De vorbă cu designerul Ianis Vasilatos

Când era mic, se uita la motocicletele vecinilor și desena camioane. În adolescență, și-a zis că nu va avea o bicicletă până nu va proiecta una. Și a proiectat una, care a ajuns să fie fabricată, în serie restrânsă, în Statele Unite ale Americii. Faceți cunoștință cu Ianis Vasilatos, scenograf și designer industrial stabilit în Oradea, dar care a păstrat în suflet Sfântu Gheorghe. Orașul în care a văzut lumina zilei, a desenat, a învățat și, nu în ultimul rând, a visat îndrăzneț.

Primele desene, pe foaie și pe ușă

Ianis Vasilatos s-a născut la Sfântu Gheorghe, în 1977, din părinți brașoveni. Mama, Marion, era dintr-o familie de austrieci, iar tatăl, Niculae, neam de greci, părintele acestuia fiind născut în insula Cefalonia. Dacă mama era contabilă, tata se ocupa de proiectare. „Tata a lucrat la  început la OJT, agenția de transport și turism de pe vremea aceea, unde a creat etichetele pentru apa minerală Biborţeni. Era ciudat pe vremea aceea, făceai ce spunea Partidul. După care a fost proiectant (designer) la biroul de proiectare al CPL (Combinatul de Prelucrare a Lemnului) (...). A proiectat foarte multă mobilă. Era un desenator excelent, un om foarte cultivat, artist în adevăratul sens al cuvântului și o persoană foarte bună, de aceea avea și mulți prieteni”, spune Ianis.

Și Ianis a manifestat de timpuriu talent la desen. „Nu neapărat desenam tot timpul... eram un copil normal, dar când desenam îmi plăcea mult și eram atent la detalii. Desenam cu ce apucam, creioane, carioci. Am desenat pe ușa de la camera mare. Care desen s-a văzut până am vândut apartamentul. Că erau carioci permanente și degeaba vopseam ușa că de fiecare dată ieșea culoarea și rămânea urma desenului”, se amuză, acum, Ianis.

„Monstrul“ vecinului

Ce desene ieșeau din cariocile micului Ianis? „Îmi plăcea să desenez camioane, trailere și alte mașini. Am fost influențat de vehiculele care erau în acea perioadă, mai mult industriale pentru că autoturisme erau puține. Câteodată desenam după imaginile de mașini din gumele Turbo, din care aveam o colecție impresionantă. Mai apăreau și pliante cu jucării după care făceam copii desenate“.

Tot de mic și-a manifestat interesul pentru vehiculele pe două roți: „Când eram mic în fața blocului anumite persoane aveau motociclete, pe care le reparau acolo în stradă și eram fascinat să mă uit la ele și mă interesa ce făceau. Vecinul de la patru, un om mai bogat, avea Mobra 50, cea clasică, pe care o îngrijea, după care a schimbat-o cu un Hoinar. La două blocuri mai sus era un Simson 250 Sport, un monstru pentru vremea aceea. Mă duceam pe ascuns și ridicam prelata să mă uit la motor și la detalii. Câteodată vecinul mă prindea că mă uit și mă gonea de acolo“.

„O să am bicicletă doar când o să o proiectez“

Și-a dorit dintotdeauna să aibă o bicicletă, dar în copilărie părinții nu și-au putut permite să-i cumpere una. Apoi, după ce, în 1992, a intrat la Liceul de Artă (mai târziu, „Plugor Sandor“), și-ar fi permis o bicicletă, dar designul celor de pe piață nu îl atrăgea. „După lungi căutări am decis că o să am bicicletă doar atunci când o să mi-o proiectez eu“. Îl întreb cum era la școală la orele de desen. „Nu am avut probleme niciodată. Doar la început în liceul de artă cam un an și jumătate, dar mi-am revenit (...). Ütő Gusztáv, Petrovits István,  Hervay Katalin care erau profesorii de artă, au avut grijă să mă învețe foarte bine și în scurt timp eram de nota 10 cam tot timpul“.

După ce a absolvit liceul, nu a reușit să intre la facultate, deși a încercat de trei ori: „Nu înțelegeam ce înseamnă facultatea în sensul adevărat. Pentru mine era un vis. Nu aveam posibilități financiare pentru a face facultatea, dar am fost la trei examene de admitere la Iași și la Timișoara. Am picat, dar nu îmi pare rău deloc. Pe atunci voiam să studiez grafica, de-abia după mult timp mi-am dat seama ce doream să fac“.

Cum a plecat din Sfântu Gheorghe

A început lucrul la Fabrica Morărit și Panificație Covasna - MOPACO, unde era vitrinier decorator. „Într-o zi am intrat în biroul departamentului de transport, pentru a cere o mașină într-o delegație la Târgu Secuiesc. Pentru că trebuia să aștept o altă discuție importantă am răsfoit niște reviste cu profil auto, în care am văzut un concurs de design auto. Am împrumutat revista și am desenat un camion... cu care am și câștigat atunci o menţiune“, spune Vasilatos, adăugând că de atunci face design de mașini. După slujba de la fabrica de pâine, a urmat munca de fotoreporter la ziarul „Bună Ziua Covasna ”, în plus, îi mai ajutam din când în când pe cei de la STV Antena 1 când aveau nevoie de un camerman de studio sau mai făceam câte un decor“ - apoi a ajuns pictor executant la Teatrul Tamaşi Aron. Încă din copilărie se familiarizase cu această lume, prin rudele sale, care lucrau la teatrul din Brașov. Apoi, în 2001, datorită unui post liber de pictor executant la Teatrul Regina Maria din Oradea, iar în 2002 a intrat la Facultatea de Design Industrial de acolo, cu nota maximă. „Am rămas primul pe listă până la final. Designul mi-a plăcut foarte mult, dovadă că asta fac și acum după foarte mulți ani.

„O viață dublă“

După ce a terminat facultatea, a fost „avansat în grad ca Șef Serviciu Producție. Eram șeful echipei care făcea decorurile spectacolelor, dar când reușeam făceam și scenografii adică proiectam decoruri. Acum doi ani am devenit scenograf la Teatrul Regina Maria. Cea mai bună colaborare am avut-o cu regizorul Alexandru Dabija aici la Teatrul Regina Maria, acum doi ani, cu piesa „Livada de Vișini“ și cu Szabo K. Istvan cu piesă „Anatomia lui Titus“ la Teatrul Csokonai din Debrecen, Ungaria.

În paralel cu munca, a continuat să facă design, iar cele două, lucrul pentru costume și decoruri de teatru, respectiv designul industrial sunt și în prezent ocupațiile sale. „Designul auto este plăcerea mea, food for the soul (hrană pentru suflet - n.red.). Într-un fel am o viață dublă. Una pentru teatru, iar nopțile sau când pot proiectez maşini”.

Prima bicicletă

Dacă majoritatea proiectelor sale au rămas pe hârtie sau, mai des,  în format jpg, nu același lucru s-a întâmplat cu bicicleta Ariel Cruiser, câștigătoarea unui concurs internațional lansat de Local Motors în 2013. „Tema concursului lansat de Local Motors a fost bicicleta cu motor Honda de 50 cm cubi. Alții au proiectat-o în timp de trei săptămâni. De la început am dorit să fac un concept nou. Cei mai mulți au luat un cadru și roți de bicicletă normală la care au adăugat acel motor, dar eu nu am dorit să fac acest lucru. Ci am ales să proiectez totul în jurul motorului, care a funcționat foarte bine. Inspirația mi-a venit de la primele motociclete de cursă pe pistă de lemn, de la începutul secolului, dar într-o tehnologie modernă“, spune Vasilatos. Proiectul fiind votat de public și validat de către juriul de ingineri, Iannis a câștigat 2000 de dolari și o excursie de două săptămâni în SUA, fiind prezent la lansarea bicicletei sale cu motor, la Las Vegas. Cei de la Local Motors „au creat în fabricile proprii câteva prototipuri, atât pe benzină cât şi electrice, pentru Ariel Cruiser (...). Bicicletele pe benzină sunt echipate cu motor Honda 50 cc şi ating 55 km/h, iar celelalte au motor electric de 500 waţi şi viteză limitată la 43 km/h. Creaţia lui Ianis e echipată cu şa Brooks din piele naturală şi cauciucuri retro Continental“,  după cum detaliază un articol ebihoreanul.ro. Aceeași sursă arată că 12 biciclete Ariel Cruiser au fost vândute cu 3500 de dolari bucata, iar în urma vânzărilor și a donaţiilor s-au produs alte 30 de biciclete după designul lui Ianis. El însuși a primit, conform regulamentului concursului, o bicicletă, prototipul cu numărul 001. Spune că merge foarte bine dar se urcă rar pe ea, pentru a o menaja. Totuși, vrea să meargă până în Ungaria pe Ariel Cruiser, pe pista de biciclete ce leagă Oradea de Debrecen.

Dor de Sfântu Gheorghe

Deși  locuiește de atâta timp în Oradea și a călătorit în țări ca Ungaria, Grecia, Germania sau SUA, Ianis Vasilatos păstrează în sufletul său dorul de Sfântu Gheorghe. Mi-a spus-o chiar el, când l-am abordat pe Facebook, pentru interviu. Apoi, când l-am întrebat de ce anume îi e dor, mi-a răspuns: „De oraș în general. Culorile, aerul, apa minerală... verdeața, priveliștea minunată și munții“. Știe că există un concurs de design în orașul natal, dar nu a fost invitat - „Probabil nu sunt așa de faimos”, spune el, adăugând un smiley. De asemenea, după ce s-a mutat la Oradea, nu a mai avut ocazia să colaboreze cu vreun teatru de la noi, deși și-ar dori mult acest lucru. Îi e greu să vină aici, întrucât părinții săi au decedat, iar la Brașov sunt posibilități superioare de cazare, dar speră, data viitoare, să găsească o pensiune mai bună la Sfântu Gheorghe. Nu exclude, dacă este invitat, să-și pună Ariel Cruiser-ul pe mașină și să își aducă bicicleta cu motor la noi. În orașul unde se uita sub prelata motocicletei vecinului. Și unde a visat, prima dată, să își construiască o bicicletă.