Viitorii șoferi, instruiți de polițiștii covăsneni despre riscurile alcoolului și drogurilor la volan
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier al IPJ Covasna au desfășurat joi, 4 decembrie, o activitate educativă în cadrul unei școli de șoferi din Sfântu Gheorghe, având ca obiectiv creșterea nivelului de responsabilitate în rândul viitorilor șoferi.
Astfel de activități sunt desfășurate de polițiști în mod curent, în cadrul întâlnirilor, cursanților fiindu-le prezentate informații esențiale despre riscurile majore asociate conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au explicat modul în care aceste substanțe afectează capacitatea de reacție, atenția, coordonarea și decizia în trafic, subliniind consecințele grave care pot apărea atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Totodată, viitorii conducători auto au fost informați cu privire la cadrul legislativ în vigoare, sancțiunile prevăzute de lege pentru astfel de abateri și procedurile aplicate de polițiști în situațiile în care sunt depistați șoferi sub influența alcoolului sau drogurilor.
Activitățile urmăresc formarea unei conduite preventive încă din perioada de pregătire, contribuind astfel la creșterea siguranței rutiere și la reducerea numărului de accidente provocate de conducerea sub influența substanțelor interzise.
De la începutul anului 2025, peste 300 de cursanți ai școlilor de șoferi au participat la astfel de activități. Acestea vor fi în continuare derulate de polițiști, educația rutieră reprezentând o componentă fundamentală pentru formarea unor șoferi responsabili.
(Sursa: IPJ Covasna)