ACTUALITATE 21 septembrie 2015

Castelul de la Arcuş, preluat, prin executor judecătoresc, de către urmaşii baronului Szentkereszty

de Agerpres | 1542 vizualizări

Castelul de la Arcuş, în care a funcţionat în ultimii 25 de ani Centrul de Cultură, a fost preluat, prin executor judecătoresc, de către reprezentanţii urmaşilor fostului proprietar, care au revendicat imobilul şi au obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă după mai mulţi ani de judecată.

Directorul Centrului de Cultură Arcuş, Kopacz Attila, a declarat luni, pentru Agerpres, că executorul judecătoresc a pus în aplicare sentinţa la sfârşitul săptămânii trecute, a încheiat un proces verbal şi a cerut predarea cheilor.

Kopacz Attila a menţionat că nu a semnat procesul verbal, pe conside­rentul că Ministerul Culturii, de care aparţine Centrul de Cultură Arcuş, nu l-a împuternicit să facă acest lucru. El a precizat că a făcut un inventar al tuturor bunurilor aflate în patrimoniul Centrului de Cultură Arcuş, care, deo­camdată, au rămas în castel pentru că nu are unde să le mute.

„În momentul de faţă, o fundaţie umanitară ne-a dat un birou în care am putut să facem secretariatul, iar pianul Centrului de Cultură Arcuş am reuşit să îl mutăm la Biserica evanghelică din Sfântu Gheorghe, ca să putem continua concertele (...) Nu am nici o soluţie deocamdată, nu ştiu ce vom face, viitorul (instituţiei - n.r.) este incert”, a declarat Kopacz Attila.

Potrivit acestuia, statul român a rea­lizat investiţii considerabile pentru întreţinerea şi funcţionarea castelului şi domeniului de la Arcuş, fără de care astăzi ar fi fost o ruină, investiţiile reali­zate între anii 1968 şi 2012 fiind evaluate la circa 3,4 milioane de euro. De asemenea, Kopacz a mai spus că aspectele de natură patrimonială nu sunt complet clarificate între statul român şi moştenitori, aceştia din urmă obţinând dreptul de proprietate asupra castelului, capelei şi grajdurilor din incintă, unde a fost amenajată o galerie de artă, dar nu şi asupra terenului.

Castelul de la Arcuş, care a aparţinut baronului Szentkereszty, căsătorit cu Maria Florescu Bibescu, a fost retrocedat unor rude îndepărtate stabilite în Africa de Sud.

După naţionalizare, în perioada comunistă, castelul a fost transformat în orfelinat, scoală de mecanici agricoli, magazie, sediu de CAP, reşedinţă pentru Nicolae Ceauşescu, iar în 1990 aici a fost înfiinţat Centrul de Cultură, aflat în subordinea Ministerului Culturii. Domeniul mai cuprinde, printre altele, un parc dendrologic, o livadă, un lac, o bibliotecă muzicală şi o bogată colecţie de sculpturi expuse în aer liber.

Pe rolul instanţelor mai sunt încă şase procese legate de retrocedarea acestui castel, printre altele fiind con­testat certificatul de moştenitor.

În urmă cu câteva luni, mai mulţi oameni de cultură au lansat o „Petiţie pentru salvarea Centrului de cultură Arcuş”, semnată de sute de persoane, prin care au cerut autorităţilor statului român să asigure continuitatea activi­tăţii acestui aşezământ cultural.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
alex, 22 septembrie 2015
Cum s-a putut da o decizie de către instanță dacă există pe rol un alt proces în care se contestă certificatul de moștenitor? Oameni fără Dumnezeu!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.