Cinci persoane la spital, după ce au mâncat mici din tomberon
Patru adulţi şi un copil au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat mici aruncaţi într-un tomberon.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, Nagy-Demeter István, a declarat că cele cinci persoane, între care şi un copil, s-au prezentat, luni, la Secţia de Urgenţe cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat mititei.
Cele cinci persoane care fac parte din aceeaşi familie au fost internate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului
cu toxiinfecție alimentară, a spus Nagy-Demeter, adăugând că starea de sănătate a acestora este acum bună.Purtătorul de cuvânt al SJU Covasna a adăugat că cele cinci persoane au spus că au luat mititeii dintr-un tomberon.
Nagy-Demeter a adăugat că, în ultima săptămână, au fost înregistrate şi primele cazuri de intoxicație cu ciuperci, în total trei persoane prezentându-se la UPU, iar în cazul uneia a fost necesară internarea.