Nu suntem perfecţi, prin urmare nici cei care ne conduc nu sunt perfecţi. Ei sunt o proiecţie reală a gândirii, educaţiei, tradiţiilor, civilizaţiei noastre. Atât de reală, încât ar trebui să ne îngrijoreze.

Într-un clasament al antipaticilor, hoţilor, răilor, famenilor, mincinoşilor, profitorilor, aleşii noştri şi aleşii aleşilor noştri sunt pe primele locuri. Ceea ce, la o analiză atentă, ne duce cu gândul că ne punem singuri pecetea; păi dacă ei sunt aşa, cum om fi noi, cei care i-am ales?!

Ne scăldăm în apa asta tulbure şi puturoasă de vreo 25 de ani, ca să nu mai pun la socoteală ăilalţi aproape 50, în care alegeau alţii pentru noi. O fi venit timpul să schimbăm ceva în viaţa şi obiceiurile noastre? Om fi obosit de ales răul cel mai mic? Timpul a venit, problema e că n-avem de ales decât între două rele: cel mare şi cel mic – mă refer aici la alegerile prezidenţiale.

În opinia mea, pe care nimeni nu vă obligă s-o împărtăşiţi, răul cel mare este întruchipat de candidatul alianţei PSD-UNPR-PC-PPDD. Partidele astea, unul şi unul, nu puteau fi reprezentate de altcineva mai „demn” de ele decât Victor Viorel Ponta. Adică de unul care, într-o groaznică tulburare a minţii, a reuşit să vorbească din nou fără el: „Congresul de fuziune al PNL-PDL este o reunire a nebunilor şi mişeilor sub acelaşi acoperiş”. Cât de iraţional, cât de obraznic, cât de iresponsabil trebuie să fie un plagiator să-i facă nebuni pe foştii parteneri de guvernare dintr-o alianţă care a reuşit să împartă, iată, lumea românească în smintiţi şi mişei?! Să înţelegem, oare, că atunci când aţi guvernat împreună, când hotăraţi lovituri de stat împreună liberalii lui Antonescu erau buni, iar acum aceiaşi sunt ne-buni pentru că l-au „trădat” pe Victor Ponta şi l-au luat în braţe pe Klaus Iohannis?

Aşadar, în mintea de procuror ratat a lui Ponta peneliştii sunt nebuni, democrat-liberalii sunt nişte mişei, iar singurii politicieni cinstiţi, corecţi, patrioţi şi responsabili sunt strânsura penibilă întruchipată de Uniunea Social Democrată plus Dan Diaconescu, minus Dan Voiculescu, pe care-l aşteaptă puşcăria. Dar, minune, Ponta se face că uită că el şi-ai lui au pus bazele, prin 2009, unei alte alianţe celebre, între PSD şi PDL. Atunci erau buni Vasile Blaga, Cristi Diaconescu, Elena Udrea? Atunci nu erau „mişei”?!

Ba bine că nu, erau aceiaşi, doar că nu aveau încă experienţa unei coabitări imposibile cu urmaşii cuplului de tristă amintire Ceauşescu-Iliescu şi nu se certaseră încă cu preşedintele Băsescu. Acum s-a ajuns la o înţelegere tacită: şi PSD, şi noua alianţă liberală şi-au fixat un adversar comun: Traian Băsescu. O înţelegere penibilă, jenantă, pentru că nu exprimă decât neputinţa de a gândi mai departe de alegerile astea prezidenţiale, în care toată lumea are nevoie de un simbol al răului absolut, în care să arunce cu săgeţi otrăvite. Bine, s-ar putea ca prostia asta să funcţioneze într-o primă fază, la un electorat abulic şi needucat, dar ce-o să vă faceţi după prezidenţiale? Ce-o să facă Ponta ca preşedinte, dacă va fi ales? Ce-ar fi făcut Geoană, dacă în 2009 ar fi avut cu 70.000 de voturi mai mult şi-ar fi ieşit preşedinte? Cum ar fi evitat el criza? Ce-ar fi făcut în loc să taie salariile bugetarilor?

Astea sunt întrebări incomode, pe care cei în cauză nu şi le pun pentru că au contribuit din plin la politica economică a Guvernului care a luat măsurile astea nepopulare – Victor Ponta era, atunci, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Ei preferă să-şi înjure adversarii politici preluând idei din versurile lui Eminescu. Urmează, dom’ procuror, să daţi foc la puşcărie şi la casa de nebuni?! Ce v-ar mai place să fiţi singuri pe lume, voi şi-ai voştri, fără Opoziţie, mai ales fără una cât de cât unită, fără un preşedinte-jucător, fără lege, fără DNA, cu televiziunile voastre, cu ziarele voastre, cu oglinzile voastre fermecate, în care vă vedeţi întotdeauna frumoşi, drepţi, cinstiţi...

Din păcate pentru voi, România nu încape într-o asemenea oglindă. România şi românii sunt mai mult decât jucăriile voastre electorale. Sper să vă convingeţi de acest adevăr. Poate nu în toamna asta, poate peste doi ani, dar scadenţa e aproape. E bine să nu uitaţi lucrul ăsta când vi se face dor de Eminescu.