Povestea lui Raymond Gheorghiță, tânărul din Sfântu Gheorghe care a construit totul cu mâinile sale

Raymond Gheorghiță e un tânăr din Sfântu Gheorghe care impresionează prin poveștile sale de viață. O viaţă care nu a fost ușoară, dar din care a știut să scoată ce-i mai bun. Lipsurile din copilărie și faptul că s-a deprins să-și împartă puținul cu alții l-au făcut, mai târziu, să ofere societăţii timpul și energia sa, prin voluntariat. A muncit din adolescență, inclusiv în construcții, și a fost, de mic, prieten cu natura. Ceea ce l-a ajutat mai târziu, în afacerea sa cu case din bușteni. Am încercat să aflăm mai mult despre Raymond Gheorghiță și valorile sale și, după o discuție fascinantă, m-am întors cu articolul de mai jos.

Frate cu codrul

Raymond s-a născut în Sfântu Gheorghe. „Am avut o copilărie mai grea, din cauza sărăciei și a situației comuniste”, își amintește el. A avut și greutăți în familie. De pildă, în adolescență, au fost momente când a trebuit să sară pe geam pentru a merge la discotecă sau la pădure. Pădurea era în satul bunicilor, Dobolii de jos, în care locuiește în prezent. „Se spune că românul este frate cu codrul. Și noi am fost, de câte ori aveam ocazia ieșeam în pădure, ne suiam în copaci. Cum am crescut, mergeam cu prietenele, stăteam zile întregi lângă focul de tabără”. Tot pădurea i-a dăruit lui Raymond materie primă pentru jucării. „Mai mult ne-am cioplit din lemn jucăriile: vase, avioane”, spune el. Legăturile create, în copilărie, pe ulița satului, au rezistat în timp. Nicu, unul dintre prietenii de atunci, îi e acum partener în afacerea cu case naturale.

Nici Alfa, nici Omega

În oraș mergea la școală. A început la Székely Mikó. După Revoluție, care l-a prins într-a II-a, clasele de limbă română s-au mutat la Mihai Viteazul, unde a urmat și gimnaziul și liceul. În gimnaziu a făcut parte dintr-o clasă sportivă, în care ceilalți băieți fumau și se băteau. Raymond a stat mai retras, dar, fiind sigur pe el, era respectat de colegi. Nu era nici printre cei ce luau bătaie, pe care-i numește „Omega”, dar nici printre cei care băteau, „Alfa”, pe care i-a convins, apărându-se, că trebuie să-l lase în pace. „Întotdeauna am luptat împotriva regulilor”, punctează el. Pe de altă parte, clasa era unită: "dacă avea unul o problemă și întreba profesorul 'cine a fost?', se putea ca toată clasă să se ridice în picioare ca să-l salveze pe unul dintre noi”.

La liceu a intrat într-o clasă de limbi străine, cu oameni mai liniștiți, dar care, spune Raymond, mulți puneau accent pe aspectul exterior. „Cum nu aveam bani, nu-mi cumpărăm haine nou-nouțe. Niciodată nu am putut să ajung în elita lor și nici nu voiam”.

Munca, de la 14 ani

Tot perioada adolescenței a însemnat multă muncă. „De la 14 ani lucram cu tata, cu alții, mergeam și ajutam. În fiecare vară eram la câmp, cu sapa, strâns cartofii, dus grâul în pod. Mergeam cu tatăl lui Nicu, lucram cu ziua la case. Ne dădea ceva bani și ne cumpăram napolitane și suc și eram fericiți”, ne povesteşte Raymond.

După ce a terminat liceul, a făcut o postliceală de turism, dar s-a și angajat, fiindcă tatăl îl bătea la cap că e timpul să plece. A lucrat aproape 9 ani de zile la Electrica, citind contoare în zona Sfântu Gheorghe, din Bixad până-n Dobolii de jos.

În casele bogaților

Intrând, grație meseriei, în diverse case, a putut să "testeze" oamenii și să îi cunoască mai bine. „Romii m-au primit de multe ori mult mai bine decât persoanele care au puțin mai mulți bani și au uitat să se poartă ca oamenii. De exemplu sus pe deal, în Sfântu Gheorghe. Se uită la tine, nu vor să-ți dea drumul înăuntru și pun câinele pe tine”, povestește Raymond. Din banii câștigați și-a luat haine, bicicletă, a făcut școala de șoferi și a urmat Facultatea de drept, când îi permitea munca, la sfârșit de săptămână.

Prima casă din bușteni

Pe când lucra la Electrica, prietenul din copilărie, Nicu, a decis că nu mai vrea să dea banii pe chirie. A cerut împrumut 2.000 de lei de la Raymond. „Și-a cumpărat bușteni și ne-am apucat să îi facem casă. După munca la Electrica, îl ajutam. Încet-încet și-a construit locuința, în Sântionlunca. A fost prima casă din lemn rotund”, punctează Raymond. „Văzând că se caută casele din bușteni, după o vreme Nicu a construit o alta, iar peste puțin timp a luat o lucrare mai mare. Singur nu putea să o facă. Așa că mi-am dat demisia de la Electrica și ne-am apucat să construim case din bușteni”, povestește el. „Am crescut cu lemnul, ne place pădurea, ni s-a părut normal să lucrăm cu bușteanul și să facem case cât mai naturale. Am construit o casă la Ilieni din bușteni, fără nicio vopsea și cu iarbă deasupra”, mai spune Raymond.

Scăparea, în natură

„De multe ori am căutat scăpare în natură. Când am avut probleme le-am luat ca pe o parte integrantă a naturii. Vizualizam structura unui fir de iarbă. Încercam să nu le calc. Așa cum nu aș putea face rău unei furnici. Asta m-a făcut să realizez că suntem o picătură, iar lucrurile care ne par grele sunt nesemnificative”, spune Raymond. „Cred că acolo, în natură e răspunsul pentru foarte mulți oameni”, adaugă el.

Voluntar de trei ani de zile

Nu doar natura l-a format pe Raymond, ci și voluntariatul. „De trei ani și ceva sunt voluntar. De atunci simt foarte mult aportul pe care l-am primit datorită voluntariatului, dar mai ales datorită implicării. Eu sunt genul de om care îmi place să ofer, nu am primit prea multe lucruri în viață, am făcut tot cu mâinile mele, în mare. Pe mine nu mă interesa, dacă aveam o singură pâine, o ofeream. Iar când am văzut oameni care oferă, am simțit că e pentru mine”, spune Raymond.  A participat la proiectele sportive pentru copii ale asociație Sepsi ISE și, tot prin voluntariat, a descoperit programelor Erasmus+. Prin care călătorește de doi ani de zile, cu bani puțini, prin Europa. Ca urmare a acestor experiențe  Raymond caută să obțină un "compromis "între muncă, voluntariat și călătorii.

Cură pentru depresie

Prin preumblările sale a cunoscut atât persoane care nu au nimic, dar sunt fericite, cât și altele care au tot, dar sunt depresive. „Sunt, de exemplu în Anglia, oameni care au tot ce le trebuie, dar niciodată nu-și găsesc alinarea. Cred că aş putea să le țin o cură, o jumătate de an să vină cu mine. Ori într-o călătorie, ori să stea într-o familie mai săracă, să vadă câte greutăți au şi cât de fericiți pot fi”.

Cu un picior în societate

Atât călătoriile, cât și traiul acasă au provocările și farmecul lor pentru Raymond. „Altfel funcționează organismul acolo. Gusturile le simți mai intens când ești călător pe jos, miroși de la 100 metri un parfum. La fel, sentimentele le simți mult mai bine. Când ajungi acasă, e un șoc peste care trebui să treci. E o astenie de reintegrare, revin problemele, oboseala. Acolo ai fost liber”, spune Raymond. „Pe de altă parte, aici ai ocazia să lucrezi și să se vadă că ai făcut ceva. Acolo ești doar un călător care strânge amintiri pentru bătrânețe. Aici poți să ajuți, să lași o construcție, să faci foarte multe lucruri, să stai cu prietenii”, zice Raymond Gheorghiță, care crede că are „un picior în societate, și unul afară din ea”.

Covăsnenii au bani puțini, dar prietenie multă

„În județul Covasna, banii sunt puțini. De asta oamenii se ajută, am simțit acest lucru aici. Un prieten ne roagă să-l ajutăm cu construcții, el ne dă produse lactate, cașcaval. Alt prieten se ocupă cu grădinăritul, eu l-am ajutat să-și construiască un foișor, el m-a ajutat să fac grădina mea frumoasă, tot așa. Mă laud în străinătate cu oamenii de aici", mai spune Raymond Gheorghiță.