ACTUALITATE 21 ianuarie 2016

„Cântecul îţi aduce fericirea şi încarcă sufletul cu energie pozitivă”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1176 vizualizări

Interviu cu Gheorghe Zărnescu, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Plai întorsurean”

Corul „Plai întorsurean” este un adevărat simbol al Întorsurii Buzăului. Grupul muzical are 45 de membri, persoane de toate vârstele, de la adolescenţi până la pensionari, din toate categoriile socio-profesionale. Atunci când „Plai întorsurean” urcă pe o scenă, pasiunea pentru muzică şi iubirea pentru frumos, cuprinde, fără îndoială, fiecare spectator. Corul nu este înfiinţat de ieri sau de azi. Povestea lui a început încă din anii ´90, ba chiar înainte de revoluţie. Interesaţi fiind de secretul longevităţii acestui grup întorsurean, am stat de vorbă cu Gheorghe Zărnescu, membru al corului şi preşedinte al Asociaţiei Culturale „Plai întorsurean”.

– Povestiţi-mi despre începuturile corului „Plai întorsurean”.

– Activitatea noastră corală s-a desfăşurat iniţial în cadrul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, sub îndrumarea doamnei doctor Voinea. Dânsa a fost un foarte bun activist în ceea ce priveşte activităţile culturale din zona Buzaielor. După revoluţie, prin anii 1992 – 1993, în cadrul unui eveniment de 8 Martie, sub îndrumarea dirijorului Tatiana Teacă, s-a reluat activitatea corului. Am început mai timid, dar am reuşit să constituim un nucleu cu un număr de circa 25 de membri, care există şi la ora actuală. Încet, încet s-au ridicat pretenţiile şi am început să călătorim la evenimente prin ţară, dar şi în ţările vecine, cum ar fi Ungaria sau Republica Moldova şi am câştigat tot mai multă experienţă.

În anul 2007 ne-am constituit în Asociaţia Culturală „Plai întorsurean”, al cărei scop a fost unul material. A fost nevoie de înfiinţarea asociaţiei pentru a putea întocmi proiecte în vederea obţinerii sprijinului financiar de care avem nevoie pentru deplasări, costume şi aşa mai departe. Pe lângă proiectele pe care le depunem la Consiliul Judeţean sau la Consiliul Local din Întorsura Buzăului, avem sprijin şi prin contribuţia de 2%, venită din salariile membrilor şi ale oamenilor care ne simpatizează.

Prin intermediul Asociaţiei ne-am putut achiziţiona două rânduri de costume. Corul are un costum naţional autentic, inspirat din portul popular vechi, specific zonei Întorsurii Buzăului, dar şi costum de gală.

Trebuie să vă mai spun că acest cor face parte din Asociaţia Corală din România, coordonată de renumitul dirijor Voicu Enăchescu. Astfel, am avut ocazia să întâlnim formaţii corale renumite, cum este „Voci Transilvane” de la Cluj Napoca, sau corul „I.D. Chirescu” de la Cernavodă, dar şi alţii.

Corul Plai Intorsurean 2016 - 2

– Ce îmi puteţi spune despre membrii corului?

– În momentul de faţă, corul „Plai întorsurean” are în jur de 45 de membri, cu un nucleu fix, cum vă spuneam mai devreme, de 25 de membri. Avem vârste cuprinse între 14 şi 68 de ani. Membrii corului vin de la Sita Buzăului, Ciumernic, Acriş, Brădet, Floroaia şi Întorsura. În cor avem pensionari, dascăli, ingineri, asistenţi medicali, elevi – aproape din orice categorie socio-profesională disponibilă zonei noastre. Am ajuns să ne cunoaştem între noi ca o adevărată familie.

Pot să vă mai spun că deşi noi suntem un cor de amatori, adică nu suntem şcoliţi cum sunt alte grupuri corale, ne dăm, de fiecare dată, silinţa ca fiecare piesă să fie interpretată la perfecţie. Este o muncă enormă din partea dirijorului nostru. Tatiana Teacă a reuşit să impună, prin dăruirea şi prin munca sa, mult respect şi rigurozitate. Cred că aceste aspecte vor garanta continuitatea grupului mulţi ani de acum înainte.

– Cine poate să devină membru al corului „Plai întorsurean”?

– Oricine vine este bine primit, iar dacă are calităţi vocale, rămâne. Dacă nu are calităţi vocale, atunci după două repetiţii se retrage singur. Dirijorul nostru nu acceptă rabat nici măcar la o frază muzicală. Nu este uşor. De multe ori mai căutăm şi noi să recrutăm.

– Care este cel mai important spectacol la care aţi participat?

– Din punctul meu de vedere, cel mai important spectacol a avut loc imediat ce ne-am constituit. Este vorba despre scena Patriarhiei Române din Bucureşti, la invitaţia dirijorului Voicu Enăchescu. Am fost apreciaţi, iar acest lucru ne-a dat curaj să mergem şi mai departe.

Emoţie deosebită am simţit când am fost în octombrie în Republica Moldova. Am cântat în Mănăstirea „Curchi”, mănăstire care în perioada de stăpânire sovietică a fost transformată în spital de nebuni. După revoluţie, mănăstirea a fost reabilitată. Locul acela avea o sonorizare extraordinară. Cred că fiecare membru al corului avea lacrimi în ochi. Şi acum dacă îmi amintesc, mă cuprind emoţiile.

Oricum, trebuie să spun că fiecare scenă pe care mergem ne creează emoţii. În general, în Biserici trăirile noastre sunt mai profunde.

– Dacă ar fi să definiţi în procente activitatea din cadrul corului, cât la sută reprezintă muncă şi cât la sută înseamnă plăcere?

– Dacă mă gândesc la repetiţii, atunci acolo este vorba de foarte multă muncă, undeva la 80%. Plăcerea este mai mare atunci când terminăm de învăţat un cântec nou sau după un spectacol. Şi atunci vorbim de 80-90% plăcere.

Corul Plai Intorsurean 2016 - 3

– Ce beneficii vă aduce participarea la activităţile corului?

– Participarea la cor se rezumă doar la plăcere simplă şi atât. Ne întâlnim săptămânal, câte două ore, la repetiţii. Mai mult, participarea la cor ne oferă şansa de a forma o legătură cu societatea. Deplasările pe care le facem, dar şi participarea la festivalurile din zonă, ne dau şansa să întâlnim oameni, să vorbim, dar şi să cunoaştem obiceiuri noi.

Spre exemplu, în octombrie 2015 am fost în Republica Moldova în comuna Bieşti din raionul Orhei, la corul prieten „Semănătorul”. În 2014, în timpul sărbătorilor de iarnă au fost ei la noi. Astfel am avut ocazia să cunoaştem aceşti prieteni, care au un spirit ospitalier deosebit.

Nu trebuie să uităm faptul că atunci când suntem în deplasări, noi reprezentăm zona Întorsurii Buzaielor, reprezentăm această comunitate, iar acest lucru ne aduce multă bucurie şi mândrie.

– Despre repertoriul corului „Plai întorsurean” ce îmi puteţi spune?

– Repertoriul nostru cuprinde aproximativ 100 de piese muzicale. Anual introducem în medie câte 3 sau 4 cântece noi. Cântăm atât cântece religioase, cât şi prelucrări folclorice. Detaliile despre acest aspect le deţine, mai degrabă, dirijorul nostru.

– Ce beneficii aduce muzica corală în vieţile noastre?

– Ne lungeşte viaţa. Prin intermediul cântecului ne dispar durerile şi grijile. Noi, când suntem la repetiţii, pe scenă sau în drum spre un eveniment, ne gândim doar la muzică, nu avem timp să ne preocupăm de greutăţile de acasă, de probleme şi de altele. Cântecul îţi aduce fericirea şi încarcă sufletul cu energie pozitivă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.