Cel mai nou sens giratoriu din Sfântu Gheorghe, subiect pentru dezbatere
Primarul răspunde unor întrebări venite din spațiul public
De ce are patru ieșiri noul giratoriu, din fața Arenei Sepsi? De ce are pistă de biciclete fără continuitate? Și ce se mai întâmplă cu celelalte proiecte de sensuri giratorii de pe Lunca Oltului? La aceste întrebări a răspuns joi, într-o conferință de presă primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.
Nu e o greșeală de proiectare a patra ieșire a sensului giratoriu, ci aceasta va face legătura cu viitorul campus universitar pe care Sapienția îl va construi acolo, a explicat joi, într-o conferință de presă, edilul din Sfântu Gheorghe.
„Am finalizat lucrările și am redat circulației sensurile giratorii din fața Arenei Sepsi. Având în vedere faptul că au fost mai mulți cetățeni care nu au înțeles de ce are patru ieșiri sensul giratoriu și au venit fel și fel de idei că dorim să facem autostradă de la Arena Sepsi la Arcuș, aș vrea să menționez faptul că a patra ieșire va fi utilizată de Universitatea Sapientia. În zona respectivă se va construi, lucrările vor începe în primăvara anului viitor, deci practic am luat în calcul la construcția acestui sens giratoriu exact așa cum prevede planul urbanistic zonal, adică faptul că acolo se va construi un amplasament care va avea nevoie de acces”, a explicat primarul.
Despre pista de biciclete, fără cap și fără coadă, acesta spune că este construită cu gândul tot la viitor, pe când vor exista astfel de facilități în oraș.
„Evident, când construiești te gândești ce se va mai întâmpla în anii viitori. La fel, și cu pista pentru bicicliști. În anii următori se vor mai construi piste și ar fi fost culmea ca acum să nu facem și peste un an să spargem ca să construim acolo piste pentru bicicliști”, a spus Antal Árpád.
Planurile pentru alte sensuri giratorii pe DN12
Pe DN12 va mai fi cel puțin încă un sens giratoriu, cel care va face legătura cu șoseaua de centură, însă autoritățile locale se gândesc în continuare să mai construiască unul în fața noului stadion al Sepsi OSK pentru a ajuta la fluidizarea traficului când vor fi meciuri acolo. Dar planul este încă la nivel de discuție, spune primarul, pentru că acolo au fost întâmpinate niște probleme.
„Pe DN12 sigur va fi încă unul, pe șoseaua de centură. La întâlnirea șoselei de centură cu DN12, lângă Lukoil practic. Dar ne-am dori să mai construim încă un sens giratoriu pentru intrarea la noul stadion al OSK. Acolo sunt niște probleme în ceea ce privește terenurile din partea administrativă a Arcușului, deoarece sunt terenuri private. Pentru ca noi să putem acolo construi, proprietarii trebuie să ne dea ori drept de superficie pe terenul lor, ori să renunțe la terenul lor în favoarea municipalității. Ceea ce, din punct de vedere juridic, este o chestiune destul de lungă și problematică. Avem PUZ-ul, avem proiectul pentru acel sens giratoriu, dar juridic nu putem să lansăm licitația pentru execuție, atât timp cât nu sunt în regulă acele parcele de teren. Am putea expropria, dar nu ne dorim acest lucru. Deocamdată vom vedea cum va funcționa așa. Practic există sau am făcut acces între cele două parcări, de la Sepsi Arena și Sepsi OSK. Vom vedea după octombrie, când se va preda și noul stadion, cum va funcționa. Cu siguranță, dacă vor fi patru, cinci mii de mașini va fi dificil accesul. Dar e dificil și la stadionul de sus, deci nu cred că va fi mai dificil. Când va fi gata și șoseaua de centură, ne va ajuta foarte mult pentru că aproximativ 70%, dar vom avea o cifră exactă în curând, a celor care intră pe strada Lunca Oltului, practic tranzitează orașul. Iar aceia nu vor mai intra în oraș, deci practic va lua o presiune foarte mare de pe zona respectivă”, a mai spus primarul din Sfântu Gheorghe.
Anunțul că lucrările la sensul giratoriu din fața Arenei Sepsi s-au încheiat a fost făcut miercuri, 18 august, iar cel că au început pe 24 iunie a.c..
Potrivit anunțului publicat pe SEAP, „Construire sens giratoriu conform PUZ aprobat prin HCL 428/2017” din Municipiul Sfântu Gheorghe”, publicat în 8 octombrie 2020, investiția se ridică la peste 1,3 milioane de lei.
Sursa foto: Kristó-Gothárd Hunor