Răspunsul biologului Alexandra Sallay-Moșoi, Manager de Proiect WWF România și membru al Asociației Transylvanian Wildlife Project Covasna

Imagini cu urșii care fugăresc schiori pe pârtiile din România, dar nu numai, au stârnit pe de o parte frică, pe de alta amuzament, dar au ridicat și semne de întrebare, ca de exemplu: „nu e sezonul în care urșii ar trebui să fie în hibernare?”. Având în vedere că și în pădurile din județul Covasna sunt urși care pot fi văzuți destul de activi în această perioadă, dar și în completarea articolului de marți, referitor la pagubele produse de urși în 2020, am căutat un răspuns de la un specialist. Ni l-a oferit biologul Alexandra Sallay-Moșoi, manager de Proiect WWF (World Wide Fund for Nature) România și colaborator al Asociației Transylvanian Wildlife Project Covasna. În continuare, veți putea afla de ce nu sunt neapărat de vină schimbările climatice pentru acest fenomen, dar și ce soluții au fost identificate pentru a reduce conflictul dintre om și urs. 

Reporter: Este normal să vedem urși în această perioadă? 

Alexandra Sallay-Moșoi: Pot să răspund cu un clar „NU”. Nu este normal. Urșii trebuiau să fie în „hibernare” de la începutul iernii. Biologic vorbind este mai potrivit să ne referim la „odihnă de iarnă” la specia de urs brun, pentru că aceasta nu poate fi comparată cu hibernarea profundă în care intră alte animale, precum ariciul sau marmota. Se presupune adesea că frigul în sine îi conduce pe urși în bârlog. Acest lucru este greșit: comparativ cu noi oamenii, ursul este relativ insensibil la temperaturile reduse și la zăpadă și îngheț. „Somnul de iarnă” are un scop diferit: animalele se retrag în anotimpul rece în care pot găsi puțină mâncare pentru a compensa un consum mare de energie de care ar avea nevoie în cazul în care ar rămâne treji. În timpul „odihnei de iarnă”, urșii pierd mult în greutate - aproximativ o treime din ceea ce cântăresc în mod normal la sfârșitul toamnei. Adesea frigul merge mână în mână cu lipsa hranei, dar nu întotdeauna. Anul trecut am avut un debut normal al iernii cu temperaturi negative de mai multe ori la rând. Deci, nici schimbările climatice nu sunt neapărat de vină. Vorbim de un cumul de factori care induc „odihna de iarnă” la urs. 

Atunci când urșii se plimbă în timpul iernii, avem, evident, o altă problemă și mai mare: mâncarea disponibilă. De unde? Fie de la oamenii care cred că le fac un bine hrănindu-i, de la gestionarea precară a deșeurilor organice, ca metodă folosită în fondurile cinegetice pentru gestionarea populației (de urs sau chiar de mistreț), sau ca o afacere mare, mascată sub numele de eco-turism. Hrănirea artificială sau complementară, are consecințe negative: poate afecta multe aspecte ale vieții ursului brun, cum ar fi dieta, arealul de mișcare, rata de reproducere și chiar odihna de iarnă. Efectele secundare nedorite sunt obișnuirea cu omul și condiționarea de hrană, eventual transmiterea de boli. 

În general, turismul responsabil profită de „imaginea sălbatică” a unui carnivor mare și-l folosește pe de o parte pentru a spori sensibilizarea publicului față de animal, pentru a promova conservarea unui carnivor pe cale de dispariție în multe țări europene și pe de altă parte, pentru a genera o sursă de venit alternativă pentru comunitățile locale și asociațiile de vânătoare. 

Deși turismul poate avea o serie de beneficii asupra animalelor, indirect a societății și a comunităților, eu personal am anumite rezerve față de dezvoltarea acestei nișe. Consider că nu poate reprezenta un panaceu universal pentru rezolvarea problemelor sau generarea de venituri echitabile pentru toată comunitatea. Practicile de conservare cu scopul dezvoltării turistice pot avea efecte negative, pe care le-am menționat mai înainte, de exemplu creșterea dependenței de hrană artificială care în timp poate duce la extragere de specimene problematice. Mai mult, anumite activități eco-turistice pot face ca urșii să devină mai vulnerabili la braconaj și la alte activități ilegale.

Pe de altă parte, se argumentează că hrănirea artificială poate contribui la evitarea conflictelor, în sensul că animalul rămâne în pădure unde este hrănit și nu se mai duce aproape de sate sau orașe. 

60% din zonele de hrănire în toată Europa au reglementări privind tipul și cantitatea de hrană, perioadele de hrănire, etc., (LCIE) însă…

• Reglementările nu sunt implementate în mod corespunzător și hrănirea nu este controlată în practică!
• Nu există evaluări adecvate ale impactului;
• Nu există studii privind reducerea ratei efective de pagube.

Un studiu din anul 2015 din Slovenia arată că în ciuda faptului că hrana suplimentară reprezintă cea mai importantă categorie de hrană din dieta urșilor și însumează 34% din conținutul energetic alimentar estimat anual, conflictele dintre oameni și urși au o frecvență mare (Kavčič et al. 2015). Avem nevoie și de astfel de investigații în țara noastră. În caz contrar, există doar speculații. Din acest motiv am indicat importanța acestor studii în proiectul nostru „Managementul integrat al conflictului om-animale sălbatice utilizând ursul brun ca specie model pentru a îmbunătăți coexistența în Estul și Sud Estul Europei”. 

R:Ce s-a mai întâmplat cu acest proiect? 

A.S.-M.: Aplicarea noastră de proiect nu a fost aprobată din păcate de Comisia Europeană. Există multe motive pentru acest lucru. În plus, competiția a fost enorm de mare anul acesta, datorită unui număr foarte mare de aplicații, dar cu siguranță au existat și concepte calitativ mai bune decât al nostru. O certitudine în ultimul timp este că alte specii au căpătat un interes mai mare pentru conservare decât carnivorele mari care au avut deja câteva proiecte dedicate, iar finanțarea este tot mai greu de obținut pentru ele. Un nou concept pentru specia urs trebuie să fie foarte inovator pentru a fi aprobat. Noi am crezut că activitățile noastre propuse vor genera suficient interes, însă lucrurile se văd altfel la Bruxelles. Cu un efort relativ mic am fi avut un impact major asupra rezolvării conflictului dintre oameni și urși. Se pare că mesajul acesta nu a fost suficient de clar transmis de către noi.  

Cu toate acestea, pentru că noi credem în conceptul nostru, încercăm acum să găsim alte surse de finanțare pentru a face posibil acest proiect. Cofinanțatorii noștri, un alt birou WWF din altă țară, precum și partenerii noștri din țară și străinătate, sunt convinși de activitățile propuse de noi și impactul pozitiv pe care acestea le-ar avea asupra conflictul om-urs. Colaborarea cu Jandarmeria Română și cu alte instituții din țară va continua pentru a găsi o modalitate să punem teoria în practică într-un fel sau altul. Instituirea unui sistem de administrare și intervenție reactivă pentru cazurile grave de conflict cu urșii problematici necesită un program de creștere a capacității unităților de intervenție, în vederea formării de experți care să acționeze profesional și rapid, în baza unei evaluări adecvate a situațiilor critice.

Revenind la întrebarea dvs., vă pot spune că avansăm constant: un alt proiect independent, care va fi depus săptămâna aceasta în Austria, în care sunt asistent științific din partea Institutului pentru Biologia Animalelor Sălbatice şi Managementul Cinegetic din Viena (IWJ/BOKU Viena), are o componentă de utilizare a muniției speciale non-letală pentru apărarea de animalele sălbatice. Concret este vorba de măsura care nu omoară animalul, ci îl alungă dintr-o zonă unde nu este dorit. În proiect oferim un curs care transmite conținut teoretic și practic autorităților române, cum ar fi noua structură din poliția română pentru protejarea animalelor sau Jandarmeria, vânătorii, rangerii sau alte părți interesate. Sperăm ca de data aceasta proiectul nostru să fie aprobat de factorii de decizie din marile orașe, care stau în birourile lor, cu vedere la zgârie-nori în loc de păduri, departe, fizic și mental, de problemele adevărate cu care se confruntă oamenii și autoritățile locale.  

Sursa foto: Pexels.com și Transylvanian Wildlife Project