ACTUALITATE 20 decembrie 2023

CL Sfântu Gheorghe a aprobat supraimpozitarea cu până la 400% a unor clădiri degradate

de Daniela Luca | 559 vizualizări

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat marți, 19 decembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare, o supraimpozitare cu 300% sau 400% pentru șase imobile neglijate și degradate deținute de persoane fizice sau juridice. Pe de altă parte, pentru proprietarii care au grijă de imobilele lor, impozitul rămâne la cota minimă prevăzută de lege.

Dintre cele șase clădiri care au un impact negativ asupra aspectului urbanistic al oraşului sau reprezintă un pericol datorită stării precare în care se află, trei vor fi supraimpozitate cu 300%. Este vorba despre sediul Oficiului Judeţean de Poştă Covasna din centrul municipiului, aflat pe strada str. 1 Decembrie 1918 nr. 18.

În cazul celorlalte două imobile supraimpozitate cu 300% este vorba despre două case de locuit care aparțin unor persoane fizice, situate pe străzile Str. Kós Károly nr. 51 și str. Sălciilor nr.19.

Cu 400% va fi supraimpozitat un imobil aflat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17. Acesta aparţine de Electrica Distribuție Transilvania Sud SA, cu sediul în str. Lunca Oltului nr. 9/A din Sfântu Gheorghe.

Tot cu o cotă de majorare de 400% vor fi supraimpozitate și alte două case neîngrijite, situate pe străzile József Attila nr. 96 și Borviz nr. 28.

Viceprimarului Tóth-Birtan Csaba ne-a explicat marți că unele clădiri sunt supraimpozitate cu 300%, iar altele cu 400% pentru că prezintă grade diferite de degradare. 

„Pe parcursul anului 2023, Poliția Locală, compartimentul Disciplina în Construcții, nu a efectuat evaluarea niciunei clădiri neîngrijite conform Legii nr. 355/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind supraimpozitarea clădirilor și terenurilor neîngrijite situate în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe și al satelor aparținătoare Chilieni și Coșeni.

În urma controlului efectuat în data de 17.11.2021, s-a constatat că se mențin pentru supraimpozitare clădirile/imobilele încadrate la supraimpozitare și în anul 2024, respectiv următoarele imobile: Str. Sălciilor, nr. 19 (s-a efectuat repararea gardului); Str. Borviz, nr. 28; Str. Nicolae Bălcescu, nr. 11; Str. 1 Decembrie 1918, nr. 18; Str. Kós Károly, nr. 51 (au fost efectuate câteva reparații la clădire și sunt persoane care locuiesc în ea); Str. József Attila, nr. 96”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat marți de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Potrivit Codului fiscal, autoritățile locale pot majora cu până la 500% impozitele pentru terenurile și clădirile neglijate, în funcție de anumite criterii. Consiliul Local Sfântu Gheorghe a început încă din anul 2016 să se folosească de această pârghie legală pentru a-i determina pe proprietari să reabiliteze imobilele.

Tot marți, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2024. La fel ca în ultimii ani, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi anul viitor la nivelul minim permis de Codul Fiscal, anunță autoritățile. Locuitorii trebuie să știe însă că impozitele locale pe locuinţele şi terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice au fost indexate cu rata inflaţiei, de 13,8%, care este obligatorie prin lege.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.