ACTUALITATE 11 octombrie 2023

Ce lucrări se fac acum în viitorul sediu al IPJ Covasna și când vor fi gata

de Iulia Drăghici - Taraș | 888 vizualizări

Noua clădire a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna va fi dată în folosință la finele acestui an, potrivit inspectorului șef împuternicit, comisarul șef Alin Pahonțu. În prezent se lucrează la ultimele finisaje.

Recent a sosit și mobila, care urmează să fie montată și pregătită să îi primească pe polițiști.

„Dacă sunt respectate toate etapele traseului, sperăm că până la sfârșitul lunii decembrie ne vom muta în noul sediu. (...) Se lucrează în cele trei corpuri de clădire de acolo. Undeva 98, 99% lucrările sunt finalizate. Zilele trecute ne-a sosit și mobila. Urmează ca ea să fie montată și după ultimele retușuri o să facem și activitatea de mutare”, ne-a declarat comisarul-șef Alin Pahonțu, săptămâna trecută, într-o conferință de presă.

Va urma, astfel, în perioada următoare, o reorganizare, pentru că IPJ Covasna își desfășoară activitatea în prezent în trei locații din oraș. Pe lângă birourile din strada Grigore Bălan, pe care le împart cu Jandarmeria Covasna, polițiștii covăsneni mai au activitate în clădirea din strada Kőrösi Csoma Sándor, de lângă Teatrul Andrei Mureșanu, respectiv în sediul din strada Kossuth Lajos, unde lucrează polițiștii de la Serviciul Rutier.

O să facem o evaluare la momentul în care va fi gata sediul și vom vedea exact cum putem să folosim în mod eficient atât noul sediu, de pe Grigore Bălan, sediul de pe Kőrösi Csoma Sándor, precum și sediul unde își desfășoară activitatea la acest moment direcția medicală și colegii de la Serviciul Rutier”, a mai spus șeful împuternicit al IPJ Covasna.

Curtea viitorului sediul al IPJ Covasna a avut pentru prima dată porțile deschise în 8 septembrie a.c., când a fost organizată acolo ceremonia militară de amplasare a bustului Generalului Grigore Bălan.

Atunci a fost prezent și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, dar și subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Petru Bledea. Acesta din urmă a susținut și el că sediul va fi inaugurat anul acesta.

Tot subsecretarul de stat în MAI a spus că lucrările au costat peste 54 de milioane de lei.

Vorbim de o investiţie de peste 54,5 milioane lei, un efort considerabil, întins pe mai mulţi ani (...) Lucrările de modernizare a IPJ Covasna au constat atât în edificarea unui număr de patru corpuri, având diverse destinaţii şi funcţii, cât şi în sistematizarea şi amenajarea întregii curţi interioare. Prin această investiţie s-a avut în vedere, de asemenea, respectarea criteriilor de eficienţă energetică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră", a spus Petru Bledea la vremea respectivă.

În martie 2008, cu ambiții mari și speranțe pe măsură, se anunța că au început lucrările la clădirea ce urma să fie, în 2011, dată în folosința polițiștilor covăsneni pentru a-și desfășura activitatea de zi cu zi în condiții cât mai bune. Mai bine de 12 ani au trecut de când termenul de finalizare a lucrărilor la noul sediu IPJ de lângă Jandarmerie a fost depășit.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.