ACTUALITATE 17 iunie 2020

Ce știm până acum despre redeschiderea grădinițelor din județul Covasna

de Covasna Media | 2322 vizualizări

Distanțarea socială în rândul copiilor de vârstă preșcolară pune multe semne de întrebare 

O nouă etapă de agitație a început la nivelul României în jurul dezbaterii dacă se deschid sau nu grădinițele, creșele, afterschool-urile de la stat și cele private. Ordinul care arată în ce fel se va întâmpla acest lucru a fost publicat luni seara, astfel că de marți s-a dat drumul organizării. La nivelul județului Covasna a început cu o analiză a cererii și urmează ca autoritățile locale, împreună cu unitățile de învățământ să se pună de acord asupra organizării. Între timp, părinții, dar și unele cadre didactice, nu par să fie încântate de ideea de a-i aduce pe micuți în colectivitate sau își pun întrebări despre cum se va putea respecta regula distanțării sociale când vine vorba despre micuții „grădinari”.  

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a început pregătirea pentru redeschiderea grădinițelor de marți, pentru că ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării, al Sănătății și Muncii și Protecției Sociale a venit luni seara. 

La nivelul județului Covasna, organizarea va fi decisă de autoritățile locale 

Documentul a fost transmis către toți directorii de școli și grădinițe, cu mențiunea ca până miercuri, 17 iunie, la ora 10:00, să prezinte către IȘJ o situație a cererilor venite din partea părinților care vor să îi ducă pe cei mici ai lor la grădiniță, creșă sau afterschool. 

Noi solicităm până la data de 17 iunie, ora 10:00, de la fiecare instituție de învățământ care are în structură și grădiniță, să ne transmită numărul solicitărilor, cererilor depuse de către părinți și care nu au depus până acum, oricum să fie anunțați, dar până miercuri fiecare instituție de învățământ trebuie să aibă aceste informații, să ni le transmită nouă. Noi le vom centraliza și la nivel de județ și la nivel de localitate – înțelegând municipiile, pentru că în mediul rural e doar grădinița, nu sunt și alte unități de învățământ. Apoi le vom trimite primăriilor, astfel încât decizia finală să fie luată de către ei. La mediul rural este simplu: dacă sunt solicitări și mențin deschise grădinițele, trebuie să se organizeze și să respecte toate măsurile prevăzute în acest ordin. Dar la nivelul orașelor, în funcție de solicitări, primăria va decide câte grădinițe să fie deschise și eventual să fie cumva prin rotație. Poate o lună de zile trei grădinițe și o lună de zile alte trei grădinițe, de exemplu. Aceste discuții se vor purta la nivel de primărie, director și inspectorat și atunci vom stabili un program de funcționare pentru fiecare instituție”, a declarat marți, pentru Observatorul de Covasna, inspectorul școlar general de la IȘJ Covasna, Kiss Imre. 

Acesta a punctat că decizii mai speciale trebuie luate la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, dar că în celelalte localități, lucrurile sunt ceva mai simple: „La Întorsura poate este mai simplu, Baraoltul are o grădiniță, Covasna are două – deci poate și aici vor discuta”. 

Inspectorul școlar a explicat și că modalitatea aceasta de organizare a fost stabilită la nivel județean și că ordinul prevede doar măsurile de aplicat în fiecare grădiniță. 

Grădinițele se deschid… când sunt pregătite 

Conducerea IȘJ punctează că noi decizii se vor putea lua mai clar după ce se va analiza numărul și specificul solicitărilor transmise de părinți. Tot atunci se va stabili și când se vor începe activitățile, dar data cea mai probabilă este de luni, 22 iunie. 

Când vor fi pregătite grădinițele, atunci își reiau activitatea. Dar nu de la o zi la alta, pentru că ordinul a apărut ieri. Fiecare deschide după cum reușește: poate o zi, două zile. Trebuie să facă un program, să stabilească persoanele menționate care răspund, să vadă cine este de serviciu, trebuie să aibă și asistent medical și așa mai departe. (...) Eu zic că cel mai târziu se vor putea deschide de luni (n.red. 22 iunie), dar depinde și de cum se organizează grădinițele. Astăzi (n.red. marți, 16 iunie) nu puteam, pentru că ordinul a apărut aseară. Până când vom vedea câte solicitări vor primi, că și așa am dat termen 17 iunie, ora 10:00 și dacă vom știi și vom transmite primăriilor de la orașe, la sfârșit de săptămână nu văd că ar avea vreun sens, dar dacă totuși, se mobilizează și vor fi pregătite de deschidere, se pot deschide și joia sau vinerea, dar eu zic că luni este termenul cel mai potrivit”, a explicat inspectorul. 

La Sfântu Gheorghe, creșele se deschid din 22 iunie 

Viceprimarul din Sfântu Gheorghe, Sztakics Éva-Judit ne-a spus că, în funcție de opțiunile părinților, toate cele trei creșe din reședința de județ își vor deschide porțile începând de luni, 22 iunie. 

„La creșa de pe Kós Károly știm că vom putea asigura pentru toată lumea, pentru că în comparație cu câți au fost înscriși în mod normal, acum sunt mai puțini. La celelalte două va fi în funcție de opțiunea părinților. Trebuie să vedem și la grădinițe cum putem să facem un program ca la nivelul orașului, pe toată perioada verii, să asigurăm una, două, trei unități pentru supravegherea copiilor, pentru că despre asta este vorba. Domnul inspector școlar general face o totalizare pentru grădinițe și ne va transmite mâine probabil cererile lor. Creșele sigur de luni își vor deschide porțile și din punctul nostru de vedere și grădinițele pot să facă același lucru”, ne-a spus viceprimarul. 

La Întorsura Buzăului s-ar putea deschide și GPP și GPN 

Grădinița de la Întorsura Buzăului cel mai probabil își va redeschide porțile pentru programul prelungit, însă nici programul normal nu este exclus, spune Adela Stroie, directoarea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, de care aparține și grădinița din Întorsura Buzăului. 

„Ieri am primit Ordinul de Ministru pe Whatsapp-ul directorilor și am fost foarte prinsă cu Evaluarea Națională, prin urmare astăzi nu am reușit cu doamnele educatoare. Cu siguranță că vom deschide GPP-ul (n. red. grădinița cu program prelungit) și dacă este cazul GPN-ul (n. red. grădinița cu program normal), a spus, pentru Observatorul de Covasna, Adela Stroie.

Totodată, aceasta spune că nu a existat încă un dialog între reprezentanții grădiniței și părinți, astfel încât să poată spune dacă părinții își doresc redeschiderea acesteia, dar precizează totuși că în anii trecuți în jur de 10-15 copii mergeau la grădiniță și pe timpul vacanței.

„Nu am discutat. Noi o să comunicăm acum prin doamnele educatoare cu dumnealor (n. red. părinții), pentru că există grupuri de Whatsapp pentru fiecare grupă în parte și în funcție de solicitări ne vom organiza. În anii trecuți, în jur de 10-15 copii am avut pe perioada de vară”, a mai spus Adela Stroie.

Distanțarea socială a micuților, o regulă greu de gestionat  

Aproape toți factorii decizionali cu care am luat legătura marți ne-au spus că probabil regula cel mai greu de pus în aplicare este cea care privește distanțarea socială a copiilor de grădiniță. 

Deschiderea nu înseamnă că merg, deschid ușa și bine mersi poate să intre oricine. Deci sunt niște măsuri stricte, care trebuie îndeplinite. Citind, fizic nici nu știu cum pot fi îndeplinite. La adulți și la elevi poți să vorbești de distanțare de doi, trei metri, că doar stau în bancă, dar copiii sunt duși acolo să se joace, că nu se desfășoară în această perioadă activități didactice. Pur și simplu se asigură un loc pentru fiecare copil, într-un mediu corespunzător pentru părinții care nu pot ține copiii acasă și nu au cum să angajeze o dădacă. Dar copiii nu o să stea la nu știu câți metri distanță, că doar aleargă, se joacă. E destul de greu. Dar vor fi grupe mai mici. Oricum, detaliile organizatorice intră în sarcina instituțiilor de învățământ. Vom avea în curând o situație cu care grădinițe și în ce perioade vor fi deschise”, a spus inspectorul general, Kiss Imre. 

„Eu cred că cel mai greu criteriu care ne împiedică să lucrăm la capacitate maximă este acela conform căruia trebuie să fie 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil. Experiența anilor trecuți este că în  perioada vacanțelor totuși numărul copiilor care frecventează grădinița și creșele este mai mic. Sperăm să putem da curs tuturor solicitărilor, dar trebuie să respectăm și legislația și criteriile de siguranță”, a precizat și viceprimarul Sztakics Éva-Judit. 

Totodată, este clar că va fi imposibil ca cei mici să nu se apropie deloc unii de alții, spune edilul din Sfântu Gheorghe, care a subliniat că este important ca măcar grupele să nu se intersecteze între ele. 

Adela Stroie spune că măsurile de protecție care reies din anexa Ordinului de Ministru vor fi respectate „până la sânge” și că vor exista spații speciale pe unde se va intra și ieși, iar locurile de joacă vor fi igienizate periodic.

„Am văzut că există o anexă la Ordinul de Ministru cu niște specificații foarte clare. Trebuie să le respectăm până la sânge, ca să fie totul ok. Acum depinde de câți copii. Vă imaginați că dacă sunt 10 copii, avem șase săli de clasă, adică doi, trei copii într-o sală de clasă. Se va mânca pe rând, cu siguranță. Vom stabili un traseu, la fel cum am făcut la gimnaziu, pentru pregătirea și Evaluarea Națională a celor de a VIII-a, cu săgeți. O să fie mai greu la locurile de joacă pentru că totuși sunt copii, dar sigur vor fi igienizate periodic. Ipotetic vorbim, pentru că nu știm câți părinți își vor lăsa copiii în această perioadă în colectivitate. Doar cei care sunt nevoiți, ori în Întorsura toată lumea are o bunică, un bunic și nu știu dacă vor fi foarte numeroși”, ne-a explicat Adela Stroie. 

„Normele de distanțare nu sunt în beneficiul dezvoltării normale a copiilor”

Pe de altă parte, nu toate cadrele didactice sunt de acord cu deschiderea grădinițelor și creșelor, având în vedere mai ales măsurile impuse de autorități. Rodica Nina Secelean este una dintre ele. Aceasta spune că normele au fost făcute de oameni care nu cunosc situația din „teren”. Educatoarea din Sfântu Gheorghe este în același timp de părere că de fapt aceste măsuri pot chiar să dăuneze dezvoltării copilului. 

Sfatul meu pentru părinți este să  aștepte mesajele de la educatoarele grupelor. În acest moment, în forma în care sunt normele din ordinul cu pricina, nicio grădiniță nu poate deschide mai devreme de luna august. În acest timp părinții pot pune presiune pe revizuirea acestor norme. Aceste norme vin în contradicție flagrantă cu denunțarea la CCR a legii privind numărul de copii din grupă.  

Dacă aș fi părinte de copil preșcolar, aș aștepta luna septembrie. Să nu uităm că în această perioadă  cadrele didactice vor fi în concediu, deci este posibil să nu existe personal pentru supravegherea copiilor. Cel mai bun lucru este să păstreze în continuare legătura cu educatoarele grupei și să ceară prin organizațiile de părinți, eliminarea acelor norme care prevăd distanțarea la copii. Nu este în beneficiul dezvoltării normale a copiilor”, spune educatoarea Grădiniţa cu Program Prelungit „Rază de soare/Napsugár” din Sfântu Gheorghe. 

Ce spun părinții covăsneni 

În același timp, și unii părinți sunt în continuare sceptici, ba chiar spun că nu își asumă riscul unei eventuale infectări cu coronavirus a copiilor lor.

„Nu i-aș lăsa să meargă la grădiniță, sigur nu. Pericolul este peste tot, adică nu ai de unde să știi care sunt purtători (n. red. ai virusului SARS-COV-2) și pot transmite. Cei care nu au cu cine să îi lase acasă cu siguranță își duc copiii (n. red. la grădiniță). Cei care au și se sacrifică și mai bine îl țin acasă…acum fel și fel de păreri, de oameni”, ne-a spus o întorsureancă, mamă de gemeni. 

Un alt argument al părinților care nu vor întocmi cerere pentru grădiniță este că nu vor ca în aceste două luni copiii să se obișnuiască într-un mediu, iar din septembrie să fie nevoiți să se readapteze. 

„Cred că fiecare familie are o situație diferită. Situația noastră, spre exemplu, este mai ușoară pentru că eu sunt în concediu maternal, iar soțul lucrează la firma lui și poate să își facă timp liber când vrea. Eu nu îl voi duce acum la grădiniță pe băiețel pentru că în septembrie l-am înscris într-o altă grupă și nu vreau să se obișnuiască cu cea veche, dar decizia nu are de a face cu măsurile de siguranță care se iau în grădinițe”, ne-a spus o mămică din Sfântu Gheorghe. 

„Nu dau copilul la grădiniță pentru că nu văd rostul. În septembrie începe grădinița și îl voi da atunci”, ne-a spus o altă mămică. 

Chiar dacă în momentul de față toți cei implicați în acest „vârtej” pro și contra deschiderii grădinițelor pe timp de vară își fac calcule - de timp, de personal, de organizare, un aspect totuși nu ar trebui să scape din vedere sub nicio formă: cu sănătatea și siguranța micuților nu e de joacă. 

Iulia Drăghici – Taraș 

Daniela Luca

David Leonard Bularca 

Sursa foto: Pexels.com și Unsplash.com

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.