ACTUALITATE 29 noiembrie 2013

Contribuția Armatei Române la înfăptuirea și apărarea Marii Uniri din 1918

de Covasna Media | 1115 vizualizări

Anul acesta se împlinesc 95 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă – România. Prin unirea acestor provincii româneşti s-a încheiat procesul de eliberare a românilor, care s-au aflat sub stăpâniri străine.

Armata română a sprijinit ferm acţiunile politico-diplomatice şi militare ale Guvernului României, din perioada anilor 1914-1916, pentru desăvârşirea procesului de făurire a statului naţional unitar român. În aceşti ani s-a intensificat procesul de instruire a tinerilor recruţi şi a rezerviştilor, prin desfăşurarea unor exerciţii, aplicaţii şi manevre militare pe terenurile de instrucţie din unităţi şi în zonele viitoarelor acţiuni de luptă probabile. În perioada celor doi ani de neutralitate, 1914-1916, Guvernul României şi-a intensificat activitatea politică, diplomatică şi culturală, studiind posibilităţile pentru intrarea ţării în război, alături de alianţa care-i garanta eliberarea românilor aflaţi sub stăpâniri străine: Tripla Alianţă, formată din Germania şi Austro-Ungaria, şi Tripla Înţelegere (Antanta), formată din Anglia, Franţa şi Rusia.

La data de 4/17 august 1916, Guvernul României a semnat Tratatul de alianţă şi Convenţia militară cu Antanta, prin reprezentantul său Rusia, încununând efortul stăruitor de apărare a independenţei de stat şi de pregătire a cadrului luptei armate de eliberare naţională şi întregire statală. Consiliul de Coroană al României a hotărât declararea stării de război cu Austro-Ungaria, la data de 14/27 august 1916.

În noaptea de 14/15 – 27/28 august 1916, Armata Română a declanşat campania de eliberare a Transilvaniei şi Bucovinei de sub dominaţia austro-ungară. După 300 de ani de la actul întregitor al lui Mihai Viteazul, ostaşii ţării, animaţi de cel mai fierbinte patriotism, înaintau pe străvechiul pământ strămoşesc de la nord şi vest de Carpaţi, vestind că sosise ceasul mult aşteptat al împlinirii celor mai înalte aspiraţii de unitate şi eliberare ale naţiunii române. Trei armate române s-au angajat în operaţia strategică eliberatoare, pe întregul front, de-a lungul Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Ofensiva a început prin „deschiderea” trecătorilor de către trupele din acoperire, care au trecut la acţiune chiar în seara zilei de 14/27 august, la ora 21:00, cu misiunea de-a ocupa poziţiile inamice situate la circa 15 km dincolo de frontieră. În ansamblul ofensivei generale executate pentru eliberarea Transilvaniei, fiecare armată a executat o operaţie ofensivă de sine stătătoare.

Trupele române erau animate de credinţa legitimă în justeţea cauzei pe care o serveau. Înaltul Ordin de Zi din 15/28 august 1916 preciza: „Fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor, care au învins la Vaslui, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm greutăţile şi izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi” (Monitorul Oficial, nr. 108, din 15/28 august 1916, pag. 5417-5418).

Până la sfârşitul lunii septembrie 1916 cele trei armate române, susţinute şi de populaţia civilă, au desfăşurat lupte grele în Transilvania, ajungând până pe aliniamentul Orşova-Sighişoara.

De la 1 octombrie 1916, efectivele Armatei 1-a Austro-Ungare au început o puternică ofensivă spre Carpaţii Orientali, punând în pericol Moldova. Marele Cartier General al Armatei României a dirijat câteva mari unităţi spre aliniamentul Carpaţilor Orientali şi Meridionali, pentru a împiedica pătrunderea inamicului în zona interioară. După lupte dârze, soldate cu mari pierderi umane şi materiale, ostaşii din Armata de Nord, comandată de generalul Constantin Prezan, au  oprit la graniţa de nord trupele austro-ungare. Sosite în ajutorul trupelor din Moldova, efectivele Diviziei 15 Infanterie, comandate de generalul Eremia Grigorescu, au luptat la Oituz, alături de ostaşii moldoveni, cu un eroism legendar, sub deviza: „Pe aici nu se trece!”.

Atacarea Dobrogei în noaptea de 18/31 august 1916, de către trupele bulgare, sprijinite de trupe turceşti şi germane, fără declaraţie de război, au determinat trupele româneşti, ruseşti şi sârbe, dislocate în  Dobrogea, să desfăşoare crâncene lupte de apărare. Înfrângerile suferite de către români la Turtucaia şi Silistra au determinat Marele Cartier General din Armata României, la propunerea generalului Alexandru Averescu, să oprească ofensiva Armatei Române în Transilvania, să disloce divizii în sudul ţării, pentru a împiedica inamicul să pătrundă din Bulgaria peste graniţă.

O parte a efectivelor armatei care au acţionat în Dobrogea, au fost folosite în bătălia Bucureşti – Neajlov (16-20 noiembrie 1916), însă au fost înfrânte. Trupele germane, bulgare şi turce, conduse de feldmareşal Mackensen, au ocupat Bucureştiul şi apoi Ploieştiul, în ziua de 27 noiembrie/9 decembrie 1916.

La 29 decembrie 1916/10 ianuarie 1917, prin trecerea la apărare de ambele părţi, campania de pe frontul român s-a oprit, marile unităţi şi unităţile militare române retrăgându-se în apărare în poarta Focşanilor. Conform Ordinelor Marelui Cartier General, unităţile militare din Moldova au început reorganizarea, completându-şi efectivele. La data de 3 noiembrie 1916, în baza  Ordinului Marelui cartier General nr. 294 s-a înfiinţat la Târgu Neamţ, Batalionul de Vânători de Munte. Batalionul s-a transformat la data de 2 noiembrie 1917 în Regimentul 8 Vânători de Munte, care a participat la Campania militară din 1919, în Ungaria. Armata Română a pierdut în crâncenele lupte din toamna anului 1916 peste 250.000 luptători (morţi, răniţi şi dispăruţi).

Pe frontul românesc s-au desfăşurat, în vara anului 1917, trei mari bătălii, înscrise în triunghiul morţii, cunoscute şi sub denumirea de bătăliile de la Porţile Moldovei:  ofensiva de la Mărăşti, desfăşurată în zona depresiunii Zăbrăuţului şi Vrancei (9/22 iulie – 19 iulie/1 august 1917) - pierderile românilor în bătălia Mărăştilor au fost de 110 ofiţeri şi 4782 soldaţi, morţi, răniţi şi dispăruţi; marea bătălie de la Mărăşeşti, desfăşurată iniţial în perioada 10/23 iulie – 12/25 iulie (lupte ofensive) şi apoi în perioada 25 iulie/7august – 21 august/6 septembrie 1917 (în apărare); bătălia de la Oituz, desfăşurată în perioada 26 iulie/8 august – 29 august/14 septembrie 1917. Aceste bătălii au produs mari pierderi în rândurile armatelor române, ruse, germane şi austro-ungare. Pierderile în marea bătălie de la Mărăşeşti (morţi, răniţi şi dispăruţi), care a durat 29 de zile au fost următoarele: 27.410 români, 25.650 ruşi şi 60-65.000 ostaşi germani din Armata a 9-a Germană, comandată de vestitul feldmareşal Mackensen.

Pierderile suferite de Armata Germană la Mărăşeşti, a determinat Comandamentul Militar German să renunţe definitiv la orice veleităţi ofensive şi să treacă la apărare.

Manevra de învăluire imaginată de Comandamentul Puterilor Centrale, prin care se dorea prinderea într-un cleşte a forţelor principale române şi ruse din Carpaţii de Curbură şi din poarta Focşanilor a eşuat. Prin suita de victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Armata Română şi-a luat o binemeritată revanşă faţă de înfrângerile din toamna anului 1916.

Pe frontul din Moldova, tratativele de armistiţiu ale Comandamentului Rus au început la data de 20 noiembrie/3 decembrie 1917 şi s-au încheiat la 22 noiembrie/5 decembrie 1917. La aceste tratative a fost nevoit să participe şi guvernul României, care a încheiat armistiţiul la Focşani, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917. A urmat Tratatul de Pace încheiat de ruşi la Brest Litovsk, în februarie 1918 şi de la Bucureşti, încheiat de guvernul României la 24 aprilie/7 mai 1918, prin care i s-au impus României obligaţii economice, financiare şi militare deosebit de grele, pierderea unor importante teritorii (Dobrogea şi ajustări pe crestele Carpaţilor) şi reducerea efectivelor armatei. Efectivul total al armatei a fost stabilit la 20.000 de infanterişti, 3.200 cavalerişti şi 9.000 artilerişti. Armata a fost demobilizată până la data de 30 iunie 1918. Acest tratat nu a fost semnat de regele Ferdinand.

Ca urmare a puternicei ofensive desfăşurate de armata franceză, de la Salonic spre Balcani, care a obligat Bulgaria să capituleze la data de 16 septembrie 1918, la data de 27 octombrie/9 noiembrie 1918 România a intrat din nou în război. Guvernul condus de generalul Constantin Coandă a remis în acea zi, feldmareşalului von Mackensen un ultimatum, prin care cerea trupelor de sub comanda sa, să evacueze teritoriul ocupat, în 24 de ore. Tot în acea zi, regele Ferdinand I comunica preşedintelui Franţei că, România reia lupta pentru triumful cauzei naţionale şi europene. Prin Înaltul Decret nr. 3.179, din 27 octombrie/9 noiembrie 1918, Armata României a fost remobilizată la data de 28 octombrie 1918.

Consiliul Naţional Român din Transilvania a cerut sprijin Guvernului Român de la Iaşi. În consecinţă, la 5/18 noiembrie Marele Cartier General a dispus ca trupele române să intre grabnic în Transilvania, pentru a asigura ordinea, liniştea, viaţa şi avutul locuitorilor.

Unităţile militare româneşti au apărat Marea Unire înfăptuită la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Întrucât, membrii delegaţiilor din judeţele aflate în vestul ţării, care au participat la adunarea de la Alba Iulia, au fost arestaţi şi persecutaţi de către administraţia maghiară, Armata Română a început acţiuni de luptă spre vest, în luna decembrie 1918, ajungând pe aliniamentul: Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad. Cu aprobarea Consiliului Militar Suprem Interaliat, Armata Română a alungat administraţia maghiară şi trupele maghiare în luna aprilie 1919 până la Tisa. Între localităţile eliberate în vestul ţării s-a înscris şi oraşul Oradea, eliberat la data de 20 aprilie 1919.

Trupele maghiare au început, prin surprindere, o nouă ofensivă împotriva armatei române, la data de 20 iulie 1919. Această situaţie a obligat Armata Română să treacă Tisa, la 27 iulie 1919. Înaintând cu hotărâre în pusta maghiară, armata română a intrat în Budapesta, în ziua de 3 august 1919, primii pătrunzând în oraş ostaşii din cele 4 escadroane de roşiori, din Brigada 5 Roşiori Tecuci. În ziua de 4 august a intrat în oraş şi grosul armatei. Ca urmare a cererilor adresate de noua administraţie maghiară la  Consiliul Militar Suprem Interaliat de la Paris, România a început retragerea armatei române din Ungaria, la data de 3 septembrie 1919.

Armata Română a intervenit, la cererea Sfatului Ţării din Republica Moldovenească, adresată Guvernului României, în ianuarie 1918, apărând Basarabia împotriva trupelor ruse şi ucrainiene, care refuzau să se retragă dincolo de Nistru. De asemenea, armata română a răspuns cererilor bucovinenilor, alungând peste graniţă ocupanţii ucrainieni.

Având o populaţie de 7.771.341 locuitori, statul român a chemat sub arme, încă de la intrarea sa în război, 833.600 combatanţi. Pe parcursul celor aproape 1.200 de zile de acţiuni militare, cei peste 1.000.000 luptători rulaţi pe front s-au acoperit de glorie pe Carpaţi şi Dunăre, în trecători şi în Câmpia Română, la porţile Moldovei şi în vestul Apusenilor. Peste 600.000 luptători au căzut în lupte: 2.331 ofiţeri şi 216.966 soldaţi morţi, 310.703 au fost răniţi sau au fost daţi dispăruţi, ei contribuind la înfăptuirea şi apărarea marii uniri. Acestora li se adaugă cei peste 250.000 de civili morţi, ca urmare a bătăliilor desfăşurate pe teritoriul ţării, rănilor produse de război şi tifosului exantematic. De asemenea, cercetările estimative prezintă circa 50.000 de morţi pentru românii transilvăneni în anii 1914-1918, care au luptat în armata austro-ungară.

Din iniţiativa Ministerului de Război din România, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română la data de 12 septembrie 1919 s-a înfiinţat Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, transformată în 1927 în Societatea Mormintelor Eroilor şi în 1940 în Aşezământul „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, care au adunat osemintele bunicilor noştri căzuţi în luptele de pe Valea Jiului, Valea Oltului, Valea Prahovei, Dobrogea, Bucureşti-Neajlov, Transilvania, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Basarabia, Bucovina şi Ungaria în cele 14 mausolee şi 106 cimitire militare de onoare, construirea unor monumente ale eroilor şi omagierea eroilor în fiecare an de Ziua Eroilor şi cu prilejul celorlalte sărbători naţionale şi religioase.

Aceasta a fost, în linii mari, contribuţia Armatei Române la înfăptuirea şi apărarea Marii Uniri, a visului poporului român.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, Armata Română!

Prim-vicepreşedinte A.N.C.M.R.R. – Covasna

Mr.(r) Robert-Tiberiu Rusznak

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
eu, 29 noiembrie 2013
TRAIASCA ARMATA ROMANA ELIBERATOARE!!!!!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.