: posibilitatea repetării anului școlar”, ne-a declarat directoarea Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, care, pe marginea subiectului activităților remediale din timpul „vacanței” de primăvară, a precizat: „noi suntem întotdeauna pregătiți să îi primim pe elevi și să le asigurăm pregătire suplimentară”.
„Trebuie să știm foarte clar ce trebuie făcut pentru ca să facem proiecția pentru această lună mai puțin obișnuită”
Inspectorul școlar general Kiss Imre consideră că cea mai mare problemă este în cazul elevilor din clasele primare. Acesta a precizat luni la prânz că în prezent se așteaptă o decizie definitivă în ceea ce privește vacanța prelungită, pentru a ști cu certitudine dacă și în ce condiții pot avea loc activitățile remediale prin programul „Școală după școală”.
„La cei din clasele primare online-ul este mai greu de aplicat și știm că ei trebuie să aibă pe cineva lângă. Și în vacanță trebuie să fie cineva cu acești elevi până la urmă. Părinții muncesc și dacă e vacanță, tot trebuie să aibă grijă de acești copii. Poate că sunt și chestiuni de ordin financiar în spatele acestei decizii, dar ar fi fost bine măcar să fie online. Atunci am fi înțeles că situația a luat-o razna, raportându-ne la incidență și dacă școlile ar fi închise, probabil ar contribui la scădere un pic. Nu e prea bine să fie atâta vacanță, dar e o decizie și până la urmă trebuie să o acceptăm. Acum trebuie să așteptăm să iasă ordinul prin care toate acestea vor fi reglementate, pentru că până la urmă tot trebuie să ne proiectăm activitatea și în această perioadă și trebuie să știm foarte clar ce cel de activități pot să aibă loc. Cei mari vor face ore online, iar ceilalți în vacanță, dar mai sunt și activitățile remediale, care au început în luna martie și trebuiau să continue și în aprilie. Trebuie să știm dacă aceste activități pot fi ținute și în vacanță și care sunt condițiile. Trebuie să știm și ce se întâmplă în grădinițe în timpul vacanței, pentru ca părinții să știe dacă trebuie să caute soluții. Așteptăm să vedem decizia în scris, ne conformăm, o aplicăm, dar trebuie să știm foarte clar ce trebuie făcut pentru ca să facem proiecția pentru această lună mai puțin obișnuită”, ne-a mai spus Kiss Imre.
„Sper ca această vacanță să nu se prelungească până în septembrie”
Vestea nu este văzută cu ochi buni nici de părinții cu care am stat de vorbă. Unii dintre ei sunt de părere că o vacanță de primăvară prelungită va pune în pericol continuitatea procesului educațional.
„Nu mi se pare binevenită această vacanță, mai ales pentru cei mici, și vorbesc aici din punct de vedere al unei mame de prunc de clasa a II-a. Cei mici au reușit să recupereze din materie, dar nu este tot una prezența cadrului didactic care le explică în fața clasei și un părinte ce vine de la muncă și care trebuie să intre în pielea învățătorului și să explice copilului lecția la romană sau matematică. Cred că nici pentru cei ce au făcut școala online nu le-a fost ușor, însă nu mă pot pune în pielea lor”, ne-a spus Simona Șchiopu, din Sfântu Gheorghe.
Comunicarea deficitară, schimbătoare și greu de anticipat este văzută ca o problemă gravă și de un alt părinte, de data aceasta a unui copil de grădiniță.
„La începutul semestrului II au spus că la grădiniță copiii vor merge inclusiv în scenariul roșu și doar în caz de carantinare nu vor merge. La fel, au spus să nu ne panicăm noi părinții, pentru că ei sunt în siguranță și că rata de infectare în cazul lor este foarte scăzută. Personal, m-aș bucura să poată merge în continuare inclusiv pe perioada vacanței, pentru că noi ca și părinți, oricât am încerca acasă să ne ocupăm de ei și să facem diferite activități, nu avem experiența și cunoștințele doamnelor educatoare. Plus că ei se plictisesc să facă activități acasă, simt nevoia de socializare și mai ales de concurență. Au pierdut deja un an și ar fi păcat să piardă și anul ăsta, deși deja s-a pierdut mult. Mai dramatică mi se pare situația elevilor, mai ales a celor care urmează să dea examene. E greu. La grădinița și școala nu, la locuri de joacă nu, mai nou nici în restaurante și cafenele (în ideea că mai schimbă rutina și eventual îi mai duci la o prăjitură). Sper că această vacanță să nu se prelungească până în septembrie”, ne-a spus Kövér Ramona.
Despre faptul că această vacanță prelungită nu ar aduce niciun beneficiu, ne-a spus și o altă mamă, a unui copil în vârstă de patru ani din Sfântu Gheorghe.
„Nu știu cum a fost pentru copiii mai mari cu școala online, dar cu siguranță nu a fost ușor sau benefic nici pentru ei. Eu pot să spun cum am văzut lucrurile din punctul meu de vedere, părintele unui copil mic de patru ani, aflat în plină etapă de dezvoltate socio-emoțională. Cred că cei mici au nevoie să fie în colectivitate și să socializeze, să se joace, să interacționeze, să descopere și să aibă activități separat de universul de acasă și de părinți. În acest an copiii au stat mai mult acasă, iar părinții, oricât ar încerca, nu pot umple aceste goluri care se acumulează în dezvoltare și evoluția lor și asta în cazul în care presupunem ca aceștia au și timpul necesar”, ne-a spus Alina Andrea Marc.
Într-o serie de declarații de presă, susținute luni, ministrul Educației a spus că ordinul privind structura anului şcolar va fi semnat și oficializat în această zi, punctând că activităţile remediale vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară.
„Referitor la ordinul de ministru cu structura anului şcolar, el va fi semnat astăzi. (...) Şcolile nu se închid, pentru că elevii claselor terminale a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a nu vor avea programul modificat. Deci avem 20 de zile de vacanță, 10 zile pentru sărbătorile pascale catolice, între 2 şi 11 aprilie, şi 10 zile de vacanţă pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie şi 9 mai. Cele două săptămâni de vacanţă suplimentare se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni, la Parlament.
Ministrul a explicat că şcolile nu se închid, pentru că „vor funcţiona clasele terminale, chiar dacă predarea se face online”.
„Spun că nu se închid, deoarece, un lucru foarte important, activităţile remediale vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanţei de primăvară. Acest lucru va avea ca obiectiv micşorarea decalajelor generate de predarea online. De asemenea, grădiniţele vor putea solicita efectuarea de activităţi didactice cu copiii, cu avizul DSP. Avantajul este, repet, că aceste zile de vacanţă, în luna aprilie, se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică în luna iunie, cu condiţia respectării regulilor în şcoli şi să respecte mai mult decât în alte locaţii, cu condiţia bunului mers al campaniei de vaccinare pentru personalul din învăţământ şi este o condiţie îndeplinită, cu condiţia testării masive în şcoli, testare noninvazivă şi, de asemenea, cu condiţia, sub rezerva evoluţiei ratei epidemiologice”, a mai declarat Cîmpeanu.
Între timp, până luni seara la ora 20:00 nu era nicio veste despre Ordinul care trebuie să vină și să aducă o ceva mai multă claritate, chiar dacă nu și mulțumire, cu privire la ceea ce se va întâmpla în școli în perioada următoare.
Iulia Drăghici – Taraș
Daniela Luca
Sursa foto: Observatorul de Covasna, hotnews, Inquam Photos / George Călin