Consiliul Județean a premiat câștigătorii concursului de filme despre măr
Un număr de 5 școli din județ au participat la concursul lansat de Consiliul Județean și care a avut ca temă „mărul”. Copiii au avut sarcina de a face mici filme despre ce înseamnă pentru ei mărul, iar după ce un juriu de specialitate a evaluat lucrările, au fost acordate și premii valoroase.
Festivitatea de premiere a avut loc joi la Consiliul Județean Covasna, când președintele Tamás Sándor și vicepreședintele Nagy József i-au primit pe elevi și le-au înmânat premiile, ce constau în echipamente necesare pentru laboratorul de chimie al școlii.
Vicepreședintele Nagy József a accentuat faptul că la jurizare s-a pus mare accent pe bilingvism, astfel filmele subtitrate au primit puncte în plus. Consilierul județean dr. Tatár Márta a declarat că va prezenta aceste filme la diferite reuniuni la nivel european pentru că UE pune mare accent pe nutriția sănătoasă, care, pe baza filmelor, a fost înțeleasă de copiii din județul Covasna.
Premiile au fost acordate pe două categorii, iar câștigătorii sunt: clasele primare: 1. Liceul Teoretic „Székely Mikó”, 2. Liceul de Artă „Plugor Sándor”, clasele gimnaziale: 1. Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, 2. Școala Generală Doboșeni, 3. Școala Generală Zăbala.
Valoarea totală a premiilor este de 12.500 de euro.