ACTUALITATE 18 septembrie 2023

Câte testări pentru depistarea șoferilor drogați s-au făcut în ultimii ani în județ

de Iulia Drăghici - Taraș | 816 vizualizări

Problema șoferilor care se urcă drogați la volan este prezentă și în județul Covasna. Din fericire, până acum nu au fost incidente grave, ca cel de la 2 Mai, în care doi studenți au murit într-un accident provocat de un șofer drogat, de exemplu, însă descoperirile oamenilor legii s-ar putea să ne spună fie că avem noroc, fie că e doar o chestiune de timp până se vor întâmpla tragedii și la noi.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Covasna, la solicitarea redacției Observatorul de Covasna/covasnamedia.ro, în 2023 (ianuarie - august) au fost prinși 29 de șoferi aflați la volan sub influența substanțelor psihoactive. Este adevărat, este vorba despre testările preliminare, nu analizele la sânge, care au mai dovedit, în anumite cazuri, și rezultate fals pozitive.

Cu toate acestea, numărul este ridicat, având în vedere că pe întreg anul 2022 au „picat” la drugtest 17 șoferi, în vreme ce în anul precedent, 2021, au fost 33 de pozitivări la testările preliminare, în trafic.

Datele furnizate de autorități ne mai arată și că deși numărul de șoferi care consumă droguri și apoi se urcă la volan este în creștere, în 2023, cel puțin până acum, a scăzut drastic numărul testelor efectuate. Au fost înregistrate doar 228 de teste, în vreme ce în anul 2022 a fost 792!

Lucru surprinzător, având în vedere că tendința cazurilor cu șoferi drogați este evident de creștere, dacă în 2023 din nici 230 de teste, aproape 30 au ieșit pozitive, în vreme ce cu un an în urmă, din aproape 800 de testări, nici 20 nu au avut acest rezultat.

Din păcate, în ciuda faptului că am solicitat să ni se prezinte și datele din 2021, pentru o comparație completă, nu am primit informații privind numărul de teste efectuate.

Știm însă că de ani buni, la IPJ Covasna, pe raza întregului județ, sunt doar două mijloace tehnice certificate de tip „drugtest”.

Mai este util de amintit că anul acesta, din cei aproape de 30 de șoferi prinși la volan sub influența substanțelor psihoactive în județul Covasna, 20 au fost depistați în doar cinci zile, în perioada 11 - 15 august, conform unui raport precedent al IPJ Covasna.

Printre substanțele astfel identificate s-au numărat: cocaină, THC-5 (canabis), amfetamină, metamfetamină și altele. Dar această informare o avem tot din comunicări trecute ale IPJ Covasna, pentru că la cea mai recentă solicitare, autoritățile nu au mai răspuns acestei întrebări.

Ce face IPJ Covasna pentru prevenție

În ceea ce privește măsurile preventive ale oamenilor legii, care să ajute, pe cât posibil, la evitarea unor tragedii pe șosele din județ, poliția covăsneană precizează: „I.P.J. Covasna derulează, prin structurile de specialitate, activități de prevenire a consumului de droguri şi substanțe interzise în cadrul campaniei „Dincolo de aparențe” şi al Campaniei de informare privind modificările aduse Codului Penal prin Legea nr. 213/2023. Activitățile constau în promovarea unui comportament sigur la volan prin informare, educare şi conştientizare asupra riscurilor implicate de consumul de alcool și droguri, a modului în care consumul de substanțe influențează autocontrolul, comportamentul și reacțiile motrice ale conducătorilor auto, precum și a consecințelor legale la care cei depistați se expun. De asemenea, în scopul respectării prevederilor legislative, combaterii încălcării normelor rutiere, creşterii gradului de disciplină rutieră și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, polițiștii organizează şi desfăşoară, constant, pe raza județului Covasna, acțiuni de depistare a conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive”.

La fiecare trei ore, un șofer drogat este prins la volan

HotNews.ro scrie că statisticile oficiale ale Poliției Române arată că la fiecare trei ore, un șofer drogat este prins la volan. „Numărul conducătorilor auto care au fost prinși fiind sub influența substanțelor psihoactive în primele opt luni ale acestui an este în creștere cu 3% față de perioada similară a anului trecut. În total, în ultimele 20 de luni, aproape 5.000 de șoferi au fost prinși drogați.

Pe întreg parcursul anului 2022, au fost constatate 2.866 de astfel de fapte. În perioada 1 ianuarie - 20 august 2023, la nivel național, polițiștii au constatat 1.938 (+3% față de aceeași perioadă din 2022 – 1.880) de infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, potrivit datelor poliției”, mai notează aceeași sursă.

De altfel, după tragediile din ultima perioadă, autoritățile centrale au constatat, cel puțin la nivel declarativ, că în România există o problemă a consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor. Până acum, însă, a rămas doar constatarea și fapte, cel puțin oficiale, mai puține.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.