ACTUALITATE 5 mai 2015

Cardul de sănătate îmbolnăvește medicii din Sfântu Gheorghe

de Mirela Cara Dragu | 833 vizualizări

Conducerea Spitalului Judeţean şi-a prezentat nemulţumirile vizavi de modul de introducere şi funcţionare a cardurilor de sănătate

După revoluția din 1989, cel mai mare câștig pe care am fost și suntem convinși că l-am obținut este libertatea, percepută și exercitată în cele mai diverse și mai nebănuite forme. De acest privilegiu profită deopotrivă reprezentanții clasei politice și legiuitorii din țara noastră care, cu precădere în anii de după aderarea la U.E., par să fi dezvoltat obsesia schimbărilor și a reformelor, toate sub pretinsa intenție de modernizare a țării, de îmbunătățire a calității vieții și de aliniere la standardele și normele Occidentului.

Paradoxal, dincolo de toate aceste bune intenții – căci nu degeaba s-a spus că ele sunt pavajul drumului spre iad – în țara noastră, nicio schimbare nu se face simplu, cu răbdare și cooperare de nivel profesionist între părțile direct implicate și afectate de sistem. Fie că vorbim de Învățământ, unde copiii și cadrele didactice sunt de niște ani victime ale reformelor la reforme, fie că ne referim la înnoirea Codului Fiscal și la măsurile aplicate în vederea respectării noilor prevederi, în toate sistemele se elaborează legi care generează discuții interminabile și fel și fel de hibe care țin îndeosebi de implementare.

După ce, de la începutul anului s-a creat mai întâi isteria cu religia în școli, apoi cea cu bonurile fiscale și, mai nou, fiscalizarea bacșișului, asistăm acum la noi controverse și isterii legate de cardul de sănătate.

Departe de a fi nouă, problema a revenit în atenția opiniei publice de mai multe ori de când a fost lansată inițiativa. După valul creat cu respingerea cardului de către persoanele religioase, după discuțiile interminabile legate de felul în care trebuie să se facă distribuirea cardurilor către populație, astăzi, la câteva zile după ce utilizarea cardurilor a devenit obligatorie, suntem martori ai unui spectacol grotesc în care oamenii se bulucesc pe la ghișeele Caselor Judeţene de Asigurări să își ridice cardul pe ultima sută de metri sau, mai rău, se duc la bancomate și încearcă să îl folosească fără nicio logică pe post de card bancar, uită codul PIN sau nu mai știu unde și-au pus cardul și așa mai departe.

La Spitalul Județean sistemul de activare a cardurilor s-a blocat

Într-o conferință de presă organizată marți, managerul Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, András-Nagy Róbert, și directorul medical dr. Antal Álmos au subliniat câteva din aspectele negative cu care s-au confruntat cadrele medicale din spital în ziua de 4 mai, prima zi lucrătoare de la data la care utilizarea cardului a fost obligatorie. Astfel, în cursul zilei de luni, la Ambulatoriu s-au prezentat 150 de pacienți între care numai 50 aveau cardurile deja activate. Alte zece persoane s-au prezentat cu cardul, pe care l-au activat pe loc, iar celelalte 90 de persoane s-au aflat în imposibilitatea de a prezenta cardul.

Referitor la problemele cu care se confruntă în prezent din cauza cardurilor naționale de sănătate, reprezentanții Spitalului Judeţean și-au exprimat câteva nemulțumiri. Prima este aceea că, deși au făcut toate demersurile necesare să pună în funcțiune sistemul cardurilor, conform directivelor primite, sistemul de activare a cardurilor nu a funcționat corespunzător și chiar s-a blocat. Din această cauză, pacienții au fost obligați să aștepte mult mai mult decât în mod obișnuit și au fost primii afectați de implementarea sistemului cardurilor de sănătate.

„Oamenii nu au fost destul de bine informați”

Directorul medical dr. Antal Álmos a făcut câteva precizări cu privire la faptul că, în opinia sa, oamenii nu au fost destul de bine informați. El consideră că era nevoie de difuzarea unui spot video animat care să fi prezentat clar care este procedura și care sunt pașii de urmat pentru intrarea în posesie a cardului, precum și pentru activarea și utilizarea acestuia. Medicul a mai semnalat faptul că legislația nu prevede nimic cu privire la felul în care va putea fi utilizat cardul de sănătate în cazul persoanelor cu Alzheimer sau alte afecțiuni mentale similare.

Nemulțumirea directorului medical este amplificată de faptul că ministrul Sănătății a cerut inițial ca din 1 mai utilizarea cardurilor să devină obligatorie pentru ca, ulterior, să precizeze că sistemul cardului de sănătate nu trebuie să blocheze accesul asiguraților la serviciile medicale, motiv pentru care a dispus ca medicii să le acorde servicii medicale și persoanelor care se prezintă fără card de sănătate, chiar și după data de 1 mai. Din punctul său de vedere, cardul nu era o necesitate în sistemul medical din România care este defectuos din foarte multe puncte de vedere. „Cu card, fără card, merge sistemul prost. Problema este că acest card nu ajută. Cardul este un blocaj nou – poate se va rezolva, n-am spus că nu se va rezolva, dar nemulțumirea de fond care există, să testezi cardul de la distanță, să dai dispoziții din Arabia Saudită și din Qatar să pornești de 1 mai cardurile din România și după aia să ai obrăznicia să vii pe 4 mai și să spui că și fără card se poate și că medicii nu au dreptul să refuze pacienții este o obrăznicie. Nu are ce să mai caute acolo o zi, ar trebui să plece capul și să-şi dea demisia de mâine” – a declarat dr. Antal Álmos referindu-se la ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Directorul medical a mai precizat că problema cardurilor este o chestiune care face ca partea birocratică să crească foarte mult. În acest context, el și-a exprimat nemulțumirea față de propunerea legislativă prin care medicilor li se oferă posibilitatea unor câștiguri suplimentare, prin folosirea în regim privat a unor spații din spitale în care ar putea furniza servicii medicale contracost. „Noi vrem mărire salarială în timpul orelor de lucru și din bugetul statului, nu din timpul nostru liber și din buzunarele pacienților” – a susținut Antal Álmos.

Cum stau lucrurile în județ

Conform datelor transmise de C.A.S. Covasna, în cele cinci spitale din județ, între care unul este privat, există un număr total de 104 cititoare de card, dintre care 95 sunt instalate și puse în funcțiune, iar 9 se află în stoc. Din cele 95 de cititoare, 46 sunt repartizate pe secții și 49 în cabinete.

Președintele C.A.S. Covasna, Ghiță Drăgoiu, a punctat faptul că la secțiile de pediatrie nu este nevoie de carduri. El a mai precizat de asemenea că oamenii au fost informați corespunzător cu privire la utilizarea cardurilor naționale de sănătate, inclusiv printr-un spot video difuzat pe posturile de televiziune, care poate fi oricând vizualizat pe site-ul CNAS.

Drăgoiu ne-a mai informat că oamenii au început să vină în număr mai mare să își ridice cardurile de la sediul C.A.S. Covasna. Dacă până săptămâna trecută se ridicau în medie 20 de carduri pe zi, luni și marți s-au ridicat în jur de 80 de carduri pe zi. El a mai precizat că până la sfârșitul săptămânii în curs, la ghișeele de ridicare a cardurilor va fi program prelungit (zilnic între 8:00 și 18:00).

În privința implementării sistemului de carduri, președintele CAS Covasna a spus că dorința medicilor de a merge în paralel cu vechiul sistem de furnizare de servicii medicale este deja satisfăcută și că în următoarea perioadă lucrurile se vor așeza. „Este o perioadă de tranziție. Tot ce e nou la început pare problematic. Așa a fost și în cazul rețetelor electronice, care acum funcționează foarte bine. Sunt convins că în viitorul apropiat lucrurile vor fi mai simple”, a spus Drăgoiu.

Drăgoiu a mai precizat, pentru cei care nu știu, că pacienții pot folosi cardul național de sănătate și în clinicile private care au încheiat contract cu CNAS. Lista completă a acestora este disponibilă pe site-ul instituției.

Pacienții pe care i-am întâlnit marți la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe au declarat că au cardurile de sănătate și știu cum să le folosească. Întrebați dacă li se pare o idee bună și dacă simt că prin cardurile de sănătate se bucură de avantaje pe care nu le-au avut înainte, aceștia au afirmat că nu li se pare că era neapărată nevoie de carduri. „Eu zic că povestea asta cu cardurile e făcută așa ca să ne aflăm în treabă și să se mai spele niște bani. Mai bine mai cumpărau niște aparatură sau mai renovau spitale decât să cheltuie atâția bani aiurea” – ne-a spus o pacientă.

„Nici nu știu ce să zic. Eu am primit cardul prin Poștă și îl am, dar am văzut că a fost o adevărată nebunie. Sper să fie de folos, deși nu prea văd cu ce mă ajută. Nici nu mai am puterea să mă mai enervez, m-am obișnuit cu nesimțirea de la noi din țară” – ne-a spus un alt pacient.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.