ACTUALITATE 14 aprilie 2022

Covăsnean condamnat la închisoare pentru tentativă de omor și răpire

de David Leonard Bularca | 4121 vizualizări

Totul în urma unor evenimente care s-au petrecut anul trecut, în județul Arad

Tribunalul Arad a hotărât condamnarea la șase ani de închisoare a unui covăsnean acuzat de tentativă de omor și răpire. Decizia a fost păstrată și de Curtea de Apel Timișoara. Bărbatul din Covasna trebuie să plătească și daune morale în valoare totală de peste 30.000 de lei. 

Povestea, redată de aradon.ro, a început pe 4 februarie anul trecut, atunci când covăsneanul, angajat la o stână din Arad, a răpit-o pe fiica șefului său. 

„Polițiștii Secției 8 de Poliție Rurală Săvârșin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, cercetează un bărbat de 33 de ani, din județul Covasna, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În noaptea de 4 spre 5 februarie, în jurul orei 00:10, polițiștii arădeni au fost sesizați de un bărbat că fiica sa în vârstă de 17 ani, ar fi fost luată cu forța de un bărbat de 33 de ani, cioban la o stână de oi de pe raza localității Bătuța (...). În jurul orei 03:00, în urma activităților de căutare desfășurate împreună cu luptători S.A.S. și jandarmi ai I.J.J. Arad, minora a fost depistată pe raza localității Nicolae Bălcescu, în locul denumit popular «Valea Mare», la aproximativ 7 km de locul de unde ar fi fost răpită. Din declarațiile victimei, aceasta ar fi fost luată împotriva voinței sale în seara zilei de 4 februarie, în jurul orei 22:00. Nu ar fi fost victima vreunei alte infracțiuni. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, anunța, pe 5 februarie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad, citat de aradon.ro. 

Patru luni mai târziu, pe 22 iunie 2021, Tribunalul Arad l-a condamnat pe covăsnean la șase ani de închisoare. Acesta a rănit-o grav și pe soția șefului său, conform presei locale, drept pentru care a fost acuzat și de tentativă de omor. 

Redacția Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro a decis să nu publice numele inculpatului și al celorlalte părți implicate, pentru a proteja identitatea victimelor, dar și în virtutea legislației privind protecția datelor personale.

„În baza (...) condamnă pe inculpatul F.L., la: - 3 (trei) ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. (...). În baza (...) condamnă pe inculpatul F.L., la: - 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă de omor (...). În baza art. 38, 39 alineat 1 litera b) Cod Penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se va aplica un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul F.L. urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare, se arată în decizia Tribunalului. 

Daune morale de peste 30.000 de lei

Covăsneanul va trebui să plătească daune morale victimelor sale, se arată în aceeași decizie. Suma totală se ridică la 30.794 de lei. 

„Admite acțiunile civilă exercitate de către pârțile civile X și X și în consecință obligă pe inculpatul F.L. să achite părții civile X suma de 25.000 lei cu titlul de daune morale și 794 lei cu titlul de daune materiale și părții civile X suma de 5.000 lei cu titlul de daune morale”, a mai decis Tribunalul Arad. 

Inculpatul a depus apel la decizia Tribunalului Arad, însă Curtea de Apel Timișoara a decis păstrarea sentinței, tot anul trecut, pe 20 august. 

Sursa foto: arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.