ACTUALITATE 6 ianuarie 2016

„Cupa Prieteniei” româno-maghiare la fotbal face apel la înscrieri

de Sever Ioan Miu | 676 vizualizări

Cupa PrietenieiCupa Prieteniei/Barátság Kupa, un turneu de fotbal destinat amatorilor, dedicat relațiilor dintre români și maghiari, își propune ca, între 16 și 17 ianuarie, să aducă la start 20 de echipe masculine și 6 echipe feminine. Turneul se va desfășura în sala de sport a Liceului Economic „Berde Áron” din Sfântu Gheorghe. „Este o acţiune interculturală a cărei temă este de a demonstra că, în această zonă, românii și maghiarii sunt prieteni de fapt”, ne-a declarat unul dintre organizatori, arbitrul de fotbal Marius Florescu.

Ideea turneului le-a venit lui Marius Florescu și celor doi prieteni ai săi, arbitrii Cristian Moldoveanu și Roberto Ciuraru, toți trei fiind români. „Suntem arbitri și încercăm să împăcăm pe toată lumea”, ne-a declarat Cristian Moldoveanu.

„Noi de mici stăm în Sfântu Gheorghe sau chiar ne-am născut aici. Am făcut parte din echipe de fotbal, cum a fost CSŞ Sfântu Gheorghe, unde majoritatea erau de etnie maghiară și doi-trei români, dar nu ne-a deranjat niciodată acest fapt. Ba din contră, ne-a motivat să învățăm chiar și cuvintele de bază ale limbii maghiare. Și în urma celor văzute la televizor, ne-am gândit că sportul îi unește pe toți”, a povestit Florescu.

La cupă sunt așteptați toți iubitorii fotbalului și mișcării care au cel puțin 14 ani împliniți. Dacă la competiția feminină s-au înscris până acum 5 din cele 6 echipe care pot evolua în turneu, iar de la una dintre echipele de fete se așteaptă răspuns, la băieți e loc de mai mulți participanți. „Până acum s-au înscris doar cinci echipe la masculin, iar de la altele așteptăm răspunsuri. Dacă avem un număr de 20 de echipe la masculin, dorim să facem 4 grupe de 5 echipe şi să meargă în etapa următoare 16 echipe, urmând să joace optimi, sferturi, semifinale și finale”, a punctat Marius Florescu.

Taxa de înscriere este de 150 de lei pe echipă. „La alte competiții taxa e mai mare, dar noi organizăm acest turneu de plăcere, sumele colectate fiind folosite pentru cheltuieli, cum ar fi chiria sălii”, ne-a declarat Moldoveanu. Cei dornici să se înscrie la Cupa Prieteniei pot suna până pe 10 ianuarie, inclusiv, la numerele de telefon 074813832 (Marius Florescu), 0743021935 (Cristian Moldoveanu), respectiv 0748702606 (Roberto Ciuraru). În funcție de locurile disponibile, înscrierile se vor putea efectua și pe 11 ianuarie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.