ACTUALITATE 20 iunie 2017

Consiliul Judeţean Covasna susţine în mod special unităţile de cult

de Covasna Media | 2285 vizualizări

În incinta parohiei bisericii reformate din strada Lăcrămioarei a avut loc luni semnarea a 14 contracte de finanţare cu valorile cele mai ridicate, de către reprezentanţii unităţilor de cult şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor.

În acest an, CJ Covasna a acordat de trei ori mai multe fonduri proiectelor bisericilor istorice, suma ridicându-se la valoarea de 1,5 milioane lei. Unităţile de cult au avut posibilitatea să solicite sprijin financiar prin două categorii de subvenţii: pentru acoperirea cheltuielilor privind funcționarea unităților de cult, precum şi pentru finanţarea unor investiţii de valoare mai mare, care vizează protecţia patrimoniului arhitectural ecleziastic şi care includ reabilitarea bisericilor monumente istorice, construirea de noi biserici şi case de rugăciuni, renovarea capelelor, consolidarea clopotniţelor şi, de asemenea, punerea în funcţiune a ceasurilor de turn.

Din cele 177 de proiecte depuse, au fost declarate câştigătoare 145 de proiecte. Acestea includ şi cele 14 proiecte aparţinând unităţilor de cult care vor putea efectua lucrări în valoare de peste 30 mii lei. Construirea bisericii reformate din strada Lăcrămioarei reprezintă cea mai mare investiţie de acest gen din judeţul Covasna, iar la realizarea acesteia CJ Covasna contribuie cu suma de 200 mii lei. Din aceste fonduri se vor realiza: lucrările de amenajare a teritoriului, sistemul de iluminat exterior şi reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

„CJ Covasna are ca scop consolidarea comunităţii din zonă şi, implicit, din judeţul Covasna. În această activitate ne bazăm în principal pe Biserici, care sunt creatorii celei mai mari şi celei mai puternice comunităţi de valori. Prin urmare, în acest an, am majorat de trei ori fondurile destinate proiectelor bisericilor istorice. Sprijinul financiar a fost acordat bisericilor cu scopul de a reînnoi unele instituţii bisericeşti, biserici mici şi biserici vechi de sute de ani, care sunt simboluri ale unor așezări rurale sau ale judeţului, iar pe de altă parte cu scopul de a susţine activitățile comunităţilor religioase în domeniul culturii, al educaţiei, precum şi activităţile care facilitează munca de construire a comunităţii şi strângerea rândurilor în cadrul comunităţilor” – a spus Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna. Acesta a adăugat că acest an este unul „experimental” şi dacă lucrările şi decontările cheltuielilor aferente proiectelor se desfăşoară în mod corect, vor susţine şi anul viitor acest sistem.

Preşedintele CJ Covasna s-a adresat reprezentanţilor unităţilor de cult cu rugămintea ca aceştia să acţioneze, mai ales în cazul bisericilor monumente istorice, cu multă atenţie şi cu profesionalism, deoarece Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Covasna a semnalat deja că va urmări lucrările de intervenţii care urmează a fi efectuate la clădiri monumente istorice. Ca şi în anii precedenţi, finanţarea se acordă ulterior realizării investiţiilor, plăţile se efectuează în 2-3 săptămâni după decontarea integrală a proiectului.

Potrivit preotului parohiei reformate (care funcţionează de 11 ani şi numără peste 1800 de enoriaşi) din strada Lăcrămioarei, Bancea Gábor, atunci când investim bani în ceva, construim nu numai pentru comunitatea din zilele noastre, ci şi pentru copiii şi nepoţii noştri, precum şi pentru viitor. Se vorbeşte mult despre resursele umane. Construind biserici, ajutăm comunitatea noastră ca membrii acesteia să aibă un suflet sănătos. Preotul nutreşte speranţa că lucrările de construire a bisericii se vor finaliza în curând, urmând ca biserica să fie sfinţită în luna august a acestui an.

Biroul Consiliului Judeţean Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.