ACTUALITATE 20 ianuarie 2016

Centrul de Spa de la Vâlcele a împlinit 100 de săptămâni

de Sever Ioan Miu | 5577 vizualizări

Centrul de Spa de la Vâlcele, administrat de Asociația AquaSic, a împlinit 100 de săptămâni de la înființare. Centrul este deschis de miercuri până duminică, de la 13 la 20, oferind posibilități de relaxare pentru toate vârstele, la prețuri accesibile.

Clienții se pot relaxa în piscina cu apă dulce, încălzită sau în cea cu apă minerală, neîncălzită. De asemenea, se pot bucura de binefacerile pentru sănătate ale unei saune scandinave uscate. La etaj, clienții pot frecventa centrul de minifitness cu bicicletă, gantere, accesorii pentru gimnastică medicală și o trambulină pentru copii. Tot la etaj sunt 4 mese unde se pot practica jocurile de societate, cum ar fi șahul, remi și jocurile de cărți.

Toate acestea sunt incluse în prețul de intrare, de numai 5 lei pentru copii, elevi și pensionari și 10 lei pentru celelalte categorii de vârstă. În timpul verii, în același preț intră și folosirea grătarului în curte și a spațiului de joacă pentru copii. Serviciile suplimentare includ accesul la oricare dintre cele patru bazine, unde, pentru 10 lei, cei cu dureri articulare și alte afecțiuni reumatice se pot trata pentru jumătate de oră cu apă minerală încălzită. Totodată, centrul oferă contra cost numeroase tipuri de masaj, în ședințe ce pot dura de la 10 minute la o oră, iar cei care vor să se distreze pot închiria și mese de biliard, pentru 10 lei, respectiv tenis de masă, la numai 5 lei. Prețurile accesibile se explică prin faptul că Centrul este subvenționat atât de Consiliul Local Vâlcele, cât și de Consiliul Județean Covasna.

De asemenea, adulții pot veni o dată pe săptămână cu copiii de cel puțin patru luni, la un curs de înot pentru prichindei. Cursul este ținut de un instructor de înot și costă 25 de lei, un abonament de patru ședințe ajungând la 90 de lei, în preț fiind inclus și accesul unuia dintre părinți. Dacă ambii părinți doresc să intre cu copilul, se plăteşte o intrare normală. Cursul de înot pentru bebeluși are loc în fiecare joi, de la 17:30 la 20, în bazinul de apă dulce.

Toate celelalte facilități rămân în acest interval de timp deschise clienților, programul de funcționare al centrului spa de la Vâlcele fiind de miercuri până duminică, de la 13 la 20.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.