ACTUALITATE 19 februarie 2019

Covasna, județul luat exemplu în gestionarea gunoaielor

de Iulia Drăghici - Taraș | 1970 vizualizări

Marele absent al evenimentului a fost ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu

Județul Covasna a fost „scos la înaintare”, în mod pozitiv, luni, 18 februarie, în cadrul unei conferințe regionale de conștientizare și informare a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD). Evenimentul, găzduit de Consiliul Județean (CJ) Covasna, a evidențiat aprecierea, cel puțin verbală, a reprezentanților Ministerului Mediului pentru rezultatele obținute aici privind colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor.

„Deșeurile sunt o resursă”. Acesta a fost subiectul în jurul căruia s-au derulat discuțiile în cadrul întâlnirii de luni dimineața, de la prezentarea proiectului european „Dezvoltarea capacității administrative a Ministerului Mediului de a implementa politica în managementul deșeurilor și a siturilor contaminate”, abordate în contextul adoptării OUG 74/2018, care prevede noi măsuri pentru atingerea țintelor impuse de Uniunea Europeană privind gestionarea deșeurilor, printre care și o colectare selectivă de peste 50%. Evenimentul, al patrulea dintr-o serie de zece la nivel național, i-a reunit în sala mare a Consiliului Județean de această dată pe reprezentanții primăriilor din județele Covasna, Harghita și Brașov și pe cei ai companiilor de salubritate.

Reciclarea, ajunsă la 40% într-o comună covăsneană

Printre aspectele care au luminat prezentările, nu tocmai pozitive la nivel național, s-a remarcat situația gestionării deșeurilor la nivelul județului Covasna, cu eforturi lăudate, din nou, de reprezentanții Ministerului.

Dacă la nivelul României, în 2018, media de colectare selectivă s-a ridicat la 5%, iar cea de reciclare la 13%, în județul Covasna sunt localități unde procentele merg până la 40, cum este cazul Comandăului. Ecologizarea și închiderea înainte de termenul stabilit a rampelor de gunoi din cele 4 orașe covăsnene, de la Sfântu Gheorghe, Covasna, Târgu Secuiesc și Întorsura Buzăului, a fost un alt punct apreciat de liderii ministerelor. Totodată, deschiderea și punerea în funcțiune, în 2017, a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Leț, o investiție de aproape 20 de milioane de euro, a fost un alt punct important abordat în discuțiile pe marginea gestionării gunoaielor.

„În momentul de față, în județul Covasna nu există niciun depozit neconform, ilegal. (...) Ceea ce este interesant pentru toată lumea este de unde am plecat și unde am ajuns într-un an de zile. La deșeurile depuse pe groapă avem o scădere foarte mare, cu vreo 10.000 de tone. (...) La deșeurile reciclabile, în zona urbană am ajuns într-un an de zile de la 8% la 25%. Este o raportare pe întreg județul. Sfântu Gheorghe este aproape de 30% sau a și depășit, Târgu Secuiesc vine tare din urmă și este la fel, la 30%. Surpriza cea mai plăcută pentru mine personal a venit din mediul rural. Dacă în 2017 aveam un 1% deșeu reciclabil, am ajuns la 16% în 2018. Avem și comune, cum este Comandău, care este la 40%”,  a spus în luarea sa de cuvânt președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară-ADI „Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Covasna” (ADI-SIMD Covasna), Ambrus József.

„Mă bucur că sunt în județul dumneavoastră și plec cu satisfacția că în țară există totuși oameni care înțeleg să dezvolte această țară și să se gândească la generațiile viitoare. (...) Într-adevăr, la 30% colectare selectivă, consider că este un pas extrem de important și un model pentru întreaga țară”, a spus secretarul de Stat de la Ministrul Dezvoltării, Regionale și Administrației Publice, Nicolae Tudose în fața celor prezenți la conferință.

Și comisarul general adjunct al Gărzii de Mediu, Szép Róbert, a ținut să puncteze în luarea sa de cuvânt că județul Covasna se găsește într-un top 3 al județelor eficiente în gestionarea deșeurilor.

„Într-adevăr, e un județ care este între primele 3 din țară în ceea ce înseamnă gestionarea deșeurilor. De la județul Covasna sper să învețe și județele vecine cum se face un management al deșeurilor corespunzător și să ajungem într-un timp cât mai scurt să avem un sistem național funcțional și să fim mândri de acest sistem ”, a spus și comisarul general adjunct al Gărzii de Mediu.  

Gazda evenimentului, președintele CJ Covasna, Tamás Sándor s-a declarat în repetate rânduri mândru de aceste reușite, pe care le-a catalogat drept eforturi pentru viitor.

Mă bucur și vă mulțumesc că ați ales județul Covasna pentru o întâlnire (...) sau mai bine zis pentru acest schimb de experiență între cele 3 județe, Brașov, Harghita și Covasna. Sunt mândru pentru ceea ce am realizat, pentru că suntem printre primii pe țară în acest domeniu, care privește managementul deșeurilor și în ceea ce privește cele două municipii, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, deja au atins 30% în ceea ce înseamnă colectare selectivă a deșeurilor. Cred că suntem printre primii pe țară și sunt mândru și de echipa pe care o avem, care este condusă de domnul Ambrus József. Știu că și celelalte județe din Sud, din Est, Vest și Nord vin să îl întrebe pe dânsul cum am reușit ce am reușit. (...) Mă bucur să fim părtași în a proiecta viitorul nostru, pentru că ceea ce înseamnă colectarea deșeurilor, atenția către acest domeniu, educarea copiilor noștri este viitorul nostru, pentru că este pământul nostru natal”,  a spus Tamás Sándor.  

Consultări tardive, mai spun reprezentanții județului

Totuși, nu s-a vorbit doar despre reușite și mândrii, ci s-a punctat de asemenea că diseminarea ordonanței de urgență vine cu mari întârzieri, în condițiile în care aceasta este deja pusă în aplicare și a ridicat deja probleme. Ba mai mult, schimbările legislative ar putea chiar să afecteze județele performante, cum este și Covasna.

„Dacă aceste consultări erau anul trecut, în luna septembrie, foarte multe probleme s-ar fi rezolvat. Din păcate suntem în contratimp. (...) Un lucru este clar: direcția este bună, intențiile sunt bune, dar sunt foarte, foarte multe probleme care trebuie clarificate. Sistemele sunt în faze foarte diferite de construcție. Cei care suntem operaționali, foarte puțini, pot să număr pe o singură mână, din nou suntem în viteze diferite. Dacă nu se va ține cont de aceste aspecte va ieși o harababură și cei care suferim o să fim noi, cei care suntem în față”, a spus Ambrus József, în timpul dezbaterii.

Concluzii din discuțiile specialiștilor

Chiar dacă la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Mediului, din rândul specialiștilor mai degrabă, totuși marele absent a fost însuși ministrul Mediului, viceprim – ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu, care figura ca personalitate invitată în programul oficial al activității.

Sigur că activitățile au mers „ca unse” și fără prezența șefei din Guvern și s-a ajuns la concluzii diverse. Printre acestea faptul că raportarea deșeurilor trebuie făcută cu o mai mare conștiinciozitate de autoritățile locale, pentru că cifrele prezentate la nivel național ar putea să nu corespundă cu realitatea, dar și că gestionarea corectă a deșeurilor pornește în primul rând de la fiecare cetățean și din fiecare gospodărie. Mai mult, specialiștii din Guvern le-au transmis reprezentanților din teritoriu că oamenii trebuie  determinați să înțeleagă faptul că salubritatea este un serviciu, ca și furnizarea de apă sau energie electrică, ce trebuie, bineînțeles, plătit.

„Va mai dura o perioadă de timp până când lumea va înțelege că gestionarea deșeurilor este o problemă de interes național și nu o problemă a unei comune sau a unui județ”, ne-a spus și directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, care a punctat că noutățile legislative diseminate luni la eveniment sunt binevenite, însă că mai este mult de muncă.  

Ce înseamnă schimbările pentru buzunarele covăsnenilor

În ceea ce privește oamenii de rând și beneficiarii sistemului din județul Covasna, noile reglementări nu îi vor afecta deocamdată, ne-a mai spus și Ambrus József.

„Noi deja am făcut demersurile, cu HCL-uri, cu tarife diferențiate, cu taxa de economie circulară la noi  s-a aprobat încă de anul trecut. Deci noi suntem în fața celorlalți. Din fericire, nu afectează populația absolut deloc pentru că noi lucrăm, dar sistemul ne dă nouă bătăi de cap, pentru că discutăm lucruri care ar fi trebuit discutate în august”, a explicat acesta, spunând și că cel mai probabil acest lucru înseamnă că taxele la salubritate vor rămâne pe loc.

În cazul județului Covasna, nu cred că anul acesta va mai crește. Această taxă de economie circulară nu a mărit tarifele pentru că s-a lucrat bine de anul trecut și companiile de salubritate sunt capabile să plătească și cei 30 de lei pe tona de deșeu depus către fondul de mediu din banii pe care îi încasează. Oamenii trebuie să înțeleagă că cel care spune că prețurile vor scădea, este un om populist și iresponsabil. Dacă vom lucra bine vom putea ține în frâu aceste tarife să nu pățim cum o să pățească foarte mulți, că în loc de 7 lei o să plătească 15 – 16 lei. Noi muncim pentru a ține prețurile în niște limite normale. Până la urmă sistemul ăsta are două obiective esențiale: unu – să atingi țintele Uniunii Europene și ale Guvernului României și doi, să atingem aceste ținte la un preț normal, ca populația să poată plăti”, ne-a spus președintele ADI-SIMD Covasna.

În viitorul apropiat, companiile de salubritate și ADI-SIMD vor demara campanii de informare și conștientizare în județul Covasna asupra importanței colectării selective, cu precădere în zona blocurilor de locuințe, unde gestionarea deșeurilor este și mai greu de cuantificat decât în cazul gospodăriilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.