ACTUALITATE 31 mai 2024

(Update) Copil de 6 ani, rănit în accident la Sita Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 3584 vizualizări

UPDATE: Pompierii informează că fetița rănită în accident avea o fractură la picior. 

În jurul orei 13:00, am fost solicitați să intervenim cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor medical în cazul unei fetițe în vârstă de 6 ani care a fost acroșată de un autoturism, în localitatea  Ciumernic. 

 Echipajul medical sosit la fața locului a constatat cǎ victima prezenta o fractură la glezna stângă, ulterior fiind transportatǎ la spital pentru îngrijiri şi investigații suplimentare”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean. 

Un copil de șase ani a fost rănit vineri într-un accident care a avut loc în Ciumernic, la Sita Buzăului. Potrivit polițiștilor și unor martori, fetița a fost accidentată când a încercat să traverseze strada prin fața unui microbuz școlar. 

Accidentul a avut loc vineri, 31 mai, în jurul orei 13:15. 

Din verificările polițiștilor a rezultat că o fetiță de 6 ani s-a angajat în traversarea drumului comunal prin fața unui microbuz destinat transportului de elevi, când a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani.

În urma accidentului, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital în vederea continuării investigațiilor de specialitate”, a transmis, pentru covasnamedia.ro, IPJ Covasna. 

Polițiștii spun și că șoferul nu consumase băuturi alcoolice. 

Acum, oamenii legii trebuie să stabilească toate circumstanțele care au dus la producerea accidentului, în dosarul penal deschis pentru vătămare corporală din culpă. 

Este important de ținut cont de o serie de reguli pentru a nu deveni victime ale unor evenimente similare. Poliția covăsneană le reamintește pe următoarele: 

Recomandări pentru pietoni:

  1. Traversați numai pe trecerile de pietoni: Utilizați întotdeauna trecerile de pietoni și asigurați-vă că vehiculele s-au oprit complet înainte de a traversa.
  2. Respectați semnalele de trafic: Așteptați semnalul verde al semaforului pentru pietoni și nu traversați pe roșu, chiar dacă drumul pare liber.
  3. Fiți atenți la trafic: Priviți în ambele direcții înainte de a traversa strada și fiți atenți la vehiculele care se apropie.
  4. Nu traversați prin fața sau spatele vehiculelor staționate: Vehiculele mari, precum autobuzele sau camioanele, pot bloca vizibilitatea șoferilor asupra pietonilor care traversează.
  5. Utilizați trotuarele: Mergeți pe trotuar acolo unde există posibilitatea. Dacă nu există trotuare, mergeți pe partea stângă a drumului, în direcția opusă traficului.
  6. Purtați haine vizibile: Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, purtați haine reflectorizante sau deschise la culoare pentru a fi mai ușor de văzut.

Recomandări pentru șoferi:

  1. Fiți atenți la pietoni: Reduceți viteza în zonele rezidențiale, în apropierea școlilor și la trecerile de pietoni. Fiți pregătiți să opriți la orice moment.
  2. Respectați limitele de viteză: Adaptați viteza la condițiile de drum și respectați limitele legale de viteză, în special în zonele cu trafic pietonal intens.
  3. Nu depășiți vehiculele oprite la trecerile de pietoni: Aceste vehicule ar putea opri pentru a oferi prioritate pietonilor.
  4. Evitați distragerile: Nu utilizați telefonul mobil sau alte dispozitive care vă pot distrage atenția de la drum. Concentrați-vă asupra conducerii.
  5. Fiți atenți la copii: Fiți deosebit de atenți în zonele unde sunt mulți copii, precum parcuri, școli și locuri de joacă, comportamentul acestora poate fi deseori imprevizibil.

Utilizați luminile corespunzător: Asigurați-vă că farurile, stopurile și luminile de semnalizare funcționează corect și sunt utilizate corespunzător, mai ales în condiții de vizibilitate redusă.

Foto ilustrativ/arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.