ACTUALITATE 27 ianuarie 2022

Cu cât a crescut factura la gaz la Spitalul Județean de Urgență

de Iulia Drăghici - Taraș | 1175 vizualizări

Creșterile de tarife pe piața gazelor naturale s-au resimțit și în factura Spitalului Județean de Urgență Covasna, care într-un an a crescut de la aproximativ 350.000 de lei la circa 840.000 de lei. 

Categoric, am cerut plafonare. Vă dau o comparație, nu exactă, dar e o comparație, factura pe decembrie 2021 este undeva pe la 830 – 840.000 de lei, în condițiile în care consumul este asemănător cu consumul din decembrie 2020, când factura la gaz era la 350.000 de lei”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, managerul Spitalului, András-Nagy Róbert. 

Guvernul a adoptat marți o Ordonanța de Urgență care prevede noi măsuri pentru plafonarea prețurilor și compensarea facturilor la energie și gaze.

Pentru populație nimeni nu va plăti mai mult de 0,80 lei/kWh energie electrică și 0,31 lei/kWh la gazele naturale. (n.red. indiferent de consum). (...) Pentru consumatorii casnici, cu un consum de până la 500 de kWh energie electrică sau 300 metri cubi gaze naturale se va plăti cel mult 0,68 lei/kWh pentru energie electrică și 0,22 lei/kWh pentru gaze naturale cu toate taxele incluse. (...) Pentru consumatori non-casnici și industria alimentară vom plafona prețurile la 1 leu/kWh pentru energia electrică și 0,37 lei/kWh la gaze naturale. Pentru CET-uri e deja activă o schemă dedicată de ajutor de stat”, a anunțat premierul, la începutul ședinței de guvern de marți, potrivit Digi24. 

Măsurile se vor aplica de la 1 februarie până la 31 martie. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.