ACTUALITATE 8 mai 2013

Copiii de la Grădinița Rază de Soare – parte a unui proiect ecologic național

de Monica Vrânceanu | 594 vizualizări

Grădinița Rază de Soare din Sfântu Gheorghe derulează proiectul Rază de Soare Verde, un proiect educațional menit să conștientizeze și sensibilizeze oamenii cu privire la problemele mediului înconjurător și să formeze o mentalitate sănătoasă cu privire la calitatea vieții şi a mediului în care trăim.

Proiectul, în valoare de 6.400 de lei, se derulează până în luna iunie, cu finanţarea companiei MOL România şi a Fundaţiei pentru Parteneriat, Asociația Pro Pignoris și având ca parteneri Asociația Tinerilor Maghiari din Covasna. Proiectul, care are ca partener Grădinița Rază de Soare, este singurul proiect la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe aprobat din cele 27 de proiecte cu finanțare aprobată la nivel național.

Directorul Grădiniței și coordonatorul proiectului, Bálint Eva, a declarat că în realizarea calendarului de activităţi s-au implicat educatoarele de aici, acestea ocupându-se de redactarea proiectului, luând în seamă atât de nevoile de dezvoltare ale copiilor și nivelul lor de vârstă cât și implicarea părinţilor şi a voluntarilor organizaţiilor partenere.

Primele faze ale proiectului au cuprins o vizită a copiilor din Grădiniță la Agenţia de Protecţia Mediului și activităţi de colectare selectivă a deşeurilor.

În luna aprilie s-au derulat și alte activități, care au implicat toţi cei 250 de copii din unitate, precum și părinții și personalul didactic și pe cel nedidactic.

Una dintre activități s-a intitulat Ziua Pământului și a fost marcată prin plantarea de puieţi şi arbuşti decorativi în curtea grădiniţei, urmând ca în această lună să aibă loc activități de plantare de arbuşti şi flori, precum şi reabilitarea spaţiului de joacă din curtea grădiniţei. În cadrul acțiunii Grădiniţa verde va avea loc un concurs de desene cu tematică ecologică, iar proiectul se va încheia cu Festivalul Ecologic, în luna iunie, acesta urmând să cuprindă o expoziţie de desene, program de poveşti, poezii, mesaje ecologice, precum şi inaugurarea spaţiului de joacă al grădiniţei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.