ACTUALITATE 15 aprilie 2014

Cât costă masa de Paşte

de Monica Vrânceanu | 785 vizualizări

În pieţe şi în magazine se găsesc de toate, însă carnea de miel e scumpă, la fel şi restul produselor necesare

Agitaţia de dinaintea Paştelui e tot mai resimţită, iar faptul că în acest an sărbătoarea este celebrată în aceleaşi zile atât pentru creştinii ortodocşi cât şi pentru cei catolici sau reformaţi nu face decât să intensifice această stare. În magazine au început să apară încă de acum câteva săptămâni primele produse specifice Paştelui – ouăle şi iepuraşii de ciocolată, precum şi vopseaua de ouă, iar acum, pe ultima sută de metri, s-au pus în vânzare cozonacii şi ouăle gata vopsite. Bineînţeles că cei care vor produse de casă găsesc toate cele necesare pentru a le prepara: de la diverse tipuri de făină fină, până la esenţe şi alte ingrediente, magazinele sunt pline de oferte, aşadar numai bani să fie!

Nuci, cozonaci şi verdeţuri pe alese

În pieţe, kilogramul de miez de nucă se vinde cu 25-35 de lei, iar gospodinele adevărate, adică cele care preferă să pregătească totul acasă, spun că investiţia merită, deoarece restul ingredientelor pentru cozonaci sunt ieftine şi, la final, gustul este incomparabil mai bun decât cel al produselor cumpărate. Cu toate acestea, se găsesc şi cozonaci de cumpărat – iar unul de 700 de grame costă în jur de 8-10 lei, în vreme ce unul de un kilogram ajunge la 15 lei. Vopseaua de ouă este disponibilă în mai multe variante: de la pliculeţe cu 50 de bani fiecare culoare, până la vopseaua nemţească modernă, care implică un proces tehnologic mai curat şi mai simplu decât clasica fierbere în apa colorată, adică aplicarea cu mănuşi a culorii – o astfel de vopsea costă între 6 şi 10 lei pachetul, în funcţie de numărul culorilor.  Supermarketurile au ieşit cu oferte de 11 lei cofrajul cu 30 de ouă proaspete şi cu promoţii la ulei de gătit, zahăr sau făină.

Sezonul verdeţurilor a venit demult, aşa că pieţele sunt pline de ceapă verde, ridichi, pătrunjel, mărar, ardei şi gogoşari, ba chiar vinete şi roşii. Aşa cum ne-am obişnuit, acestea sunt cu câţiva bani sau chiar un leu mai scumpe decât la Braşov, astfel că la Sfântu Gheorghe dăm între 1 şi 1,5 lei pe o legătură de ceapă verde sau ridichi, pătrunjelul costă 1 leu legătura, salata 2 lei bucata şi vinetele le putem cumpăra şi la 8 lei kilogramul, dacă suntem norocoşi – acesta fiind considerat un preţ bun.

Miei mai scumpi

În acest an, preţul cărnii de miel va varia între 20 şi 28 de lei. Hypermarketurile au scos deja carnea de miel la vânzare, încă de la începutul acestei săptămâni, iar preţurile sunt cuprinse între 25 şi 27 de lei kilogramul. În magazinele specializate pe cărnuri, kilogramul de miel ajunge şi la 28 de lei.

Crescătorii de oi și-au dat seama că internetul este o bună oportunitate de a-și vinde mieii pentru Paști, și astfel site-urile de anunțuri sunt pline de oferte. Prețurile lor sunt cuprinse între 20 şi 25 de lei pentru kilogramul de miel, în funcție de crescător. Ciobanii spun că până la Paști mieii vor ajunge chiar și la 20 de kilograme, ceea ce înseamnă că un miel poate ajunge și la 500 de lei.

Friptura de miel, nelipsită la unii

Parcă nu e sărbătoare fără o friptură de miel, drob sau cozonac. Cornelia, o mamă din Sfântu Gheorghe, ne-a spus că la fel ca în fiecare an, vor cumpăra un miel pe care îl vor pregăti după rețete tradiționale.

„În jur de 250 de lei ne-am gândit să dăm pe miel, de obicei cumpărăm de la țară, direct de la cioban. Fac friptură, drob şi ciorbă. Așa știu că acel miel a mâncat hrană sănătoasă, iar carnea are un gust mai bun” – spune femeia. Aceasta a mai spus că va pregăti și pască și cozonac, după rețete învățate de la mama ei, iar în duminica Paștelui va pofti întreaga familie la masă.

O familie de patru persoane, cu doi adulţi şi doi copii, poate ajunge să cheltuie uşor în jur de 1.000 de lei cu Sărbătoarea Paştelui, fără a face mari excese

Drobul de miel, dat uitării

Nu toți își permit o masă bogată de sărbători. Mai ales pensionarii și cei cu venituri mici vor mânca de Paște pui, pentru că este mai ieftin.

„Îmi aduc aminte de anii din tinerețe când Sărbătorile Pascale erau altfel. Nu aveam grija zilei de mâine, iar de pe masă nu lipseau bunătățile din miel. Acum nu mai cumpăr pentru că e scump, rămân cu amintirile. Voi lua niște pui pentru că e la jumătate de preț, din pensia de 600 de nu îmi permit cine știe festin” – ne-a declarat doamna Maria, pensionară.

De obicei de Paște merg la părinții și bunicii mei pentru câteva zile. Anul acesta însă nu va fi așa, benzina este scumpă, și nici de Iepuraș nu prea am bani. Problemele cotidiene pun amprenta și pe sărbători, așadar cel mai probabil voi sta acasă și mă voi uita la câteva filme, iar masa de sărbători va fi una obișnuită. Meniul va fi așadar simplu – o supă, o friptură și salată. Bunica mi-a promis că îmi va face un cozonac, acesta va fi singurul lucru care îmi va aminti că este sărbătoare, și poate și câteva ouă roșii, aici nu m-am decis încă. Miel sigur nu voi cumpăra pentru că nu îmi place, însă dacă tot avem câteva zile libere îmi voi face provizii de fructe și ciocolată, excelente pentru a fi savurate la un film bun”, ne-a spus Emilia, o tânără de 29 de ani.

Iepuraşul ne pune la cheltuieli

Dar Paştele nu înseamnă doar o masă îmbelşugată, ci mai înseamnă şi Iepuraşul, în traducere „cadouri pentru tineri şi copii”. Aşa se face că acest Iepuraş implică o mulţime de cheltuieli: jucării, încălţări şi haine noi pentru copii, astfel că părinţii vor fi puşi la cheltuieli serioase dacă vor să ţină pasul cu... tradiţia. Şi asta pentru că pantofii copiilor costă câteva zeci chiar sute de lei, mai ales dacă sunt de firmă, în vreme ce şi hăinuţele uşurează serios buzunarul.

Una peste alta, nici acest Paşte nu va fi deloc unul ieftin. Numai masa, în cele două zile de sărbătoare, poate ajunge la câteva sute de lei bune – iar la oraş, totul trebuie cumpărat, începând de la pâine, carne de miel, ingrediente pentru cozonaci sau băuturi precum vinul. Astfel, o familie de patru persoane, cu doi adulţi şi doi copii, poate ajunge să cheltuie uşor în jur de 1.000 de lei cu Sărbătoarea Paştelui, şi aici sunt incluse cheltuieli decente, fără prea multe extravaganţe şi fără cadouri prea scumpe pentru cei mici.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.